Categorie / Eseu

de VATRA

Sorin Antohi – Lumile lui Ion Piso

Viața unui om, oricât de anonim, oricât de ilustru, este înscrisă într-un sistem triadic de planuri împletite și interactive: egoistorie-microistorie-istorie. Nu toți oamenii (se) pot gândi totdeauna în acești termeni, fiindcă unul, altul sau câte două dintre planuri le camuflează, subminează, domină, determină (sau, pentru a lăsa mai mult loc meritelor și acțiunii individuale: le face posibile)adesea pe celelalte. Sau cel puțin așa se vede, din interior ori din exterior, de aproape ori de departe, spontan-ingenuu ori după adâncă reflecție bine servită de inteligență și cultură. Și mai puțini sunt cei care își expun public viața, astfel că nici alții nu (le-o) pot gândi în locul lor, nu pot gândi împreună cele trei planuri, deși se află într-un fel sau altul în măcar unul din celelalte două. Iată de ce corespondența, interviurile, memoriile, jurnalele și chiar cele mai succinte/eliptice/criptice pasaje autoreferențiale din alte forme de discurs sunt prețioase. Având astfel acces la toate cele trei planuri, indiferent dacă într-o manieră brută sau elaborată (cu diverse grade de distanțare și competență), putem reconstitui faptele și putem construi (nu reconstrui, fiindcă toate reconstrucțiile sunt în esență construcții) interpretările vieții unui om, ale mediilor prin care a trecut, ale întregii lumi din jur. Întotdeauna, acest demers ne ajută și pe noi în înțelegerea propriei vieți, și nu numai dacă am avut intersecții semnificative cu oamenii despre care scriem/vorbim, pe oricare din cele trei planuri. Deschiderea către Celălalt e inseparabilă de deschiderea către sine.

Citește în continuare →
de VATRA

Gabriela Adameșteanu – Am vrut să fiu scriitor, nu scriitoare

Scriitură feminină?

Eram în Berlin, prin 2006-2007, la o lectură publică. Încercam să găsesc editor pentru romanul Întâlnirea, ceea ce nu voi reuși decât peste vreo zece ani, la Wieser. În seara aceea, o actriță citise, în traducerea lui Georg Aescht, primul capitol, Visul emigrantului, care în alte ocazii emoționase. Dar tot așteptând o reacție din public, se așternuse o tăcere cam lungă, până când, în fine, un domn din ultimul rând a ridicat mâna. M-am uitat la el cu o speranță care s-a risipit imediat când i-am auzit glasul sever: „De ce scrieți despre bărbați dacă sânteți femeie?” m-a întrebat. „Literatura este plină de personaje feminine create de bărbați!” i-am răspuns, iritată.   

Citește în continuare →
de VATRA

Ioan Coroamă – Ecologie și arhitectură. Pentru o altfel de etică a locuirii

La Câmpu Cetății, în județul Mureș, are loc deja de trei ani o serie de tabere, rezidențe artistice, școli de vară, evenimente ce reunesc echipe de studenți, profesori, cercetători, teoreticieni sau practicieni din sferele umanioarelor (filosofie, teorie literară, sociologie, antropologie), artelor și a tehnicilor/științelor tari. Spațiul în care au loc aceste întruniri este proiectat de către arhitectul scoțian Alex Whitton, și de la an la an acesta se dezvoltă într-o manieră procesualistă. Altfel spus, conceptul arhitectural din spatele ansamblului modular de la Câmpu Cetății constituie un concept-în-devenire, (fără a fi înscris unei finalități prestabilite), făcând trimitere către o înțelegere a arhitecturii ca praxis transdisciplinar, cu un puternic specific anti-contemplativ. Prin anti-contemplativ se înțelege în cazul de față o rezistență în a ne raporta la un spațiu locativ ca la o structură fixă, lipsită de viață, care se cere mai degrabă a fi contemplată (privită) de la o distanță lipsită de orice formă de implicare critică, ecologică, etică sau socializantă.

Citește în continuare →
de VATRA

Ionuț Văduva – Ontologiile contradicției

„Cine gândește abstract? Omul fără cultură, nu cel instruit. Buna societate nu gândește abstract întrucât este prea facil, prea vulgar – însă fără legătură cu poziția socială –, nu dintr-o vană pretenție de noblețe care ar plasa-o deasupra a ceea ce nu poate făptui, ci datorită micimii inerente a acestui lucru.” (Hegel, Wer denkt abstrakt?)

I

Citește în continuare →
de VATRA

Sorin Antohi – Trianon: memoria circulară

În apropierea datei de 31 iulie 2021, care marchează un secol de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Trianon (semnat pe 20 iunie 1920), revista Trivium a revenit la această obsedantă temă româno-maghiară, după ce o tratase în numărul 2 (43) din aprilie-mai 2020. Atunci recomandasem un studiu al prietenului meu berlinez Reinhart Markner, erudit cercetător al francmasoneriei, care explora încercările de a crea o francmasonerie solidară a Puterilor Centrale la Conferința de Pace de la Berlin din 1919. (Textul a fost tradus din franceză de regretatul Radu Ciobotea.) Evident, proiectul – ratat – de a reconcilia cel puțin diveregențele Puterilor Centrale (cu reverberații în țările din sfera lor de influență – reală, imaginată sau țintită) urmărea, potrivit unei tradiții milenare din toate culturile, să obțină în culise ce nu se putea obține pe scenă, la masa tratativelor și în alte întîlniri publice, pentru a se prezenta ulterior cu mai multe șanse în fața cîștigătorilor Primului Război Mondial, care se pregăteau de confruntarea politico-diplomatică postbelică într-o manieră similară.

Citește în continuare →
de VATRA

Teodora Dumitru – „Neutrohtonizarea” – o soluție de abordare indirectă a temei evreității în literatura lui Mihail Sebastian

Neutrohtonizarea Bucureștiului în Orașul cu salcâmi

Eseul de față analizează o soluție utilizată de tânărul Mihail Sebastian (1907-1945) pentru a insera indirect tema identității – o temă a evreității, implicit – în prozele lui considerate neinteresate de această temă, mare parte redactate în debutul deceniului 1930, precum Fragmente dintr-un carnet găsit (1932), Femei (1933), Orașul cu salcâmi (1935). E vorba de soluția delegării unor identități cât mai puțin particulare și cât mai facil șanjabile personajelor, dar și locurilor, spațiilor și în genere referințelor de orice fel care circulă în literatura lui.

Conceptul pe care l-am considerat oportun pentru a sintetiza această soluție – pe care am argumente să cred că a avut-o în vedere Sebastian, deși el nicăieri nu a menționat-o ca atare – este acela de „neutralizare etnică” sau de „neutrohtonizare”. Este un concept la care am ajuns coroborând datele din acele proze ale lui Sebastian care nu ating în mod direct și explicit tema iudaității cu informațiile oferite de unele fragmente inedite din jurnalul său din 1930 și 1931, recent descoperit de Alexandra Oprescu. E vorba, mai precis, de pasajul unde Sebastian afirmă că nu-și poate „imagina”/ reprezenta personajele romanului Orașul cu salcâmi decât ca evrei și evreice, dar că la final – când romanul va intra în faza publicării și procesul de creație va fi încheiat – va schimba numele tuturor; nu doar numele, ci și apartenența religioasă1:

Citește în continuare →
de VATRA

Sorin Antohi şi Balázs Trencsényi – Antimodernismul (II)

Notă liminară

Aceasta e a doua parte din „Approaching Anti-modernism”, introducerea (pp.1-43) la volumul Anti-modernism: Radical Revisions of Collective Identity, coord. Diana Mishkova, Marius Turda, Balázs Trencsényi (Budapesta-New York, CEU Press, 2014). Versiunea românească a introducerii, realizată de Ioana Șerban (și revăzută de mine), a apărut inițial, din inițiativa lui Luigi Bambulea, în revista Verso (nr. 2-3/2014 și 4-5/2015). Versiunea maghiară, realizată de Babarczy Eszter și Balázs Trencsényi, în Dénes Iván Zoltán, [coord.], A magyar történetíras kánonjai [Canonul istoriografiei maghiare], Budapesta, Ráció Kiadó, 2015, pp. 285-317. Prima parte a fost republicată în românește în Vatra, nr. 5-6/2023, pp. 17-25.Volumul a fost realizat numai de cei trei amintiți mai sus, dar eu am contribuit la îndelungatul schimb intelectual care i-a dat naștere. Astfel că introducerea vorbește și în numele lor. Poate cândva o editură românească va traduce tot ciclul în care a apărut volumul menționat: Discourses of Collective Identity in Central and Southeastern Europe (1770-1945). Texts and Commentaries.

Sorin Antohi

Citește în continuare →
de VATRA

Mirela Roznoveanu – Filozofia științei – o Cenușăreasă?

Acum câțiva ani, unul dintre cunoscuții filozofi contemporani, Jeremy Waldron, a intrat în the faculty lounge la New York University School of Law unde îmi pregăteam o cafea, și curând a început o conversație. „Sunteți un privilegiat. Limbajul filozofiei este regina tuturor limbajelor” am spus eu. „Limbajul care înglobează toate limbajele.” La care profesorul Waldron a răspuns: „limbajul religios este cel care se află deasupra tuturor limbajelor și le înglobează pe toate.”

Fraza enigmatic de scurtă m-a urmărit în timp.  Dar după ce am participat la seminariile despre procesul lui Iisus1 oferite studenților și profesorilor de la NYU School of Law de profesorul Joseph H.H.Weiler, o personalitate a dreptului European, căruia de curând Papa Francis i-a oferit the 2022 Ratzinger Prize considerat premiul Nobel în teologie, am înțeles că metafizica este în final aceea la care ajunge gândul profund din orice domeniu al cunoașterii. Nu este poate întâmplător că tot Joseph Weiler, un evreu, a câștigat „procesul crucii” la Curtea Europeană a Drepturilor Omului,2 decizie prin care școlile din Italia au dreptul de a menține simbolul credinței creștine în sălile de clasă.

Citește în continuare →
de VATRA

Alexandru Matei – Radu Cosașu și „Manifestul comunist” ca realism speculativ

În cercetarea literară franceză se vorbește mult, de la o vreme, despre literatura non-ficțională. E important să spunem că interesul pentru această literatură vine și dintr-o încercare de extindere a domeniului literaturii, cum se întâmplă, de altfel, și în alte spații culturale, inclusiv în cel românesc, dar și dintr-o nevoie de ranforsare a unui câmp de cercetare aparte, reticent la mode internaționale, ca cel francez. Contextul e dublu: pe de o parte, e vorba despre  o instabilitate a termenului de literatură „franceză”, deschisă spre francofonie și deci pe cale de a minora literatura scrisă și publicată în Franța europeană; pe de alta, extensia are de-a face și cu reconfigurările ecologice a lumii literare, dincolo de oameni și societate, prin intermediul noțiunii de agency.

Citește în continuare →
de VATRA

Sorin Antohi și Balázs Trencsényi – Antimodernismul

Notă liminară

Aceasta e prima parte din „Approaching Anti-modernism”, introducerea (pp.1-43) la volumul Anti-modernism: Radical Revisions of Collective Identity, coord. Diana Mishkova, Marius Turda, Balázs Trencsényi (Budapesta-New York, CEU Press, 2014). Versiunea românească a introducerii, realizată de Ioana Șerban (și revăzută de mine), a apărut inițial, din inițiativa lui Luigi Bambulea, în revista Verso (nr. 2-3/2014 și 4-5/2015). Versiunea maghiară, realizată de Babarczy Eszter și Balázs Trencsényi, în Dénes Iván Zoltán, [coord.], A magyar történetíras kánonjai [Canonul istoriografiei maghiare], Budapesta, Ráció Kiadó, 2015, pp. 285-317. Cum prima publicare în românește nu a avut ecou, încerc aici să aduc în atenție o noțiune și o discuție esențiale pentru istoria Europei.

Sorin Antohi

*

Citește în continuare →