Când Drumul egal al fiecărei zile a apărut în traducere franceză (Vienne le jour, 2009), autoarea cronicii din Le Monde, referindu-se la nevoia de singurătate resimțită într-un cămin studențesc, a făcut o trimitere la eseul Virginiei Woolf – O cameră separată/ A Room of One‘s Own – deja clasicizat ca manifest feminist, contestat, apărat etc.

   Îi admirasem cu gelozie romanele, conștientă că arta ei nu-mi era la îndemână. Nu aveau să mă convingă nici acei generoși lectori francezi care au apropiat Dimineața pierdută/Matinee Perdue de Doamna Dalloway, probabil tot prin prisma scrisului feminin.

Citește în continuare →