Etichetă / Alexandru Matei

de VATRA

Alexandru Matei – Creșterea producției pentru export

Deși tema studiilor literare, astăzi, este una imensă – tocmai de aceea, de fapt – mă voi mărgini la două tipuri de observații care vizează ceea ce, în aceste studii, se întâmplă în ultimii ani.

După o perioadă în care critici din generația mea – născuți între 1970 și 1985, ca să fiu generos cu mine însumi – au scris cărți importante despre critica românească din ultimul secol, de la G. Călinescu la E. Lovinescu și la critica literară din perioada regimului comunist, studiile literare au devenit rapid locul unor inovații metodologice venite pe filieră anglo-saxonă. Dintre aceste inovații, probabil că cea a studiilor cantitative a făcut cei mai mulți pași. Dar sunt convins că alți colegi se ocupă, în acest dosar, exact de această abordare, așa că nu mă opresc asupra ei. Cred că atuuri principale ale acestei metode sunt posibilitatea de a lucra conform unor proiecte colective, finanțate, de a ieși din logica lucrărilor „de autor” și de a mobiliza tineri pentru care studiile literare sunt, a priori, un loc al pasiunii fără utilitate/randament social și economic.

Citește în continuare →
de VATRA

Sorin Alexandrescu – schiță de portret (V)

Alexandru MATEI

Sorin Alexandrescu, prin Tudor Vianu

     În 1938, cel mai cunoscut critic literar român, cel mai spectaculos, George Călinescu ține un curs despre poezie la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Vorbim despre perioada în care Paul Valéry preda poetica la Collège de France, dar, la fel de bine, despre mijlocul unui moment apăsător al tensiunilor ideologice și politice din Europa, care precedă al Doilea Război Mondial. Tudor Vianu publicase în 1937 un volum intitulat Filosofie și poezie, iar în 1942 are să publice Introducere în teoria valorilor. În 1958, în timp ce epoca stalinistă din România, devenită republică populară, nu se sfârșise încă, Vianu revine asupra acestei perioade a vieții sale intelectuale. Își amintește că, în timpul Congresului de filosofie de la Paris din 1937 (Congresul ”Descartes”), prezentase studiul intitulat Origine și validitate a valorilor, „în care punctul de vedere psihologic nu era abandonat”, în care se baza pe fenomenologia conștiinței a lui Franz Brentano. Adaugă: „scriam într-un stil fenomenologic, căutând esențialul”1. Știind că scria o „istorie a ideii de geniu” când a murit, în 1964, avem o imagine foarte succintă, dar destul de exactă, a felului în care Vianu „rezista prin cultură”, în vremurile tulburi în care i-a fost dat să trăiască.

Citește în continuare →
de VATRA

Distant Reading – o nouă paradigmă de cercetare literară? (partea IV)

Alexandru MATEI

Studiile cantitative ca redesign critic

Analiză cantitativă / umanități digitale: pare o poveste nouă, poate să pară o revoluție, poate să pară o păcăleală. Studiile literare aveau însă mare nevoie să lanseze o știre, să facă un eveniment. Și dacă nimeni n-a răspuns până acum articolului lui Mircea Martin din Observator cultural, Exilul literaturii (din noiembrie 2019, https://www.observatorcultural.ro/articol/exilul-literaturii/), asta se întâmplă pentru că a intervenit poate, între două practici de studii literare, un soi de fâșie Gaza; nu un zid, dar un teritoriu de frontieră pe care nu-ți vine să-l străbați, neștiind dacă vei fi primit pe teritoriul celălalt. O răceală care-i încă mai evidentă atunci când practici critice individuale se opun celor instituționale la chiar locul de muncă.

Citește în continuare →
de VATRA

Secolul 21: istorie recentă și futurologie (partea III)

 

Claudiu GAIU

Moderaţie şi catastrofă

Motto: „Mai devreme sau mai târziu va trebui să revenim la războiul civilizat pe care-l cunoştea încă Moreau, război care lasă popoarele în pace în vreme ce un mic număr de soldaţi îşi fac datoria; va trebui să revenim la arta retragerilor, la apărarea unei ţări prin fortăreţe, la manevrele domoale care cer timp, dar cruţă vieţi.”

       Chateaubriand

 

Două tipuri de anticipaţie într-un sigur paragraf

Citește în continuare →

de VATRA

Școala de la Brașov (ep. 3)

 

Constantina Raveca BULEU 

Exigențele „supraviețuirii literare”

Orgoliul conceptualizării, implicarea pasională în dispute, teoretizări și proiecte culturale, opțiunile neconcesive și fervoarea construcției intelectuale constituie vectorii fundamentali ai oricărei tentative portretistice consacrate lui Virgil Podoabă. Într-un mod subtil, toate acestea se armonizează într-un volum guvernat de exigența „supraviețuirii” ca supremă probă canonică, intitulat, deloc întâmplător, Cărțile supraviețuitoare. Apărută în 2008 la Editura Aula din Brașov, cartea coordonată de Virgil Podoabă adună între paginile ei cercetările desfășurate în cadrul unui grant ce-și propunea „o reexaminare a canonului literar contemporan din perspectiva conceptului de experiență revelatoare și ethos european, cu aplicație pe romanul românesc postbelic”. Citește în continuare →

de VATRA

Ce mai rămâne din Mai ’68? (9/12)

the-hippie-movement-of-the-1960s

Alexandru Matei

Mai 1968 românesc pentru nuli

Din principiu, nu o să aleg să scriu, eu, de aici (Constanța, lângă plajă, dar în camera de cămin), despre mai 1968 la Paris sau aiurea în Occident, și nici despre mai 1968 în China, acolo unde profii și-au luat-o rău, dar cu ordin de sus (acest sus încercând să se pretindă jos, cu ura celui care știe că dușmanul tocmai a pierdut partida și așteaptă cuminte să fie schingiuit cât mai puțin insuportabil). Nu voi scrie despre interpretările Ross versus Aron, sau stânga militantă (s-a luptat de fapt pentru egalitate și emancipare) versus liberalii (gen Lipovetsky, al cărui mai 1968 e nedureros și hiper-deschis) versus neoconii (n-a fost nimic, adică a fost o prostie). Pentru că mai 1968 nu s-a terminat încă, pentru că a fost toate astea, adică de la Revoluție la nimic, și devine foarte aiurea să scriu așa ceva, banal și inutil. În plus, vuiește literalmente Occidentul de conferințe despre Mai 1968, la ce bun aș mai scrie eu în general despre asta? O să mă reorientez și o să încep cu această întrebare. Citește în continuare →

de VATRA

Anamaria Mihăilă – Barthes în context românesc

roland-barthes-mitologii-romanesti-cover_big

Tot mai frecvent în ultimii ani, critica pare a înțelege că literatura română nu mai poate fi tratată independent de mișcările culturale ale Europei. În acest demers de recuperare a unei perspective integratoare se înscrie cel mai recent volum al lui Alexandru Matei, Roland Barthes, mitologii românești*, care analizează receptarea teoreticianului francez în spațiul românesc, explicând, totodată, atașamentul criticii autohtone pentru ideile sale structuraliste și renegarea viziunilor care atentează în vreun fel la „fetișul Occidentului”. De fapt, autorul studiului urmărește modul în care textele lui Roland Barthes răspund presiunilor contextuale din comunism și din postcomunism, fiind discutate în principal pentru conținutul lor marxist și în legătură cu ideologia de stânga. Citește în continuare →

de VATRA

Eveniment editorial: Adriana Stan, Bastionul lingvistic. O istorie comparată a structuralismului în România

adriana stan bastionul

Adriana Stan, Bastionul lingvistic. O istorie comparată a structuralismului în România, Cuvânt înainte de Mircea Martin, Editura Muzeul Literaturii Române, București, 2017, 360 p.

Sanda CORDOȘ        

 

Idei

Există o tendinţă relativ larg răspândită în rândul criticilor (încă tineri), cei între 30 şi 40 de ani, de a se dedica ideilor literare (sau ideilor despre literatură) mai curând decât literaturii. Sigur, pe aceasta din urmă, în ipostaza actualităţii, unii dintre ei au urmărit-o (cu stăruinţă de ani, cu sagacitate) în critica foiletonistică (exerciţiul cronicii literare devenind astfel un gen formator), dar cărţile le-au consacrat unor probleme ale criticii literare. De ce şi de unde această autoreflexivitate? Fireşte că nu ştiu răspunsul (probabil că nici nu e unul singur) la întrebarea pe care mi-am pus-o în câteva rânduri, însă pot avansa mai multe ipoteze: pentru că e dezordine în lumea ideilor critice româneşti, pentru că aceşti oameni tineri vor să schimbe ceva esenţial în modul de a face critică literară (şi o fac oblic), pentru că unii dintre ei au internalizat modelele corifeilor şaizecişti (E. Simion şi N. Manolescu) care au consacrat tezele doctorale lui E. Lovinescu şi T. Maiorescu, practicând, aşadar, critica criticii. Citește în continuare →