Etichetă / Alexandru Matei

de VATRA

Școala de la Brașov (ep. 3)

 

Constantina Raveca BULEU 

Exigențele „supraviețuirii literare”

Orgoliul conceptualizării, implicarea pasională în dispute, teoretizări și proiecte culturale, opțiunile neconcesive și fervoarea construcției intelectuale constituie vectorii fundamentali ai oricărei tentative portretistice consacrate lui Virgil Podoabă. Într-un mod subtil, toate acestea se armonizează într-un volum guvernat de exigența „supraviețuirii” ca supremă probă canonică, intitulat, deloc întâmplător, Cărțile supraviețuitoare. Apărută în 2008 la Editura Aula din Brașov, cartea coordonată de Virgil Podoabă adună între paginile ei cercetările desfășurate în cadrul unui grant ce-și propunea „o reexaminare a canonului literar contemporan din perspectiva conceptului de experiență revelatoare și ethos european, cu aplicație pe romanul românesc postbelic”. Citește în continuare →

de VATRA

Ce mai rămâne din Mai ’68? (9/12)

the-hippie-movement-of-the-1960s

Alexandru Matei

Mai 1968 românesc pentru nuli

Din principiu, nu o să aleg să scriu, eu, de aici (Constanța, lângă plajă, dar în camera de cămin), despre mai 1968 la Paris sau aiurea în Occident, și nici despre mai 1968 în China, acolo unde profii și-au luat-o rău, dar cu ordin de sus (acest sus încercând să se pretindă jos, cu ura celui care știe că dușmanul tocmai a pierdut partida și așteaptă cuminte să fie schingiuit cât mai puțin insuportabil). Nu voi scrie despre interpretările Ross versus Aron, sau stânga militantă (s-a luptat de fapt pentru egalitate și emancipare) versus liberalii (gen Lipovetsky, al cărui mai 1968 e nedureros și hiper-deschis) versus neoconii (n-a fost nimic, adică a fost o prostie). Pentru că mai 1968 nu s-a terminat încă, pentru că a fost toate astea, adică de la Revoluție la nimic, și devine foarte aiurea să scriu așa ceva, banal și inutil. În plus, vuiește literalmente Occidentul de conferințe despre Mai 1968, la ce bun aș mai scrie eu în general despre asta? O să mă reorientez și o să încep cu această întrebare. Citește în continuare →

de VATRA

Anamaria Mihăilă – Barthes în context românesc

roland-barthes-mitologii-romanesti-cover_big

Tot mai frecvent în ultimii ani, critica pare a înțelege că literatura română nu mai poate fi tratată independent de mișcările culturale ale Europei. În acest demers de recuperare a unei perspective integratoare se înscrie cel mai recent volum al lui Alexandru Matei, Roland Barthes, mitologii românești*, care analizează receptarea teoreticianului francez în spațiul românesc, explicând, totodată, atașamentul criticii autohtone pentru ideile sale structuraliste și renegarea viziunilor care atentează în vreun fel la „fetișul Occidentului”. De fapt, autorul studiului urmărește modul în care textele lui Roland Barthes răspund presiunilor contextuale din comunism și din postcomunism, fiind discutate în principal pentru conținutul lor marxist și în legătură cu ideologia de stânga. Citește în continuare →

de VATRA

Eveniment editorial: Adriana Stan, Bastionul lingvistic. O istorie comparată a structuralismului în România

adriana stan bastionul

Adriana Stan, Bastionul lingvistic. O istorie comparată a structuralismului în România, Cuvânt înainte de Mircea Martin, Editura Muzeul Literaturii Române, București, 2017, 360 p.

Sanda CORDOȘ        

 

Idei

Există o tendinţă relativ larg răspândită în rândul criticilor (încă tineri), cei între 30 şi 40 de ani, de a se dedica ideilor literare (sau ideilor despre literatură) mai curând decât literaturii. Sigur, pe aceasta din urmă, în ipostaza actualităţii, unii dintre ei au urmărit-o (cu stăruinţă de ani, cu sagacitate) în critica foiletonistică (exerciţiul cronicii literare devenind astfel un gen formator), dar cărţile le-au consacrat unor probleme ale criticii literare. De ce şi de unde această autoreflexivitate? Fireşte că nu ştiu răspunsul (probabil că nici nu e unul singur) la întrebarea pe care mi-am pus-o în câteva rânduri, însă pot avansa mai multe ipoteze: pentru că e dezordine în lumea ideilor critice româneşti, pentru că aceşti oameni tineri vor să schimbe ceva esenţial în modul de a face critică literară (şi o fac oblic), pentru că unii dintre ei au internalizat modelele corifeilor şaizecişti (E. Simion şi N. Manolescu) care au consacrat tezele doctorale lui E. Lovinescu şi T. Maiorescu, practicând, aşadar, critica criticii. Citește în continuare →