Nichita Stănescu – patru decenii de postumitate (III)

Ruxandra Cesereanu

Cu studenții, prin „tunelul oranj”

În fiecare an, de mai bine de un deceniu încoace, de când am preluat cursul de Poezie modernă în cadrul Departamentului de literatură comparată de la Literele clujene, Nichita Stănescu este unul dintre poeții la care nu vreau să renunț în a fi citit (recitit) și analizat cu studenții. Tocmai întrucât există două atitudini actuale (și oficiale, în spațiul literar) extreme față de poezia lui, autorul fiind fie exaltat și omagiat ca un zeu, fie negat și criticat cu vehemență acută. Poemele pe care le analizez cu studenții sunt toate din volumul Noduri și semne, publicat în 1982. Este vorba despre opt poeme (Semn 1, Nod 1, Prin tunelul oranj, Nod 4, Nod 6, Semn 4, Prin tunelul oranj, Nod 12), alese anume pentru a facilita înțelegerea despre modalitatea în care autorul jonglează (abisal) cu trei regimuri pe care le alternează și le opune (după o teorie susținută și publicată de Corin Braga – a se vedea volumul Nichita Stănescu. Orizontul imaginar, apărută în mai multe ediții, 1993, 2002, 2013, precum și antologia Nichita Stănescu – O sută una de poezii, apărută la Editura Academiei, în 2017): regimul fizic, cel metafizic și cel anti-metafizic, prin intermediul rupturii dintre materie și idee, dintre concret și abstract.

Citește în continuare →

Lectură, cititor, carte (7/8): Vasile Baghiu, Adrian G. Romila, Emanuela Ilie, Marius Miheț și Andrei Moldovan

lectura 7

 

Vasile BAGHIU

 

Cititorul implicat

 

Odată prins în plasa plăcerii de a citi, omul nu mai are scăpare, pentru că lectura este ca un drog. Şi este foarte bine aşa. Important este momentul declanşator, care trebuie să se întâmple în copilărie de preferat, dar e bine şi mai târziu. E important ca părinţii să încerce să-şi influenţeze copiii în acest sens, fără să-i oblige, totuşi, nici să citească în general, nici să citească anumite cărţi. E important să facă în aşa fel încât să existe cărţi bune prin preajma lor, dar să nu forţeze în nici un fel nota. Copiii trebuie să ajungă să descopere singuri şi în mod firesc această plăcere a cititului, care este una dintre cele mai acaparatoare. Dacă unui copil nu-i place o anumită carte, atunci să sperăm că îi va plăcea alta. Este nevoie de un fel de artă a influenţei, care înseamnă, pentru părinţi, să obişnuiască să citească în casă mai întâi ei înşişi în fiecare zi cărţi, în aşa fel încât să fie văzuţi de copii, pentru că – se ştie – copiii îi imită pe adulţi. De asemenea, cumpăratul cărţilor şi îmbogăţirea bibliotecii casei poate fi de mare folos în acest sens. Apoi ar mai trebui ca părinţii să comunice cu copiii, să le vorbească despre cărţi, despre valori, despre idei, dar nu foarte serios, ci mai mult aşa, ca în glumă. Uneori şi serios, fireşte, dar cu mare grijă, oricum, pentru naturaleţea şi firescul dialogului. Lectura este asociată cu confortul, care este unul din ingredientele prin care ne seduce, dar ea urmează şi firul unei motivaţii interioare puternice, al unei dorinţe adevărate de cunoaştere şi de dezvoltare personală. În fine, evaziune, evadare din lumea proprie, atenuarea sentimentului de singurătate, încredere, cunoaştere, plăcerea simplă de a intra în mintea şi gândirea altcuiva, ale autorului, iată alte câteva ingrediente. Citește în continuare →