Etichetă / debut

de VATRA

Andreea Pop – Niște exerciții de intelectualizare afectivă

maki for 2, debutul așteptat și tatonat de ceva vreme al Adelinei Pascale, e o „colecție” de introspecții temperate, în care exotismul livresc ține de principiu esențial de coagulare a poemelor. Altfel spus, secvențele pe care Adelina Pascale le derulează aici – și o face printr-o ceremonie în toată regula, cu ritualul și concursul gesturilor și amănuntelor esențiale – sunt, mai degrabă, produsul asumat al unei adeziuni spirituale, efervescența unui fetiș cultural exersat până la identificare totală. Și mai concret: volumul e un excurs fragmentat al scenariilor Orașului asiatic, văzut în polimorfismul lui inedit, derulat cu o lentoare cenestezică, pe fondul căruia poeta jonglează cu stări și imagini sub forma unui caleidoscop urban glam.

Citește în continuare →
de VATRA

Mihaela Vancea – Romanul planurilor subtile

Debutul Ligiei Pârvulescu* în proză aduce un suflu complet nou pe scena literaturii române contemporane. Translucid e volumul câștigător al concursului ,,Primul roman” lansat de editura Litera anul trecut – un roman S.F, un roman filozofic, un roman care se desfășoară pe multiple paliere în timp și spațiu la fel ca seria scrisă de Frank Herbert. Universul pe care-l propune are pârghii comune în lumea pe care o cunoaștem astăzi, în România, dar se distanțează semnificativ de ea prin exagerarea voită a unor noțiuni specifice scrierilor ,,The secret” sau ,,The power of now”. Fundamentul cărții e unul profund filozofic și spiritual, ilustrând, cel puțin în prima parte, un comportament deviant al oamenilor care interpretează greșit mesajele pozitive, de trăire armonioasă, stabilă, a momentului prezent. Astfel, societatea e împărțită între intelectuali și pozitiviști, iar cei din urmă ajung la un comportament halucinant, departe de statutul pe care-l implică titulatura lor.

Citește în continuare →
de VATRA

Andreea Pop – Depresive cool

Nu-i nimic warm & fuzzy în debutul Elenei Boldor, dincolo de coperta lui glam-relaxată. Traxx e cel mai efervescent debut din 2021, unul cu o emisie poetică extrem de actuală, înrudit, ca imaginar și mod de căutare formală, cu ceea ce făcea Tudor Pop în Softboy mimosa, dar o idee ceva mai user-friendly, totuși.

Citește în continuare →
de VATRA

Andreea Pop – Confesivul pur vs. dur

Elena Bălășanu scrie o poezie bine „cuibărită” în autoscopie brută, pe care o transcrie fără artificii stilistice și, în general, fără pretenții de construcție înaltă. Singurătatea nu ne face mai buni e un debut care execută astfel într-un mod grațios exercițiul dramei temperate, una bine ținută în frâu, deși nu iertată de irizările melancoliei; o pledoarie cap-coadă pentru un soi de încordare „călduță”, fără prea multe accente militante sau fără un radicalism discursiv.

Citește în continuare →
de VATRA

Andreea Pop – Radicalizarea calculată

Un fel de fast & furious sentimental scrie Alexia Ema Burneci, într-un debut care se consumă între elanul și febrilitatea licențioase și tușele identitare melancolice (mai rare, e drept), sau măcar dark. Cu ochii la steaua Kajam e un volum în care biografia supurează la tot pasul – dispariția figurii masculine, sau provocările maternității de una singură sunt doar cele mai evidente – și redirecționează discursul intenționat vulgar, poza rebelă, nu de puține ori în irizare melancolică, care funcționează sub forma unor pasteluri urbane cu o notă serioasă.

Citește în continuare →
de VATRA

Andreea Pop – Retorismul cool vs. emoția neaoșă

Destul de stăpânit debutul Teonei Galgoțiu din Mă uit înapoi și dispare, care scrie o poezie ce lasă impresia rigorii montajului. E, de altfel, prima și cea mai evidentă pentru o poetă care mizează pe construcții precise ca fiind principala strategie de coordonare a poemelor sale, ca mod de „îmblânzire” a lor.

Citește în continuare →
de VATRA

Andreea Pop – Două proiecte incomode

Fără pedală, cu o neliniște organică și un orgoliu al viziunii debutează Dumitru Fanfarov. stepă și transă e un volum care rulează în registru agresiv-furios niște texte vorace, hotărâte în demersul lor. Aș zice, de fapt, că radicalizarea e strategia cea mai evidentă aici, discursul exterminator care acaparează, în exaltarea lui, toate compartimentele acestor poeme, de la stilistică și construcție, la teme și imagini.

Citește în continuare →
de VATRA

Andreea Pop – Glisaje minimale

La debutul Antoniei Mihăilescu din note din secolul kitsch (Tracus Arte, 2020) cel mai bine funcționează simțul observației, canalizat cam tot timpul înspre cotidian. Exercițiile ei de tatonare a lumii din jur n-au nimic spectaculos, în sine, nici prin sferă de cuprindere, nici prin emisie – de regulă, o voce dură, dar care-și decantează angoasele cu calm, aproape tacticos (funcționează din plin aici un soi de miserupism al expresiei, nu știu cât asimilat, ori jucat, dar adoptat, oricum, ca atitudine poetică esențială). Ele reușesc, totuși, să lege în texte o anumită mitologie a derizoriului banal chiar și fără prea multe evenimente, ba mai mult, să facă din ea specialitatea acestor poeme.

Citește în continuare →