Marele B – un cabaret despre burnout (2023), text Maria Manolescu, foto Toth Helga, Stația Teatru/Musical, regia Adonis Tanța
III. Microantologie de texte dramatice inedite, în selecția autoarelor
Citește în continuare →
98 la sută (2020), text Andreea Tănase, Teatrul Tineretului Piatra Neamț, regia Elena Morar
II. Receptări critice
Miruna Runcan
Dramaturgia feminină și școala ei de la Cluj
Da, știu că am optat pentru un titlu orgolios/provocator. Dar vremea trece repede de la o vârstă încolo și, dacă nu ai tu vreme să zici ce-ai de zis, nu se grăbește mai nimeni să vină din viitor și să facă ordine în debara. Așa că, într-un fel de rezumat (grăbit și încărcat emoțional, desigur) o să încerc să dau substanță titlului. În martie 2014, adică exact acum zece ani, lua ființă pe strada Petőfi din Cluj compania independentă Reactor de creație și experiment. Între primele sale producții – 9 din 10 (Nouă din zece), un spectacol colaj cu 3actrițe (ulterior 2 actrițe și un actor – Oana Hodade, Oana Mardare, Doru Taloș/Lucia Mărneanu), în regia Letei Popescu, al cărui text era semnat de Ana Cucu Popescu. Cu excepția Oanei Hodade, care terminase și facultate și masteratul de dramaturgie la Târgu Mureș, toți ceilalți creatori fuseseră colegi la Facultatea de Teatru și Film a UBB Cluj, în promoții diferite dar apropiate.
Citește în continuare →Andreea Tănase
Foto: Alexandru Mihai
1. De când eram mică am scris sub diverse forme (un fel de poezii, un fel de journaling și alte experimente), doar că niciodată n-am intenționat să scriu pentru un public. Pe la 18-19 ani am descoperit și-a început să mă intereseze mai activ teatrul, prin actorie la început. Apoi am descoperit improvizația, iar pe la 28 de ani am început să scriu teatru de curiozitate. În 2019 am ajuns la Drama 5 la Reactorul din Cluj. Acolo a început un drum profesional spre dramaturgie care a continuat cu masterul de scriere dramatică de la Universitatea de Arte din Târgu Mureș, masterat coordonat de Alina Nelega. Am nevoie de diversitate în viața mea, mai ales la nivel de activități. Din acest punct de vedere, în scris s-au îmbinat destul de coerent toate informațiile pe care le-am acumulat în diverse forme de-a lungul timpului. De când am descoperit scrisul de teatru, mi-am dat seama că e o plăcere, dar e și-un job. În ideea în care nu cred că aș face asta în orice condiții și cu orice preț, apropo de faptul că autoarele dramatice sunt mai puțin cunoscute publicului larg. Nu cred că este vorba doar de publicul larg și mi se pare că încă e destul de mult de muncă ca autoarele (și autorii) să ajungă să fie apreciați la nivel de sistem, adică să le fie luată munca în serios și meseria de dramaturg (autor dramatic) să fie o parte firească a procesului de lucru, ca regizorii, actorii, scenografii etc. Îmi place dialogul, iar scriitura de teatru îmi permite să explorez diverse lucruri care mă frământă, care mă fac să am reacții puternice sau pe care le judec uneori. Îmi dă o libertate să gândesc o poveste în jurul unui subiect pe care ajung să-l observ în detaliu și, ideal, din cât mai multe părți.
Citește în continuare →Maria Manolescu
1. Am ajuns să fac teatru pentru că tata era regizor de teatru, și înțeleg acum că voiam să mă apropii mai mult de el, devenind el. Înțelegerea a fost să fac întâi o facultate care „să-mi asigure un viitor”, așa că am dat la Comunicare, apoi, după ce m-am angajat în publicitate, am făcut doi ani de regie de teatru la UNATC, de care m-am lăsat, convinsă fiind că-mi lipsește un tip de personalitate dominatoare care era promovată pe atunci ca fiind una condițiile esențiale pentru meseria asta. Dar îmi plăcuseră mult și-mi ieșiseră cel mai bine examenele pentru care a trebuit să-mi scriu propriile texte și atunci când DramAcum a lansat al 3-a concurs al lor eram suficient de frustrată de un tip închistat de teatru și suficient de interesată de scris încât să-mi unesc cele două energii în primul meu text de teatru, With a Little Help from My Friends, care a fost selectat la DramAcum3, apoi montat de Radu Apostol la Teatrul Național Iași.
Citește în continuare →
(Nu mai ține linia ocupată, Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca (2021), în regia Adinei Lazăr, foto Marius Șumlea)
Argument
Dosarul dedicat dramaturgiei scrise de femei vine în continuarea altor două, unul vizând poezia contemporană (2022), celălalt – proza actuală (2023) și încheie un triptic care dă seama de un fenomen îmbucurător – efervescența creatoare a generațiilor de scriitoare afirmate în ultimii 15-20 ani și care e, în fond, semnul normalității unei literaturi. Dosarul de față are tot un format tripartit. Prima secțiune le propune autoarelor dramatice o anchetă, care are o componentă biografică, precum și una privind evoluția dramaturgiei actuale. Le mulțumesc, pe această cale, respondentelor: Elise Wilk, Leta Popescu, Alexandra Felseghi, Crista Bilciu, Ioana Sileanu, Maria Manolescu, Alexandra Pâzgu, Sașa Pânzaru și Andreea Tănase. Și datorită lor, unele dintre ele având dublă sau triplă vocație – regizoare-autoare dramatică, actriță-autoare dramatică, prozatoare-regizoare-dramaturgă, artele performative de la noi trec printr-o infuzie de vitalitate absolut necesară. În a doua secțiune a dosarului, am dat cuvântul criticilor de teatru, observațiile valoroase ale Mirunei Runcan, privind rolul de catalizator al Reactorului clujean în emergența noii dramaturgii, ale Doinei Papp, despre dimensiunea experimentală a noului val de dramaturge și ale lui Andrei Vornicu, despre regizoarea – dramaturgă Leta Popescu întregind tabloul acestei dinamici a dramaturgiei actuale. Ultima secțiune, o completează fericit pe cea dintâi, cu mostre inedite sau din texte deja puse în scenă – dovezi incontestabile ale faptului că, cel puțin în cazul dramaturgiei contemporane, nu se verifică clivajul dintre teorie și practică.
Citește în continuare →
revistavatra.org 