Etichetă / Magda Carneci

de VATRA

Magda Cârneci – La Versailles

Pe la ora trei după-amiază ajunseră în fine la Versailles, după o lungă dimineaţă petrecută tandru în pat şi terminată cu un brunch copios. In parcarea de sub platanii înalţi, se simţea deja apropierea toamnei. Cînd ieşiră din maşină, uşor încălziţi, Mina îşi puse ochelarii negri de soare, Daniel îşi puse pălăria albă de pânză cu boruri late și panglică maron. Călcară peste mulțimea de frunze mari şi palmate, cu colţurile uşor îngălbenite şi încovoiate în sus, care căzuseră din abundență pe trotuar, din platani. Observară cu atenție mașinile aliniate ordonat de-a lungul străzii care ducea la palat, ca să-și aducă aminte unde lăsaseră propria lor mașină. Lumina după-amiezii cădea oblic peste parbrizele scânteind, fulgerând.

Citește în continuare →
de VATRA

Magda Cârneci – Poezie şi ecologie spirituală

lui Basarab Nicolescu

Se pare1 că poeţii, artiştii în general, rămân niște creaturi umane ciudate care nu pot fi clasificate cu uşurinţă şi catalogate după criteriile obişnuite. Chiar dacă nu înţelegem de ce, nu mai înțelegem de ce, locul lor rămâne unul aparte. Chiar şi la acest început de mileniu şi de ciclu istoric, în care credem că am înţeles aproape totul despre maşinăria politico-economico-socială în care existăm, preeminenţa artiştilor se dovedeşte ciudat de tenace, în ciuda enormei presiuni exercitate asupra fiecărui individ creativ de către civilizaţia tehnologică-industrială care propune continuu pe piaţă o producţie artistică din ce în ce mai diversificată, mai abundentă și mai masificată.

Citește în continuare →
de VATRA

Condiția revistelor de cultură (II)

Magda CÂRNECI

De acolo vine schimbarea

1. Impresia mea generală este că nu stăm deloc rău cantitativ la numărul de reviste literare sau culturale din România. La o primă enumerare rapidă, am putut pune pe hârtie 20 de titluri de reviste – fie ele subvenționate de Uniunea Scriitorilor sau de Consiliile județene locale, fie de fundații sau de sponsori privați – și cred că mi-au mai scăpat din vedere unele publicații1. 20 de reviste culturale înseamnă mult la o populație de vreo 19 milioane de oameni, dintre care aproape un sfert se află în afara țării, iar cei mai mulți dintre cetățenii ei nu citesc literatură și nu-i interesează revuistica literară.

Citește în continuare →
de VATRA

Magda Cârneci – Dorul de sine

La mijlocul zilei, în furia de cascadă a orașului

   pe un trotuar plin de lume

Să te surprindă senzația bruscă de lipsă, de dor –

   ca și cum te-ar cuprinde o foame bizară, care nu vrea mâncare

ai suferi de o sete teribilă, care nu vrea lichide

   ca și cum ți-ai aminti de o pierdere, dar nu e vorba de cineva

ci de ceva prețios care te-a părăsit cândva, nu știi ce, nu știi când

și-ți lipsește

Citește în continuare →
de VATRA

Iulian Boldea – Stenogramele neantului

Poezia Magdei Cârneci (Hipermateria, 1980, O tăcere asurzitoare, 1985, Haosmos, 1992, Poeme politice, 2000, Poeme TRANS, 2012) a fost percepută sub specia inteligenţei (I. B. Lefter), a experimentului (Andreea Deciu), sau a „romantismului profetic” (Andrei Bodiu). Fireşte, aceste caracterizări, ca şi altele care au fost produse de-a lungul timpului, sunt relative. Situată „la întâlnirea dintre cotidian şi etern” (Mircea A. Diaconu), poezia Magdei Cârneci este expresia unor stări liminare, prin care un real cu suprafeţe şi aparenţe denaturate, alienante este comprimat în expresie lirică tensionată, de reală forţă expresivă şi simbolică. Citește în continuare →

de VATRA

Vatra-dialog cu Magda Cârneci: „Scriu ca să mă transcend”

‒ Ce a însemnat pentru dvs. copilăria? A lăsat „urme” în imaginarul, memoria sau în poezia dvs.? Care sunt cele mai vii, cele mai savuroase, mai „scandaloase” amintiri ale copilăriei dvs.?

‒ E straniu, dar mai toate interviurile din ultimii ani la care mi-a fost dat să răspund încep cu această întrebare legată de copilărie. E poate o strategie discursivă de inițiere a dialogului, e poate un reflex cronologic natural pe care-l avem cu toții. Dar poate e și credința, îndreptățită, că totul (sau ce e mai important) se decide în prima noastră vârstă, când pe circumvoluțiunile pure, ca o coală albă, ale creierului se depun primele impregnări, esențiale, ale uluirii de a fi pe lume, ale prezenței noastre la realitate. Și e adevărat, faptul că m-am născut într-un ocol silvic din mijlocul unei păduri de lângă Bacău a însemnat că am avut de la o fragedă vârstă un contact viu, fremătător cu natura, ale cărei vibrații integratoare într-un tot cosmic, feeric și vast, le mai simt în mine și astăzi. Citește în continuare →

de VATRA

Magda CÂRNECI – Poeme

magda 3

La mijlocul vieţii

Primim uneori lovituri neaşteptate, năprasnice,

în această cursă ciudată, fără ieșire,

Cînd brusc cronometrul din buzunar, pocnind, se opreşte

şi vedem altfel, dar a l t f e l,

scaunul şi masa la care stăm muţi, copleşiţi.

Obiectele capătă încet o claritate fosforescentă,

un fel de înaltă cortină e trasă puţin deoparte,

dinaintea unei ceţi străvechi, o dureroasă tenebră.

Timpul stă, nimic nu mai curge.

Stăm. Aşteptăm.

Închişi ermetic într-un intens, viu prezent.

Ceva vibrează în preajmă, un fel de tensiune, o teamă.

Ca şi cum o măruntă apocalipsă, totuşi teribilă,

această viaţă a noastră,

ne-ar putea cădea brusc în faţă

ca o apă tăioasă, o cascadă justiţiară.

Un film s-ar bloca într-un enorm aparat de proiecţie

şi ne-am trezi dintr-odată în mijlocul clişeului,

înăuntrul secvenţei. În fluviul vast de imagini care e lumea.

Lumina iluziei s-a stins, s-a răcit.

Totul tace; înăuntru e vid; o linişte cosmică.

Mintea se întredeschide preţ de un fulger, o clipă puternică,

spre uitate misterii, nicicând bănuite.

Ceva greu din noi geme, se vaită; cade într-un abis fără fund.

Altceva din noi se înalţă uşor către un sorb de lumină,

întrevăzându-şi uluit inocenţa.

Şi în noua limpezime a vederii interioare

zărim vag, ca un film mai subtil, o părere tremurătoare,

nişte zei maturi, aşezaţi la o masă, deasupra,

făcându-ne discret semn cu mîna,

zîmbind,

aşteptându-ne.

Citește în continuare →

de VATRA

Vatra-dialog cu Magda CÂRNECI: „…mă consider mai degrabă o aventurieră – o aventurieră spirituală”

????????????????????????????????????

  • Sunteți cunoscută publicului în calitate de scriitor, publicist şi critic de artă. Cu care dintre aceste ipostaze vă identificați mai mult și de ce?

Este dificil să posezi mai multe săgeți la arcul înaintării tale prin lume pentru că ceilalți vor întotdeauna să te eticheteze repede și comod într-un singur fel, simplu, dacă se poate… Și adesea nu se poate pentru că viața e cel puțin complicată, e o aventură cu episoade neașteptate, e o probă cu obstacole nebănuite, o încercare întortocheată, e o luptă cu tentații și cărări deschise și închise, e o provocare continuă, dar e mai ales o imensă iluzie și, din când în când, o trezire. Iar uneori, impenitent, e o irumpere miraculoasă pe verticală… În fine, am făcut multe de-a lungul timpului, nu doar publicistică și critică de artă, ci și cercetare de istoria artei, și traduceri, dar și management cultural și diplomație culturală. Cu toate acestea, în adâncul meu m-am considerat irepresibil poetă, poet, pentru că împărtășesc cu această specie minoritară de oameni un fel anume de a nu fi în întregime aici, prinsă în materialitatea grosieră a lumii, un fel de a naviga între lumi, de a sări între nivele de percepție și de realitate, un mod de a refuza închiderea în concretul irespirabil și a forța deschideri incredibile… Totuși, în ultima vreme, am ajuns să mă consider mai degrabă o aventurieră – o aventurieră spirituală, dacă pot spune astfel, întrucât realizez că fazele prin care am trecut, consemnate în jurnalele mele numeroase, au finalmente un numitor comun : o căutare la început disperată, apoi din ce în ce mai lucidă și mai liniștită, mai resemnată și chiar împăcată, a unei depășiri a condiției mele încarnate și terestre, prin tot felul de căi, metode și tehnici, nu neapărat poetice, ci de-a dreptul religioase, esoterice sau spirituale. Spuneam cândva că sufăr de prejudecata „trans” întrucât caut în toate transgresiunea, transcenderea sau transfigurarea.

Citește în continuare →