Ion Pop – Pagini de jurnal

 

12 noiembrie  1974

Marele eveniment al zilei e spectacolul lui Jean-Louis Barrault cu Ainsi parlait Zarathustra. Ajung la Théâtre d’Orsay când soneria cheamă publicul în sală. Regăsesc cupola sub care am văzut în vară De Moïse à Mao, prezentat de Magic Circus. Locul e foarte bine plasat, exact în centrul sălii. Scena, deschisă, arată un decor geometric: peştera deasupra căreia se înalţă un impunător trunchi de arbore, cu crengile pierdute într-un „cer” luminos. Va fi locul meditaţiei şi transfigurării lui Zarathustra, aşezat între animalele lui simbolice – vulturul, – mândrie şi şarpele-înţelepciune. Eroul vorbeşte cosmosului, între rotirea soarelui şi a lunii, sub fulgere. Coborârea printre oameni, întoarcerea lui Zarathustra, înseamnă un prim eşec. Mulţimea preferă spectacolul de bâlci – mersul pe sârmă al unui angelic saltimbanc, dar şi grimasele clovnului. Predică, însă, în pustiu. Retragerea este doar o pregătire pentru asediul cetăţii umane, necruţător, în numele bucuriei de a fi, de a se depăşi spre „supra-umanitate”. Citește în continuare →

Ion Pop – Fragmente pariziene. Pagini de jurnal

Încurajat de o invitaţie a confratelui Al. Cistelecan, m-am decis, după destule ezitări, să public câte ceva din însemnările puse pe hârtie, pe pagini uneori detaşate, alteori în caiete, în timpul primului  meu stagiu parizian, pe când fusesem angajat ca asistent de Limbă şi Civilizaţie Românească la recent înfiinţata secţie de Română a Facultăţii de Italiană, devenită din toamna anului 1972 „U.E.R. d’Italien et de Roumain”, adică „unitate de studii şi cercetări…”. Nu  ajunsesem la timp la „Université de la Sorbonne Nouvelle – Paris 3”, cum s-ar fi cuvenit, fiindcă ieşirea din ţară era pe-atunci extrem de dificilă şi îngreunată de nesfârşite manevre birocratice, multe de culise, verificări ale candidatului etc., încât am urcat în avionul de Paris abia la 11 ianuarie 1973. A fost un  început nu prea fericit, fiindcă o banală alunecare pe scara de metrou mi-a cauzat din primele zile o spitalizare de vreo trei săptămâni, iar apoi, acomodarea cu noua situaţie academică, pregătirea cursurilor, împărţite între predarea limbii unor studenţi începători şi  a unor cunoştinţe  de cultură şi civilizaţie românească în care alternau, prin forţa lucrurilor, domenii dintre cele mai diferite – de la elemente de geografie şi istorie, la cultura şi literatura română din toate epocile – mi-a cerut un timp destul de îndelungat. Nu aveam nici suficiente mijloace de informare, traduceri în franceză ale unor lucrări din amintitele domenii, exista pe piaţă o singură metodă – „Assimil”-  de învăţarea a limbii noastre, datorată clujeanului Vincenţiu Iluţiu,  prieten echinoxist stabilit în Franţa, aşa încât a trebuit să mă descurc căutând te miri unde sursele de informaţie ori utilizând propriile mele acumulări în materie de istorie literară şi de cultură generală… Plus, ilustrarea expunerilor cu câte-un film documentar, mai degrabă de reclamă turistică, dintre cele realizate în ţară şi puse la dispoziţie de Serviciul cultural al Ambasadei noastre de la Paris. Citește în continuare →