Etichetă / new media

de VATRA

(Para)literatura în contextul (new)media (VI)

Andreea Stahie

LitRPG – textul literar între joc video și literatură

Citind literatură sau jucând literatură

Începutul secolului XXI a marcat o perioadă de dezvoltare rapidă a industriei jocurilor video și a favorizat popularizarea jocurilor de tip role-playing game, care pun accent atât pe caracterul ludic, cât și pe firul narativ complex. Printre numeroasele surse de inspirație ale dezvoltatorilor de jocuri se numără și literatura, întrucât, așa cum afirmă și Marie-Laure Ryan,1 unele povești sunt ideale pentru a fi utilizate ca bază pentru un joc video. Fenomenul de adaptare a temelor literare în alte medii este bine cunoscut încă din secolul trecut, în special în industria cinematografică, unde se regăsesc ecranizări ale unor opere celebre. Cel mai cunoscut exemplu al secolului XXI este celebra serie de filme Harry Potter și, mai recent, serialul The Witcher. Bineînțeles, în ambele cazuri regăsim și o serie de jocuri video – cu mențiunea că The Witcher a servit drept inspirație mai întâi pentru jocuri – cel mai recent exemplu fiind Hogwarts Legacy. Astfel, putem observa tendința de a transmedializa conținutul narativ-literar în mediile digitale și multimodale.

Citește în continuare →
de VATRA

(Para)literatura în contextul (new)media (V)

Savu Popa

Literaturi cu mai multe viteze

Problematica anchetei de față vizează, în fond, o întreagă societate actuală, în care predomină destulă confuzie a valorilor care, altădată, impuneau o delimitare clară. Astăzi, trăim într-o cultură a unei apropieri primejdioase, aglutinante, în sensul în care valoarea are în imediata ei vecinătate non-valoarea. Iar, între cele două s-a sedimentat o obișnuință sau un firesc al apropierii, al conviețuirii, de neclintit. Nu degeaba, Mario Vargas Llosa își intitulează una dintre cărțile sale de eseuri, Civilizația spectacolului, o sintagmă cât se poate de potrivită vremurilor actuale, în care, uneori, argumentul, ideea, un anumit program estetic sau filosofic sunt înlocuite cu tot felul de elemente care provin din recuzita zgomotoasă a degringoladei moderne. Toate acestea, să nu uităm, se desfășoară și sub egida ,,dictaturii individualismului”, după o sintagmă a filosofului francez, Gilles Lipovetsky.

Citește în continuare →
de VATRA

(Para)literatura în contextul (new)media (IV)

Georgeta Moarcăs

„Marea Ferfeniță” și legea morală din noi. Cazul seriei Vlad Lupu

Atracția pe care Caius Dobrescu o are pentru literatura detectivistică, provine, fără îndoială, din posibilitățile de explorare și exploatare ale acestui câmp literar rămas multă vreme marginal, atât la nivelul rediscutării/ regândirii/ remodelării convențiilor literare, cât și al temelor atacate. Cum a remarcat deja Mihai Iovănel în cazul romanului Minoic1, autorului îi convine o hibridizare a thriller-ului detectivistic și a celui conspirațional cu un bibliothriller, executând o sinteză și o parodie a genului, având o încărcătură majoră de intertext și metatext.

Însă mai clar în cazul seriei Vlad Lupu, Caius Dobrescu și-a propus să construiască prin literatura sa, poate mai important decât un produs intelectual rafinat, o experiență morală. O experiență prin intermediul căreia cititorii să se confrunte cu „ambiguitățile existenței, (…) clar-obscurul de care ne lovim cu toții,”2 cu atât mai puternică cu cât ea este traumatică, aparținând istoriei recente. Iar personajele a căror inocență este confruntată cu sistemul înlesnesc această identificare și, implicit, experiență.

Citește în continuare →
de VATRA

(Para)literatura în contextul (new)media (III)

Ruxandra Ivăncescu

Istoria, la feminin

Metaficțiunea istoriografică are darul de a muta accentele, de a schimba percepția, de a reevalua evenimente și personaje în jurul cărora istoriografia oficială, iar apoi literatura romantică, au țesut o adevărată mitologie.

Unul dintre autorii care deconstruiesc această mitologie spre a țese, în jurul istoriei, o altă pânză romanescă este scriitoarea engleză Philippa Gregory. Seriile sale romanești reprezintă o adevărată istorie la feminin. Nu neapărat feministă, deși această ideologie transpare adesea din portretele literare și istorice realizate de Philippa Gregory.

Citește în continuare →
de VATRA

(Para)literatura în contextul (new)media (II)

Amalia Cotoi

Ferrante Fever și post-teoria

Oprah Winfrey, celebra realizatoare americană de televiziune, nota în 2015 că, printre cărțile care au creat dependență în ultimii 25 de ani, punându-și amprenta asupra unei generații, se numără romane ca The Remains of the Day (1989), de Kazuo Ishiguro, Eat Pray Love, de Elizabeth Gilbert (2006), The Hunger Games (2008), de Suzanne Collins, sau Fifty Shades of Grey (2011), de E. L. James. Deși toate au parte de ecranizări, și deci de un public numeros și eterogen, doar Eat Pray Love și Fifty Shades of Gray intră, conform The New York Times, la categoria bestseller, o categorie creată de revista americană în 1901, în paralel cu nașterea literaturii moderniste. Dacă e să punem în balanță statutul cărții și pe cel al filmului, în funcție de un agregator și totodată modulator al prizei la public și implicit al succesului precum IMDb (Internet Movie Database), Fifty Shades of Gray, în regia lui Sam Taylor-Johnson, pare a fi unul dintre filmele acelea dezastruoase, cu un rating sub 5 puncte din 10, 4,2 mai exact; Eat Pray Love (2010), în regia lui Ryan Murphy, se află tot undeva sub granița filmelor bune, cu un punctaj de 5,8; în vreme ce serialul My Brilliant Friend (2018-…), în regia lui Saverio Costanzo, Alice Rohrwacher, Daniele Luchetti, realizat după romanul cu titlul omonim al Elenei Ferrante, continuă să crească în aprecieri cu fiecare nou sezon, având actualmente 8,6 puncte, ceea ce e foarte mult dacă ne gândim că un film cult ca Game of Thrones are un punctaj de 9,2.

Citește în continuare →
de VATRA

(Para)literatura în contextul (new)media (I)

Argument

Odată cu subminarea postmodernă a granițelor dintre cultura „înaltă” și cea „joasă”, se remarcă și depășirea perspectivei elitiste asupra literaturii „pure”, „înalte” etc. Pe măsură ce intră și așa-zisa literatură de consum, literatură populară sau paraliteratură în atenția discuțiilor academice, are loc o fluidizare a dihotomiei inerente categoriilor de tipul „înalt”/„jos”, „valoare”/„non-valoare”, „lector specializat”/„lector naiv”, „succes”/„insucces”, „originalitate”/„clișeu”, „manierism”, „centru”/„margine”.

Genurile care aparțin în mod tradițional paraliteraturii sunt numeroase, fiecare cu specificitatea și regulile sale interne de creație, invitând la abordări și discuții generoase: SF, Fantastic/Fantasy, Thriller /Policier, Literatură pentru copii și tineret, Romance/Literatură erotică, Benzi desenate, Roman grafic etc.

Citește în continuare →