II. Sinteze și cronici

Iulia Militaru

O reconsiderare a femininului în poezia contemporană. Direcții și tendințe

Sintagma „literatură feminină” apare de obicei în contexte unde, în general, este vorba strict de literatura scrisă de femei, între cele două făcându-se o asociere directă fără o evaluare critică prealabilă (de exemplu, traducerea din limba engleză a women’s writing prin „literatura feminină”). Problematică este și punerea semnului de echivalență între noțiunile de literatură feminină și cea de scriitură feminină, popularizată prin teoria feministă a Hélènei Cixous, chiar dacă anumite critici aduse pe atunci acelei sintagme pot fi aplicate fără rezerve și literaturii feminine în cadrul contextului actual (aceste critici au evidențiat un esențialism de natură conservatoare prin noțiunea de scriitură feminină, cât și perpetuarea unui binarism opozițional extrem de problematic dintr-o perspectivă feministă contemporană queer). Astfel, această extindere a femininului și a ceea ce reprezintă el în cultura tradițională asupra unei întregi literaturi, caracterizată drept slabă, descriptivă, fără forță și acceptabilă doar când este practicată de femei, face ca sintagma „poezie feminină” să devină extrem de utilă menținerii relațiilor de putere din interiorul câmpului prin conservarea mecanismelor de producere/analiză a textului literar. De aceea, o reconsiderare a noțiunii de feminin asociată ideii de literatură este necesară, iar contestarea echivalenței dintre literatură feminină și literatură scrisă de femei poate reprezenta unul dintre momentele importante ale destructurării semnificației esențialiste a femininului.

Citește în continuare →