Etichetă / Iulia Militaru

de VATRA

Iulia Militaru – Marea fabrică a risipei între revoluția industrială și cea tehnologică. Eseu prospectiv

[Tehnologii ale emancipării / reacțiunii]

Recent, într-un text1 care a circulat pe rețelele de socializare de la noi, se aducea în discuție relația problematică dintre amploarea luată de IA și muncitorii din breaslă care se simt amenințați de dezvoltarea tehnologică avansată. Vechea dezbatere privind apariția mașinii și înlocuirea proletarului pe de-o parte și progresul inimaginabil al omenirii, datorat tot ei, pe de alta, a început să devină din ce în ce mai prezentă în discursul public. Marea problemă a acestei dezbateri este că se menține în continuare în limita aceleiași contradicții: îndepărtarea corpurilor muncitoare (ca „deșeuri”) și îngroșarea rândurilor armatei industriale de rezervă vs. combaterea alienării proletariatului prin abolirea muncii ca trudă. Deși, scopul articolului amintit era să sublinieze că nu mașina este cea care duce la înlocuirea muncitorilor, ci șefii companiilor ca reprezentanți ai economiei capitaliste, și cât de necesară este organizarea în formațiuni sindicale, totuși el nu reușește să creeze o altă bază a discuției în afara opoziției menționate – există un rol progresist al mașinii, dar el este activat doar când mașina este privită ca un mijloc de producție care trebuie să treacă în mâna muncitorilor. De cele mai multe ori această narativă, care se opune narativei întreținute de clasa conducătoare (IA ne va lua slujbele și trebuie să acceptăm condițiile impuse de companii ca să ni le păstrăm) și care încearcă să combată transformarea mașinii în dispozitiv de disciplinare a muncii, ascunde de fapt rolul acesteia într-o economie a risipei și militarizării. În plus, unul din neajunsurile unei astfel de abordări, este că operează cu o categorie restrânsă de proletariat, folosită universal, dar care reprezintă în mare doar muncitorul occidental. Al doilea neajuns, în schimb, menține narativa progresistă în limitele discursului reformist (condiții mai bune de lucru, salarii mai mari), fără deschiderea către o perspectivă mai revoluționară. Iar ultimul, chiar și spectrele perspectivei așa-zis revoluționare se păstrează în continuare în limita contradicției menționate – preluarea mașinii de către muncitori va pune capăt alienării și va aboli truda.

Citește în continuare →
de VATRA

Noi ontologii, noi materialisme (I)

Postnaturalia. Courtesy of Kristof Kintera

Argument

Acum aproape un secol și jumătate, Engels făcea în Ludwig Feuerbach și sfârșitul filozofiei clasice germane o profeție rămasă celebră:„Filozofia naturii este definitiv lichidată… Filozofiei, izgonită din natură și din istorie, îi mai rămâne doar imperiul gândului pur, în măsura în care acesta subzistă: teoria legilor procesului de gândire, logica și dialectica”. Survolând evoluția ulterioară a filozofiei, s-ar spune că profeția lui Engels n-a îmbătrânit prea frumos. Singura care pare să se fi ținut de pronosticul său, concentrându-se în mod exclusiv asupra „imperiului gândului pur”, este filozofia analitică, ale cărei incursiuni în metafizică încă urmăresc clarificarea și consolidarea conceptuală a progreselor științelor naturale – dar ea a pornit programatic de la bun început pe baze anti-ontologice și anti-metafizice. În rest, filozofia pare să se fi încăpățânat, în ultimul secol și încă și mai îndărătnic în ultimele decade, să contrazică foaia de drum stabilită de Engels.

Citește în continuare →
de VATRA

(Para)literatura în contextul (new)media (III)

Ruxandra Ivăncescu

Istoria, la feminin

Metaficțiunea istoriografică are darul de a muta accentele, de a schimba percepția, de a reevalua evenimente și personaje în jurul cărora istoriografia oficială, iar apoi literatura romantică, au țesut o adevărată mitologie.

Unul dintre autorii care deconstruiesc această mitologie spre a țese, în jurul istoriei, o altă pânză romanescă este scriitoarea engleză Philippa Gregory. Seriile sale romanești reprezintă o adevărată istorie la feminin. Nu neapărat feministă, deși această ideologie transpare adesea din portretele literare și istorice realizate de Philippa Gregory.

Citește în continuare →
de VATRA

Proza scrisă de femei – direcții și tendințe (IV)

II. Microantologie de proze inedite

Ramona GABĂR

Poveste din Răsărit

Că venise vremea să facă ceva, asta o știa Krai prea bine. Mai știa că puțini aliați avea pe lume, și mai puțini la palat. Dar pe unul, care ca un frate din aceeași mumă se purtase cu el, se putea bizui fiecând avea nevoie.                                                                                    

„Ai ajuns la vorba mea”, îi scrise Kashchey deîndată ce îi ajunseră la urechi zvonurile despre răzmerița care se întețea din zi în zi în regatul tovaroșului său scump. „Ți-am zis că fără vărsare de sânge nu se poate cârmui o țară, dară tu ai cugetat cu sufletul, nu cu mintea. Stai pe loc, frățioare, că m-am urnit către tine cu toate cele trebuincioase și voi ajunge numai la o zi–două în urma istui răvaș. Fii pe pace, că om desluși-o noi și pe asta, cum le-am deslușit și pe altele.”   

Citește în continuare →
de VATRA

Poezia feminină – direcții și tendințe (II)

II. Sinteze și cronici

Iulia Militaru

O reconsiderare a femininului în poezia contemporană. Direcții și tendințe

Sintagma „literatură feminină” apare de obicei în contexte unde, în general, este vorba strict de literatura scrisă de femei, între cele două făcându-se o asociere directă fără o evaluare critică prealabilă (de exemplu, traducerea din limba engleză a women’s writing prin „literatura feminină”). Problematică este și punerea semnului de echivalență între noțiunile de literatură feminină și cea de scriitură feminină, popularizată prin teoria feministă a Hélènei Cixous, chiar dacă anumite critici aduse pe atunci acelei sintagme pot fi aplicate fără rezerve și literaturii feminine în cadrul contextului actual (aceste critici au evidențiat un esențialism de natură conservatoare prin noțiunea de scriitură feminină, cât și perpetuarea unui binarism opozițional extrem de problematic dintr-o perspectivă feministă contemporană queer). Astfel, această extindere a femininului și a ceea ce reprezintă el în cultura tradițională asupra unei întregi literaturi, caracterizată drept slabă, descriptivă, fără forță și acceptabilă doar când este practicată de femei, face ca sintagma „poezie feminină” să devină extrem de utilă menținerii relațiilor de putere din interiorul câmpului prin conservarea mecanismelor de producere/analiză a textului literar. De aceea, o reconsiderare a noțiunii de feminin asociată ideii de literatură este necesară, iar contestarea echivalenței dintre literatură feminină și literatură scrisă de femei poate reprezenta unul dintre momentele importante ale destructurării semnificației esențialiste a femininului.

Citește în continuare →