Viorel MARINEASA – (Du bist ein Ecker…, du bist ein Ecker…)

marineasa-1

Ca din întâmplare, Sendi se întâlnește cu Pacă, tăticu’ fotografilor refuzați, la intrarea în cafeneaua de lângă agenția TAROM. „Ai adus?” „Nu, mă, n-o mers, o fost directoru cu ochii pă ea, că, cică, astea au regim special, îs la schimb cultural.” „Nu ești bun de nimic, răbufnește Sendi, m-ai făcut să mă cer de la servici. De fapt, nici nu m-am cerut, am plecat pe șestache. Mă dezamăgești încă o dată!” „Hai bă, că te-am păcălit.” „Cu mine să nu te joci. Nu-ți permit! Știi că mă prepar afectiv, iar balansările mă agită. Nu gust sortul ăsta de poante. Cum nu suport nici bancurile fizice.” „Să nu ne ginească Narcis, știi că-i obsedat. N-am chef dă gura lui mare și nici nu vreau să saliveze prăstă pagini. Dăjeaba ț-o zâs că păntru iel primează iesteticu, că tot pă goliciuni să concentrează. Cân’ vinie, fășiem convenție, mă Sendi, mă văruț, iuta zdup cu obiectu în tașcă!” „De acord. Știu ce înseamnă să păstrezi un secret. Dar cunosc și reversul: asta poate fi o scuză pentru cele mai mari măgării.” Deocamdată nicicare nu comandă nimic. Au prins o masă într-un colț și încep să răsfoiască. Sendi își înalță umărul drept pentru a întregi conspirativitatea. Revista redegistă (adică din partea sovietică a Germaniei, cum tot îi place să repete) e profilată pe fotografie și vine o dată pe lună, prin poștă, la Clubul Artelor. Hârtia nu are cine știe ce calitate, totuși, vorba lui Sendi, „îți clătești un pic ochii” cu imaginea vreunui aparat PENTACON de ultimă oră, însoțită de o artilerie a deslușirilor tehnice, dar și cu răsfățul impecabilelor poze alb-negru, iar simțul artistic al privitorului tresaltă atunci când ajunge la cele numite simplu Akt, nuduri feminine făcute la meserie în poziții și în ambianțe expresive. „Uite că la ei se poate, cu tot cu STASI și cu rușii pe capul lor, numai idioții noștri au ridicat pudibonderia la rang de doctrină politică”, și Sendi nu se mai abține, fornăie, scuipă, mugește. „Să fii tu sănătos, Sendi dragu, io m-am preumblat pră la ei cu oneteu, cu agenția dă turism, comunismu nu i-o retrogradat ca pră noi, altă clasă, tovarășii ăia puși dă ruși ca să-i conducă îs oricum mai domni, nu nișce mocofleți șî nișce încuniați ca gașca lu Păpucariu Ăl Scornit. Și salamele care le vedzi la cumpărătivile lor îs d-a noașce, Sommerwurst oder Sommersalami, șie fain zîc ei, rumenișe product, dară noi cu soia-n salam șî cu nechezol în loc dă cafă. Îți jur, mon cher Sendi , că sunt porțiuni de istorie și de realitate recentă pe care n-au cum să le pervertească. Sigur, comunismul lor pare mai școlat, mai cu dichis, dar rămâne la fel de sinistru. Când nu mai au încotro forțează compromisul, mimează cedări, Sendi scumpu, iar geografia, faptul că Federalii le sunt în coastă îi fac să pară mai supli, când, în fond, doar își rafinează sadismele.” (Se observă că Pacă, tăticu’ fotografilor temporar interziși, balansează între limbaje, dar și între atitudini.) „Când fușăi pîn Democrată, pîn Redegeu, pare că ț-am adus neșce discuri… Ștabii lor când închid robinetul la rock, când îl desțepenesc sub pretextul, acceptat și de cealaltă tabără, că ar contesta capitalismul putrefact.” „Le-am ascultat. Nu sună rău. Albumul lui Feeling B e chiar haios: Hea Hoa Hoa Hoa – Hea Hoa Hea. Aduce a Hare Krshna transplantat în Polinezia. Nicio referință la heirup heirup heirup bum-ul tineretului comunist.” „La ei, la prundări, la chindări, la șrați, dă la ișcoala primară în sus, lie fașie ieducațîie d-aia cu sexu, cu voie gi la Otto Grotewohl șî gi la Walter Ulbricht, că pră mahării lor ăi d-acuma nu-i șciu, mă smincesc numa la limbă șî la cap dacă-i bag pră țavă,  la noi nu-ț spunie dă nișiuniele d-alea rușînoase, numa că tră’ să scoț, dîn pământ, dîn piatră sacă, patru cupii păntru statu socialist. Șî vestea-povestea cu lidărmaistoru Wolf Biermann cre’ c-o șcii. Fain fișior! Pui dă comunișci, ăsta o trecut dîn zona americanească în a sovetică, da’ i-o ieșît democrația lor pră nas șî o abjurat dă la comunism, așa că l-or declarat doctorii ăia cu bărbuță à la Lenin din ceceul1 lor trădător de clasă și de idealuri.” Sendi îi ia vorba din gură, se declară expert în materie.  L-a savurat pe Biermann, el, Sendi, știe germana ca pe apă, merge la o adică până la nuanță, avem de-a face cu un cantautor pe cinste, nu, nu la Radio Europa Liberă l-a ascultat, ci la un amic neamț2. I-a plăcut Die Stasi-Ballade: zice că-l iubește pe prietenul stăsit/securist pentru că ăla-l auscultă și la budă, și de sub pat cum se pârțâie sau cum icnește când e-n furorile dragostei, îi este chiar recunoscător, deoarece face pentru el treaba cu care s-a-nvrednicit Eckermann în cazul lui Goethe. „Du bist ein Ecker, du bist ein Ecker, du bist ein Ecker, du bist ein Eckermann, cam așa cânta.” „Fain-fain, Sendi scumpu! Asta-i cum mi-o dzîs unu c-o vin’t scrietoriu Titel Sorin gi la Bucureșci la adunarea duminicală a junilor condeieri și le-a pus muzichie adusă tocmai de la Paris: o rusoaică albă cu vocea impregnată de votcă, de tutun și de tristețea exilului îi mulțumește lui Stalin pentru gulaguri, pentru suferințe, pentru crime, din rărunchi, din străfunduri le zicea rusoaica albă, tovarișci Stalin, spasiva, blagodaria, așa-s obișnuiți dictatorii roșii, să le mulțumești și că exiști, și că te căznesc.” Vine pisicește Narcis, îi surprinde. Se aburcă peste umărul lui Sendi. Pe pagină vede walkiria asediind o căpiță de fân. O blondă amplă, goală pușcă, îți umple instantaneu cavitatea bucală de sucuri devoratoare. „Aha, carevasăzică!” „Șie ne butușășci șî nu ai pașie, mă madam Narțis? Comandă-ți mai binie o cafă șî oțără dă coniac, pe cuvânt că te echilibrează, nu ne mai agasa și nu te vârî ca musca-n pardon.” „Băi bombalăilor, arătați-mi și mie, nu vă zgârciți, că s-ar putea să vă coste.” Pirpiriu, da’ făcând pe duru Narcis ăsta. Se bagă și Sendi: „ Narcisiacule, în ce calitate ne agresezi? Disident te pretinzi? Sau te-ai poticnit în staza ciripitorului?” ”Băi beșlegelor, nu vă puneți cu mine. Tu, Sendi, gura mică! Ai un cuib cald la slujbă, dar și o prezență mizerabilă. Oricând poți pica de pe cracă. Șeriful de la personalul vostru e intim cu babacu. Știi că nu mă dau în lături de la o pilă inversă.” Sendi se repede să-l pocnească pe Narcis. Zboară de pe masa înaltă vreo două-trei pahare, o farfurioară, o ceașcă. Stropi greu de identificat plutesc o vreme în preajma extinsă. „O p’ce nu vedz, țî s-o-nfăcut d-o bătută, uncioaio3 Narțis, duce-n potop, ț-o aplic după reglement, drupt zăconi, dacă preferi. Ogoai’-ce!” Narcis nu dă îndărăt: „Numai să ai snagă. Cei din tagma buzeranților au un deficit. Cred că-l resimți clipă de clipă, matahală putredă.” Sendi: „Nu te baza pe lecturi, boule. Știu la ce te referi: că ai citit în Salinger că, apăsați de complexul vinovăției, homiștii nu-ți strâng mâna când te salută. Unu: Tăticu refuzaților e mai presus de bănuială. Doi: vei vedea că în curând se va schimba paradigma: refuzații din toate branșele vor ieși la suprafață, vor fi mai tari decât noi. Comunismul o să cadă.”  „ Bă tăticu foto-refuzaților, bă Pacă, tu crezi că noi nu avem habar de sporturile tale de cameră? Crezi tu că noi nu știm nimic despre faptul că, sub masca pedagogiei, îi corupi estetic, moral și fiziologic pe studențașii balici proveniți de la țară?” „Narcis dragu, să încetăm polemica. M-ai surprins dumneata vreodată în flagrant? Vorbe de clacă. Să rămânem la convenții respectabile.” „Te trece fiorul, tătic al foto-refuzaților. Vezi că poți s-o lași mai moale. Rămâi la jocul între limbaje, mi se pare de-a dreptul fascinant, îmi place cum sari în aceeași frază de la cretinoidul emblematic teritorial bănățean ‘ăl mai tarie om dîn lumie’ la valaha simandicoasă de după Coresi. Cât privește amorul, tu știi că și eu mă destrăbălez pe coclaurii aventurii extreme, însă tu ești mai vulnerabil. Mă întrebi de probe. Nu există, peste un secol se va fotografia chiar tot, acum sunt mărturii suficiente ca să cazi în nas, la petrecerea de la frații Glonț, după ce ați ieșit beți de la ‘Tarom’, ați fost văzuți în buda ălora, tu Pacă și cu Puky, experimentând amorul liber, că de clampă ați cam uitat s-o puneți.”  Sendi are încă o tentativă de a se șupi la Narcis, dar e stopat de un gest ferm al lui Pacă. „Mă tăticu, mă văruț, ușor cu taica, recunoști că nici tu, doamnă Narcis, nu stai prea bine cu echilibrul, așa că prea te ocoșășci, prea ce încriedzi, știm și noi, organizația informală și inexpugnabilă a taromiștilor, că ești ba o curvă de informator, ba un curvar care protestează împotriva sistemului. De ce nu ne agreăm? Chestie de metabolism.”  „Bine, fie, acum luați laba de pe obiect, să văd ce ați mai capturat.” Intervine iarăși Sendi: „Valea călugărească, prea ne-ai inflamat. Cu altă ocazie.” „O să mi-o plătiți, și nu mie, ci altora, și atunci vă veți scăpa pe voi.” Narcis se-ndepărtează, aruncând în urmă priviri ucigașe.

__________________

1. Comitetul Central.
2. Greu de știut dacă Sendi l-a cunoscut pe scriitorul și ziaristul William Totok, component de bază al Aktionsgruppe Banat, grupare literară (sau „anturaj de natură ostilă”, vorba securiștilor) care combătea național-ceaușismul, la începutul anilor șaptezeci, dinspre ideologia de stânga; destul că ultimul (Totok, nu Sendi) discută, în iulie 2005, cu Georg Herbstritt, cercetător la Oficiul Gauck – Birthler, despre perchezițiile făcute de Securitatea românească la Timișoara, în 1982, acasă la el (la Totok, nu la Sendi) și la amicul său Horst Samson, prilej pentru a confisca manuscrise cu texte dușmănoase ale celor doi, dar și o bandă cu cântece de-ale trădătorului Biermann. Bandă care fusese ascultată la o ședință a cenaclului Adam Müller-Guttenbrunn, după ce în prealabil audiția fusese anunțată (gravă scăpare a mai multor organe îndrituite să supravegheze) în ziarul central Neuer Weg. Din documentele celor de la STASI, poliția politică est-germană, transpare mai ales interesul pentru atitudinile deviaționiste, care ar pune în primejdie socialismul, din România cea răznită de la linia Moscovei; în rest, îi durea în paișpe de soarta nemților de aici (vezi www.dw.com/ro/românia-în-atenția-securității-est-germane-stasi/a-2633342).
3. Uncioaie: feminin de la unchi; mătușă.

 

 

[Vatra, nr. 7-8/2016, pp. 17-18]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s