Bernie TAFT – Testamentul lui Georg Lukács

georg-lukacs

Era la doar şase săptămâni de la invazia Cehoslovaciei de către cele cinci state ale Tratatului de la Varşovia*. O a doua întâlnire pregătitoare a partidelor comuniste şi muncitoreşti fusese convocată la Budapesta, în încercarea de a organiza adunarea internaţională planificată. Impactul imediat al intervenţiei militare asupra partidelor comuniste europene a fost de aşa natură încât tot ce s-a putut stabili la această întâlnire a fost să fie reconvocată din nou peste şase săptămâni.

În această atmosferă am sunat la domiciliul lui Georg Lukács din Budapesta ca să-l întreb dacă aş putea avea o discuţie cu el. I-am explicat că sunt un delegat din Australia la întâlnirea partidelor comuniste de la Gellert Hotel, şi am menţionat numele unui prieten comun care era la vremea respectivă şeful unui partid comunist din Vestul Europei. „Desigur”, mi-a răspuns. „Îmi va face plăcere să vă văd. Ce ziceţi de mâine dimineaţă?”.

Am petrecut dimineaţa zilei următoare, 3 octombrie 1968, cu Georg Lukács în apartamentul său care dă spre Dunăre. A fost uşurat când a aflat că vorbesc germană, limba în care şi-a scris cele mai multe texte. Mi-a explicat că nu se simte prea confortabil în engleză. Lukács s-a arătat extrem de interesat de atitudinea reprezentanţilor de la întâlnirea pregătitoare faţă de situaţia din Cehoslovacia şi m-a întrebat în legătură cu ea.

Am luat notiţe detaliate ale interviului. Lukács m-a pus să promit că nu voi publica interviul cât timp va trăi. Mi-a explicat că abia ce fusese readmis în Partidul Comunist după expulzarea sa din cauza participării la evenimentele din 1956 din Ungaria. „Ei îmi cunosc opiniile, dar nu vreau să mă opun în mod public politicii partidului”.

Intervenţia din Cehoslovacia l-a mâhnit profund. A revenit mereu la ea în timpul întâlnirii. „Sunt ferm împotriva intervenţiei”, a spus, „dar nu vreau să fiu asociat isteriei anti-socialiste. În acelaşi timp, nici nu vreau să fac ceva care să pună în pericol reformele economice din Cehoslovacia. Cu toate astea, ca teoretician îmi rezerv dreptul de a-mi exprima vederile. Nu vreau să particip la isterie, ci să clarific problemele teoretice aflate în joc aici”.

A caracterizat intervenţia drept o tragedie, dar şi ca simptomul crizei ţărilor socialiste. „Epoca lui Stalin şi urmările ei au redus atracţia comunismului. Compară atracţia Uniunii Sovietice de astăzi cu cea a Rusiei după 1917, când ţara era în foamete. E nevoie de un deceniu de politică corectă pentru a restabili capacitatea de atracţie a comunismului. Din păcate, procesul de dezintegrare a sistemului capitalist a fost contracarat de evoluţii negative în URSS. Ca rezultat al intervenţiei din Cehoslovacia, Brejnev l-a făcut pe Nixon preşedinte al SUA”.

Lukács a fost critic în legătură cu unele tendinţe din Cehoslovacia de sub Dubcek. A vorbit mai ales de cultul lui Masaryk şi libertatea presei.

„Consider libertatea deplină a presei şi înfiinţarea mai multor partide drept ceva fals. A aborda democraţia burgheză ca fiind alternativa la stalinism e fals. Nu asta e alternativa. Nu ne putem întoarce la epoca eroică a democraţiei burgheze. Asemenea tendinţe au existat în Cehoslovacia. Ele trebuie depăşite. Adevărata alternativă la stalinism este întoarcerea la principiile Comunei din Paris, la 1905 şi la 1917-1921, la consiliile muncitoreşti construite de jos în sus. Aceste probleme trebuie clarificate. Dar nu vreau să-i critic pe cehi acum, când se confruntă cu mari greutăţi”.

L-am întrebat ce crede despre perspectivele de reformă politică din Uniunea Sovietică. Mi-a răspuns: „Viitorul reformelor anti-staliniste e incert. Trebuie să recunosc că am supraestimat inteligenţa conducătorilor actuali, n-am anticipat intervenţia [din Cehoslovacia]. Multe depind de existenţa în cadrul conducerii a unui grup care să recunoască pericolul pe care evoluţia actuală îl reprezintă pentru URSS şi socialism deopotrivă. Dar nu cunoaştem situaţia internă prea bine. Aceşti lideri sovietici sunt aparatcici, directori [managers]. Hruşciov măcar era politician, chiar dacă unul slab. Dar ei nu sunt politicieni. Intervenţia m-a făcut să am o opinie încă şi mai proastă despre ei. Au acţionat precum cei mai proşti diletanţi [die blodesten Dilletanten waren sie]. Nici până azi n-au reuşit să producă măcar o persoană care să spună «eu i-am chemat pe ruşi în ţară»”.

La întrebarea care ar fi motivele principale ale intervenţiei, Lukács a spus: „Principalul motiv al intervenţiei a fost să distrugă orice opoziţie. După moartea lui Stalin a devenit evident că sistemul economic nu poate supravieţui fără reforme democratice. Asta rămâne marea sarcină la ora actuală. Ruşii se tem că se vor confrunta cu o opoziţie reformistă. Atâta vreme cât opoziţia se mărgineşte la artişti şi scriitori, îi pot face faţă – ei pot fi închişi. Dar scrisoarea lui Saharov arată că intelighenţia tehnică începe să se revolte. Or, în poziţia sa de putere mondială, URSS depinde de intelighenţia tehnică. Ei nu pot fi închişi. Comisarii [poporului] se pot descurca cu vechea clasă muncitoare, dar nu le pot face faţă acestor oameni. Daţi-mi voie să ilustrez acest aspect printr-un exemplu din ultimul război. De ce SUA a reuşit să producă bomba atomică, pe când Germania – nu? Sunt două motive. În primul rând, SUA a obţinut ca imigranţi din Germania pe unii din cei mai buni oameni ai lor de ştiinţă. Iar în al doilea rând, în multe cazuri oamenii de ştiinţă din Germania nu puneau suflet în munca lor. Nu-i nimic nou aici. URSS nu poate ocoli problema asta”.

Vorbind despre el însuşi şi despre unii autori marxişti actuali, Lukács a spus: „Cercurile sovietice oficiale mă tratează în continuare cu multă reţinere. În general, nu sunt atacat, ci doar ignorat. În Republica Democrată Germană sunt mort din 1957”.

„Nu sunt de acord cu [Leszek] Kolakowski, dar îl respect. Eu nu cred că marxismul ca atare are nevoie de o revizuire. Metodele marxiste trebuie înţelese şi aplicate mai ales în domeniile în care suntem încă în urmă, cum ar fi economia politică. Marcuse şi Bloch sunt utopişti, eu sunt marxist. Isaac Deutscher a fost un tip foarte inteligent, dar prea partizan faţă de Troţki. Distorsionează relaţia dintre Lenin şi Troţki”.

Ca răspuns la întrebarea despre întârzierea marxismului în sfera economiei politice, a spus: „În 1929 am considerat că suntem martorii ultimei crize ciclice generale. Ele nu vor mai apărea. Ne aflăm într-un nou stadiu. Problema aceasta trebuie să fie cercetată şi soluţionată. Ceea ce nu s-a făcut încă. Explicaţia acestui nou stadiu – care ar trebui să fie un nou stadiu şi în analiza marxistă – este că Marx s-a confruntat cu un capitalism al utilajelor [machine capitalism]. Pe vremea lui, cele mai multe articole de consum nu erau produse în fabricile capitaliste. Consumul personal al clasei muncitoare, atât cât exista, era furnizat de meşteşugari [handicraftsmen]. Pe lângă asta, avem creşterea industriei serviciilor. Aceste lucruri constituie o schimbare structurală în capitalism. Acum capitalismul depinde de consumul clasei muncitoare. E interesat în muncitor în calitatea sa de consumator, şi nu doar ca sursă a exploatării precum pe vremea lui Marx”.

Ca răspuns la întrebarea despre perspectivele mişcării comuniste în Vest, Lukács a spus: „Sunt pesimist. Adevărul e că URSS rămâne modelul orice am face”.

Despre noua stângă a spus: „O văd cu multă simpatie, ca începutul opoziţiei la societatea manipulată. În 1945 părea că societatea manipulată avea să învingă în cele din urmă. Dar evoluţia actuală e doar începutul unei opoziţii, care ar putea avea nevoie de decenii ca să se desfăşoare. E asemănătoare cu mişcarea de mai demult, de distrugere a maşinilor. Şi ea a fost una progresistă, dar cu toate astea un progres veritabil a fost posibil doar atunci când un nou stadiu a fost atins. Adevăratele perspective stau în efectele şi evoluţiile pe termen lung. În această privinţă, sunt critic faţă de atitudinea negativă a Partidului Comunist Francez vizavi de aceste evoluţii. Partidul Comunist Italian e mult mai puţin infuzat de stalinism. Asta e, în parte, meritul lui Togliatti”.

L-am întrebat despre opinia sa în legătură cu vechile speranţe şi perspectivele actuale de destalinizare a Uniunii Sovietice.

Răspunsul său a fost: „Am fost pesimist de la bun început. Am spus că ei vor să depăşească stalinismul prin metode staliniste. Mi-au reproşat asta. Dar era adevărat. Stalin a răsturnat relaţia dintre teorie şi tactică. A pus tactica înaintea teoriei şi a creat teorii pentru a justifica nevoile tactice. Dacă nu depăşim asta, destalinizarea rămâne o simplă frază. Problema nu e dacă vreun om sau un colectiv acţionează în mod birocratic. Ci problema e dacă tactica sau teoria e cea care primează. Să luăm, de exemplu, teoria lui Stalin privind ascuţirea luptei de clasă. De ce a formulat-o? Din cauza nevoilor sale tactice pe vremea marilor epurări. Asta e chestiunea esenţială. Atâta vreme cât tacticile primează, rămânem stalinişti. Cred că întoarcerea la marxism e o problemă practică foarte importantă, nu doar una teoretică. Liderii sovietici au tratat problema Cehoslovaciei pe baza consideraţiilor lor tactice. Asta a primat, şi ei au produs teorii care să se potrivească cu aceste nevoi tactice”.

L-am întrebat pe Lukács de ce crede că liderii sovietici nu pot renunţa la a plasa consideraţiile tactice pe primul plan.

A răspuns: „Aşa au fost crescuţi. Treizeci de ani de stalinism, asta e ceea ce au avut în viaţa lor cei care astăzi au cincizeci de ani”.

După care a adăugat: „Am pierdut perspectiva socialistă adevărată a libertăţii. Am capitulat în faţa societăţii manipulate. E o iluzie să credem că avansul economic al URSS-ului ne va atrage susţinere. Mulţi muncitori se bucură de asta şi în capitalism. Sunt cu totul în favoarea dezvoltării economice, dar un consum sporit nu înseamnă încă nişte perspective socialiste mai mari. Dacă nu recunoaştem că ne aflăm într-o criză nu vom putea ieşi din ea. Trecem printr-o perioadă de întunecare a idealului socialist. Compară cu perspectiva lui Bernstein, potrivit căruia mişcarea e totul, pe când scopul nu e nimic. E cu totul la fel şi astăzi. Am lăsat perspectivele socialiste în seama unora ca Marcuse şi Bloch. Manipularea nu e doar o trăsătură a capitalismului, există manipulare şi în socialism. Cei care se opun manipulării nu privesc socialismele existente astăzi ca pe un model. Şi pe bună dreptate. Lenin a fost cel care a spus acum multă vreme că nu poţi înşela clasele”.

„Întoarcerea la Marx este o revoluţie ideologică. Părerea mea este că tovarăşii cehi nu au fost suficient de critici cu poziţiile non-marxiste. Să luăm, de exemplu, ideea de libertate absolută. Aşa ceva nu poate exista. E uşor să zici că toţi avem nevoie de libertate. Sunt în bună măsură de acord cu asta. Dar dacă avem propagandă în favoarea rasismului, ar trebui oare să o îngăduim? Eu aş folosi metode administrative în asemenea circumstanţe. A spune că există egalitate completă e un nonsens. În 1956 unii studenţi m-au rugat să organizăm traducerea unor filosofi occidentali. Le-am spus că nu vom traduce în mod nediscriminat. Dacă vreţi să citiţi Heidegger, învăţaţi germană”.

Vorbind despre sine, mi-a spus că a fost arestat de ruşi în 1941. „Am petrecut două luni în închisoare. Am fost eliberat după intervenţia personală a lui Dimitrov”.

Discutând situaţia din mişcarea comunistă, Lukács a spus: „Calea de ieşire din această criză teribilă este ca partidele să se întoarcă la Marx. Asta poate conduce la depăşirea stalinismului. În Uniunea Sovietică, Evtuşenko şi Soljeniţîn reflectă o mişcare a poporului. Nu poate fi altfel”.

Lukács a fost amar în legătură cu manifestările de antisemitism din ţările socialiste. A amintit că Engels l-a numit „socialismul proştilor”. A adăugat: „Influenţa Israelului şi a sionismului este extrem de exagerată. Şi asta e legată tot de prioritatea tacticilor. Revine tot la asta. Serveşte anumite nevoi tactice. Dar un marxist nu ar face asta. Această falsă prioritate e cea care-i conduce pe birocraţi în această direcţie”.

 Am întrebat despre opinia sa în privinţa perspectivelor de dezvoltare pe termen lung a ţărilor socialiste. „A fost nevoie de peste 800 de ani pentru ca feudalismul să se instaureze. Au trecut abia 50 de ani de când a avut loc revoluţia socialistă. S-ar putea să mai dureze 100 până la 300 de ani până să se dezvolte socialismul. Trebuie să ne aşteptăm la o perioadă mai lungă de tranziţie decât anticipam. Va depinde în bună măsură de noi, de ceea ce Lenin a numit factorii subiectivi. Vreau să contribui cu tot ce pot pentru a ajuta teoretic la renaşterea marxismului. Pe de altă parte, s-ar putea să nu dureze atât de mult. Nu trebuie să uităm că istoria face salturi mari. Am fost martor al prăbuşirii imperiilor Habsburgilor şi Romanovilor; şi ele păreau stabile şi nepieritoare la vremea lor. Foarte multe depind de conştientizarea din partea fiecărui comunist a sarcinii sale. Mişcarea de reformă împotriva stalinismului va fi victorioasă pe termen lung. Adevăratul pericol astăzi e pasivitatea. Cadre revoluţionare există în mod latent. Partidele comuniste trebuie să se concentreze asupra acestor sarcini. Nu trebuie să facem nici o concesie ideologiei burgheze doar de frica de a fi consideraţi stalinişti. Eu nu fac astfel de concesii”.

În legătură cu ce se poate întâmpla în ţările socialiste dacă reformele necesare nu sunt introduse, Lukács a spus: „Restauraţia capitalismului e foarte dificilă, de fapt imposibilă. Chiar şi în Ungaria, baza pentru restaurarea capitalismului nu mai există. 1917 nu poate fi distrus. Un tip de sistem capitalist de stat este posibil, dar ne lipseşte experienţa lui istorică. Cred că tranziţia va dura mult timp – e o problemă în care s-au făcut foarte puţine analize teoretice. Mişcarea are nevoie astăzi de o perspectivă comună, dar cu tactici diferite. Însă ruşii cred că pot continua să conducă mişcarea, ca în vremea lui Lenin, sub autoritatea lor. Ei suferă de iluzii birocratice. Ruşii au avut o autoritate enormă în 1917. Astăzi nu o mai au. Tot aşa cum Papa nu poate împiedica utilizarea pilulei, nici Brejnev nu poate restaura relaţia pe care Lenin a avut-o cu mişcarea în 1917”.

Lukács a rezumat astfel rolul lui Stalin în istorie: „A avut trei mari realizări istorice. Mai întâi, a realizat industrializarea Uniunii Sovietice. În al doilea rând, a obţinut victoria în Al Doilea Război Mondial şi a împiedicat astfel apariţia unei Europe dominate de Hitler. În al treilea rând, a pregătit condiţiile pentru spargerea monopolului american de bombe atomice, împiedicând astfel o dominaţie americană a lumii postbelice. Aceste trei lucruri îi conferă un loc durabil în istorie. În acelaşi timp, a distrus pentru jumătate de secol şansa marxismului şi a perspectivelor socialiste”.

Când i-am spus, la final, „tovarăşe Lukács, păreţi mai curând pesimist”, mi-a răspuns: „Nicidecum, sunt optimist pentru secolul 21”.

________________
* Bernie Taft, membru al comitetului executiv al Partidului Comunist Australian, l-a intervievat pe Georg Lukács (1885-1971) în apartamentul său din Budapesta la finele anului 1968. Lukács i-a vorbit deschis despre problemele mişcării socialiste ale vremii şi despre recenta invazie a Cehoslovaciei, cu înţelegerea că nimic din cele spuse nu va fi publicat în timpul vieţii sale. Textul a apărut în Australian Left Review, numărul din septembrie 1971.

 

 

Traducere din engleză de Alex. Cistelecan

[Vatra, nr. 1-2/2017, pp. 79-81]

 

 

Vezi și: Georg Lukacs – Ultimul interviu (fragmente)

3 comentarii

  1. Interesant!
    A aparut o carte in Franta, „Pourquoi Luckacs?” a lui Nicolae Tertulian la editura Maison des Sciences de l’Homme.
    Poate va intereseaza.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s