Au şi cuvintele viaţa lor. Se întâmplă ca un cuvânt să stea o sută de ani în dicţionar fără să se afirme. Şi numai ce, într-o bună zi, se înalţă în aerul limbii vorbite ca un steguleţ colorat pe un catarg şi cunoaşte o scurtă perioadă de glorie. Cuvintele glorioase în vremea din urmă sunt, fără îndoială: dosar, Securitate, secret şi protocoale desecretizate, stat paralel, procuror, judecător, pestă porcină, gripă, facebook, autostradă. (În ce privește autostrada, e de spus că puterea cuvîntului de a atrage realul e tare slabă!). Observaţia de mai sus cheamă o alta, anume că, fără să ne dăm seama, cuvintele ne dirijează percepţia. Iată, un exemplu.

Am trecut ani buni înainte de revoluţie pe lângă o unitate militară din centrul Clujului. O unitate militară se asocia din start cu un cuib de secrete, şi nu orice secrete, ci din cele păzite cu pușca, secrete militare. De altfel, în preajma acestor instituţii era de regulă prins pe un stâlp metalic sau pe peretele cazărmii, într-un loc vizibil, un semn avertizator: pe o tablă dreptunghiulară era desenat cu roşu un aparat de fotografiat. Și nu orice aparat, ci din cel cu burduf, folosit doar în vremurile de început ale fotografiei, azi un obiect de muzeu. Ca atare, dacă nu erai fotograf, sau pasionat de istoria fotografiei, era greu de identificat obiectul demult ieșit din uz, peste care era aplicat un X negru. Majoritatea trecătorilor vedeau semnul şi îl ignorau, căci nu ştiu ce înseamnă. Ei bine, e vorba de „fotografiatul interzis”. În epoca asta, în care şi copiii au telefoane cu aparat de filmat, semnul s-a rărit în peisajul stradal, cele vechi au ruginit, şi-au pierdut şi semnificaţia şi puterea de interdicţie. Mai nou, semnul s-a actualizat: pe tăbilțe mici e desenat cu negru un aparat de fotografiat modern, într-un cerc roșu tăiat cu o linie oblică, tot roșie. O fi vorba de aparate Smena 8? Canon? Nikon? Olympus?. Nu ștu și nici nu le-am văzut decât într-o revistă. El se adresează doar fotografilor de la ziare. Nu mai e de interes pentru cetățeanul de rând, nici pentru spioni. S-a desecretizat.

Un alt secret  la care cu timpul am ajuns să ţin, poate și pentru că vedeam cum se desectretizează pe zi ce trece, cum devine tot mai ridicol, a fost cel al porţii secrete a aceleiași unităţi militare. Zidul înalt al unităţii, uniform văruit, avea o defecţiune între doi stâlpi: era detaşat cu cîţiva centimetri de asfalt şi era crăpat pe lîngă unul din stâlpi. Evident era vorba de o poartă stângaci mascată, care doar imita zidul. De câte ori treceam cu Alexandru Vlad pe lângă poartă ne amuzam. Într-o zi el chiar a scos un briceag din buzunar și a lărgit un pic crăpătura. Nici o reacție din interior! Nu a fost o surpriză să o văd  folosită, e drept, o singură dată: la revoluţie poarta s-a deconspirat şi a lăsat să iasă prin ea cîteva transportoare blindate şi, cred, un tanc. Probabil că ruginise prin interior şi i se rupseseră balamalele, căci la puțin timp după aceea în locul ei a apărut o poartă de metal, vopşită în gri, pe care scria mare, cu roşu, „Atenţie autovehicole”. Astăzi și poarta de metal a fost luată de acolo, s-a montat doar o barieră lângă care, uneori, stă un militar și, cu mâinile goale, păzește o parcare. S-a dus naibii şi secretul ăsta!

Sigur că secretele militare erau cele mai multe pe cap de locuitor. De cum ajungeai în armată, venea un ofițer care te prelucra pe tema ce ai voie și ce nu ai voie să scrii în scrisorile către cei de acasă: Nici într-un caz să nu afle mama și tata câte tancuri ai văzut în cazarmă, cîte tunuri, cîte TAB-uri și camioane, ce armament ai în dotare, cîți soldați sunteți încartiruiți etc. Hazliu era că în același instructaj ofițerul cu secretele ne spunea că tehnica de luptă trebuie ”camuflată cu prelate” pentru că sateliții americani pot fotografia moneda de 3 lei în iarbă. Nu lipseau din cazarmă nici tăblițele avertizatoare. De exempu, în unitățile de transmisiuni pe o țeavă era prinsă următoarea inscripție, misterioasă, scrisă cu roșu: ”Fii vigilent, dușmanul ascultă!”. Iarna, soldații foloseau tăblița la curățat zăpada. În mod cert o armată de oameni erau bine plătiți ca să se joace. Jocul” de-a păzitul secretelor”.

Acum toate s-au desecretizat. Se lucrează ”în secret” pe față, transparent. România a ajuns o țară fără haz, dezvrăjită și demantelată.

[Vatra, nr. 1-2/2019, p. 4]