Snejana UNG

De la periferic la transnațional: literatura despre fosta Iugoslavie pe piața de carte din România

Interesul pentru world literature a cunoscut o creștere substanțială la începutul anilor 2000. Deși nu este un câmp disciplinar în totalitate nou, ci mai degrabă o resuscitare a conceptului goethean Weltliteratur, modul în care literatura mondială a fost înțeleasă la început de mileniu în spațiul academic american a fost determinat în mare măsură de influența proceselor de globalizare. Sub auspiciile globalizării, world literature promitea deschiderea față de și incluziunea atât a literaturilor centrale, cât și a celor periferice. Și totuși, dezbaterile academice ulterioare au arătat tocmai contrariul. Departe de poziția liberală asumată, literatura mondială a început să fie tot mai mult înțeleasă ca o nouă formă de hegemonie a Vestului, care marginalizează încă o dată literaturile periferice (1).

Consider însă că domenii de studii emergente, cum sunt sociologia traducerii, istoria cărții și sociologia literaturii sunt extrem de utile atunci când miza este tocmai studierea inegalităților existente în spațiul literar mondial. Cercetările inițiate de Franco Moretti, Stefan Helgesson, Pieter Vermeulen și Katherine Bode (2), dacă e să amintesc doar câteva nume, aduc în prim-plan noi perspective asupra dinamicii dintre centru și periferie. În acest sens, apelând la aparatele teoretice ale altor discipline și importând metode de lucru din științele sociale – mă refer aici la studiile cantitative sau ceea ce Franco Moretti numește distant reading – aceștia reinteroghează raporturile existente în sistemul literar mondial.

În cele ce urmează voi urmări să prezint, printr-un demers de cercetare cantitativă, gradul în care literatura despre fosta Iugoslavie a pătruns pe piața de carte din România în ultimele două decenii. Întrucât lipsa statisticilor reprezintă un impediment în realizarea unei astfel de cercetări, am folosit ca instrumente de lucru cataloagele a 18 edituri. Un alt impediment e reprezentat de existența unor cataloage incomplete. Atunci când am elaborat baza de date – de altfel, mult mai restrânsă decât cea din spațiul anglofon, unde o simplă privire asupra titlurilor traduse arată că numărul lor e mult mai mare decât în spațiul românesc – am constatat că îndeosebi în cazul titlurilor traduse la începutul anilor 2000, acestea lipsesc din unele cataloage. Din acest motiv, am recurs și la utilizarea cataloagelor online ale Bibliotecilor Central Universitare din Timișoara, Cluj și Iași.

Punctul de plecare al cercetării de față îl constituie însăși natura sistemului internațional al traducerilor. Una dintre schimbările majore în domeniul sociologiei traducerii vine dinspre teoria polisistemelor. Înțelegerea traducerii în termeni sistemici, drept un set de relații dinamice între centre și periferii, așa cum arată Itamar Even-Zohar, se dovedește a fi extrem de utilă pentru studiul literaturii mondiale, întrucât permite înțelegerea periferiilor nu doar ca receptacul, ci și ca agent al schimbării (3).Mai târziu, studii cu privire la sistemul internațional al traducerilor sunt aduse de Johan Heilbron și Gisèle Sapiro (4). Dincolo de înțelegerea fluxurilor de traducere în termeni sistemici, cei doi cercetători atrag atenția asupra trăsăturilor de bază ale acestui sistem. Dintre acestea, două merită semnalate în contextul de față: structura ierarhică bazată pe modelul centru-periferie și hiper-centralitatea limbii engleze. Ambele particularități sunt rezultatul omogenizării, care nu e altceva decât un efect al globalizării. Mai precis, în vreme ce modelul centru-periferie arată că „fluxurile de traducere circulă predominant dinspre centru înspre periferie” (5), hiper-centralitatea limbii engleze exemplifică gradul în care traducerea urmează această rută. Așa cum arată autorii raportului Publishing Translations in Europe: Trends 1990-2005, „numărul anual de texte literare traduse din engleză a fost în jur de 20,000 în 44 de țări europene în cei câțiva ani de dinaintea noului mileniu. În aceeași perioadă, următoarele 25 de limbi-sursă au avut un număr anual de 10,000” (6).

În această structură ierarhică, piața de carte din România postcomunistă ocupă o poziție periferică, ceea s-ar traduce la un prim nivel printr-un număr ridicat de texte literare importate și un număr extrem de redus de texte exportate. Pe lângă poziția periferică a literaturii române, ceea ce stă la baza acestui fenomen sunt o serie de factori socio-politici și economici. După 1989, arată Irina-Elena Tiron într-un articol despre politicile culturale în România postcomunistă, factori cum sunt instabilitatea pieței, inflația, lipsa unei legislații culturale coerente ș.a. au creat premisele investiției pe termen scurt, transformând cărțile în simple bunuri de consum (7). Efectele imediate ale acestor schimbări au fost scăderea tirajelor și orientarea traducerii în funcție de cerere, de unde și numeroasele traduceri de romane de dragoste, polițiste etc. În privința exportului și a vizibilității literaturii române în spațiul literar internațional, măsuri în vederea promovării literaturii române întârzie să apară. Primele modificări cu rol decisiv în acest sens apar la sfârșitul anilor 1990 și începutul anilor 2000. Amintesc aici de prezența României ca invitat de onoare la Târgul de Carte de la Leipzig în 1998 și formarea Institutului Cultural Român prin legea 356/2003, care a derulat programul de finanțare a traducerilor „20 de autori” în perioada 2005-2012. 

Revenind la titlurile traduse în română în perioada postcomunistă, se remarcă o situație paradoxală. Așa cum observă Mihaela Ursa, „e destul de ciudat faptul că după 1989, atunci când numărul traducerilor începe să crească, datele statistice, ca orice elemente și resurse ale societății, sunt indisponibile, nesistematizate, neraportate sau decentralizate din punct de vedere logistic” (8). Singurele date statistice existente în momentul de față pentru perioada post-1989 pot fi găsite în baza de date a UNESCO, Index Translationum, și în raportul Publishing Translations in Europe: 1990-2005. Perioada 2009-2020 rămâne însă nedocumentată, ultimele date procesate în Index Translationum cu privire la numărul de traduceri în română fiind din anul 2008. Ambele baze de date confirmă faptul că cele mai multe traduceri sunt din limba engleză. Poziția a doua e ocupat ă de traducerile din franceză, iar traducerile din germană ocupă a treia poziție. Acest consens cu privire la limba-sursă nu e urmat de un consens cantitativ. Procentele variază în cele două baze de date, iar acest lucru se datorează faptului că în vreme ce Index Translationum inventariază toate traducerile, raportul elaborat de The Budapest Observatory se focalizează exclusiv asupra traducerii textelor literare. Astfel, conform datelor oferite de această din urmă bază de date, în perioada 1990-2005, traducerile din engleză au reprezentat 48,2% din totalul traducerilor, cele din franceză 22,5%, germană 6,8%, italiană 3,3% (9). Având un procent considerabil mai scăzut, traducerea textelor literare din limbi minore se datorează în mare parte unor factori extra-literari. Spre exemplu, schimbările societale și politico-administrative din spațiul est-european de la sfârșitul secolului al XX-lea au contribuit la apariția unei mode literare. Mihaela Ursa observă în acest sens că literatura postcomunistă, apărută în siajul căderii regimurilor comuniste în Europa de Est, a condus la creșterea numărului de traduceri din literaturile fostului bloc sovietic în anii 1990 (10).

În acest context, traducerea în limba română a literaturii ce are ca subiect războiul din fosta Iugoslavie ridică o serie de întrebări. Care ar fi interesul literar pentru trecutul recent al unui spațiu periferic aflat în vecinătatea României? Cât de mult se (poate) traduce din limbi minore cum sunt sârba, croata, bosniaca, macedoneana, slovena atunci când traducerile din engleză cumulează aproximativ jumătate din totalul traducerilor? Și în ce măsură corespunde echivalența stat-națiune-limbă în cazul literaturii de față? Mai exact, în ce limbi scriu autorii traduși în spațiul românesc? În acest sens, analiza de tip cantitativ arată că această literatură ce are ca subiect destrămarea unui spațiu periferic, este în fond o literatură transnațională, atunci când e privită din perspectiva limbii de origine a textelor traduse. Mai mult, o parte din particularitățile pieței de carte din România sunt reiterate chiar și în cazul literaturii despre fosta Iugoslavie, așa cum voi arăta în cele de mai jos.

Graficul 1 arată distribuția cantitativă a textelor literare ce au ca subiect războiul din anii 1990 din fosta Iugoslavie. În perioada 2000-2020, 14 titluri scrise de 10 autori au fost traduse în română. Deși numărul textelor este, așa cum se poate vedea, extrem de mic pentru o cercetare cantitativă, trebuie avut în vedere faptul că baza de date creată reunește texte nu în funcție de criteriul lingvistic, ci de cel tematic, care în cazul de față e destrămarea sângeroasă a unei țări din estul Europei. Mai apoi, decalajul temporal destul de mare – în unele cazuri aproape un deceniu – între apariția volumelor în original și traducere este simptomatic pentru evoluția anevoioasă a pieței de carte din România. Exemplul cel mai elocvent este romanul Dubravkăi Ugrešić, Muzeul capitulării necondiționate. Scris în croată, romanul a fost tradus și publicat pentru prima dată în Olanda în 1997 și a fost tradus în engleză și germană în 1998. În română însă a fost tradus în 2005. Tot în 2005 au apărut traduceri ale romanului Ministerul durerii (2004) în engleză, olandeză, germană, suedeză, bulgară, slovenă și macedoneană. În vreme ce în alte spații literare europene, traduceri ale Ministerului durerii au apărut aproape simultan cu publicarea romanului în croată, în spațiul românesc acesta a fost tradus în 2010. Totodată, apariția întârziată în limba română a unui text scris într-o limbă minoră probează observația Rebeccăi L. Walkowitz, conform căreia „traducerea în engleză și în alte limbi majore cum sunt franceza și spaniola reprezintă pentru unii o condiție de publicare și pentru mulți o cale pentru traducerea în ediții naționale ulterioare” (11). 

Pe lângă decalajul temporal, traducerile par să cunoască și un deficit cantitativ în primul deceniu al secolului al XXI-lea. După cum se poate observa în tabelul de mai jos, doar două titluri au fost traduse în perioada 2000-2009: Muzeul capitulării necondiționate în 2005 și romanul Cum repară soldatul gramofonul al lui Saša Stanišić în 2007. În schimb, 2010 reprezintă anul cu cele mai multe traduceri, mai exact 4 titluri, 3 dintre ele apărute la editura Polirom și unul la editura Litera. În anii următori traduceri ale textelor literare sunt aproape inexistente. Cu excepția traducerii romanului Proiectul Lazarus al lui Aleksandar Hemon în 2011, apărut la Polirom, nu s-a înregistrat nicio altă traducere în perioada 2012-2015. Numărul reîncepe să crească în anii următori, anul 2018 înregistrând 3 traduceri. Această creștere semnalează totodată o schimbare editorială majoră. Dacă în perioada 2005-2011 toate aceste titluri au fost publicate la edituri mari, Polirom și Litera, cea de-a doua creștere se datorează unor inițiative ale editorilor mici. 6 dintre cele 7 titluri au fost publicate de editurile Black Button Books, Casa Cărții de Știință, Paralela 45 și Booklet. Mai mult, tot la Black Button a fost reeditat Proiectul Lazarus al lui Aleksandar Hemon. Fără îndoială, astfel de modificări țin cont în mare măsură de profitul obținut și de capitalul economic al editurilor. În linii mari, situația de față indică faptul că, așa cum observă Gisèle Sapiro, „majoritatea colecțiilor de literatură străină de calitate generează pierderi – cu excepția scriitorilor englezi și americani, pe care doar editurile mari își pot permite să-i publice” (12).

An	2005	2007	2010	2011	2016	2017	2018	2019
Cărți traduse	1	1	4	1	1	2	3	1

Tabelul 1. Numărul de cărți traduse anual

Un alt factor esențial în distribuția romanelor despre fosta Iugoslavie îl constituie festivalurile literare care, la rândul lor, sunt simptomatice pentru decalajul dintre spațiul literar românesc și alte spații literare europene. Dacă în alte părți festivalurile literare au o tradiție îndelungată, în spațiul autohton cele mai importante dintre acestea au fost inițiate la sfârșitul primului deceniu: FILB (2008), FILIT (2012), FILTM (2012). Traducerea a trei dintre romanele despre războiul din Iugoslavie precedă sau chiar coincide cu prezența autorilor respectivi la unul dintre festivaluri. Ministerul durerii a apărut în 2010, în aceeași lună (octombrie) în care s-a desfășurat FILB, la fel cum ulterior s-a întâmplat cu romanul Comandoul Fantomă, apărut în octombrie 2018, atunci când Orcsik Roland a fost invitat la FILIT. Romanul Clarei Usón, Fiica Estului, cunoaște însă o altă situație. În momentul în care autoarea a fost invitată la FILTM în 2016, nici unul dintre romanele ei nu era tradus în română. Ceea ce s-a întâmplat însă e că romanul a apărut anul următor, iar această apariție editorială a fost semnalată cu prilejul festivalului, generând așteptare și punând astfel bazele promovării înainte de apariția propriu-zisă a romanului.

Dimensiunea lingvistică reprezintă o altă provocare pe care literatura despre fosta Iugoslavie o aduce, iar aceasta din două considerente. Primul îl reprezintă tocmai schimbările survenite în urma destrămării Iugoslaviei. Ceea ce cândva a fost o singură limbă – sârbo-croata – s-a ramificat în mai multe limbi, adiacente noilor state formate, și cărora li se adaugă slovena. Al doilea considerent îl constituie factorul tematic. E vorba aici de literatura despre, și nu dinfosta Iugoslavie. Prin urmare, aria lingvistică cuprinde o extindere considerabilă. Pot fi incluse aici texte care au ca subiect războiul din anii 1990, scrise în orice limbă. Și totuși, așteptarea, firească de altfel, e de a întâlni în majoritate texte scrise într-una din limbile vorbite pe teritoriul fostei Iugoslavii. Rezultatele studiului sunt însă contrare așteptărilor. După cum se poate vedea în figura 2, cele mai multe traduceri sunt – chiar și în cazul literaturii despre fosta Iugoslavie – din engleză, ceea ce reprezintă jumătate din totalul traducerilor.

Numărul mare de traduceri din engleză nu anulează diversitatea lingvistică a acestui corpus de texte. Cele 14 texte sunt traduse, în fond, din 8 limbi, deopotrivă majore și minore. Cum se justifică o astfel de situație? O primă explicație o constituie opțiunea scriitorilor migranți de a scrie în limba țării de adopție, ceea ce explică simultan și numărul mare al traducerilor din engleză, 6 dintre titlurile traduse fiind scrise de scriitori ex-iugoslavi migranți. În aceeași categorie se înscrie și traducerea din germană a romanului Cum repară soldatul gramofonul, scris de Stanišić, dar și Comandoul Fantomă, al cărui autor, Orcsik Roland, deși are rădăcini maghiare, s-a născut în Bečej, Vojvodina (în actuala Serbie), însă s-a mutat în Ungaria în timpul războiului. În ceea ce privește limbile vorbite pe teritoriul fostei Iugoslavii, se remarcă o altă deteritorializare lingvistică. Traducerile din croată sunt ale romanelor Dubravkăi Ugrešić, care scrie în croată, dar trăiește în Amsterdam din 1993.

A doua explicație vizează interesul pentru acest spațiu periferic. Unul dintre romanele traduse din engleză, precum și cele traduse din spaniolă și italiană sunt scrise de scriitori care nu au trăit niciodată în fosta Iugoslavie. Însă dincolo de interesul lor pentru fosta Iugoslavie, ceea ce merită discutat e motivul pentru care e preferată traducerea lor în detrimentul unor romane despre același subiect, scrise de scriitori ex-iugoslavi. Intervine în cazul de față ierarhia lingvistică ce definește nu doar piața de carte din România, ci întregul sistem internațional de traduceri (13). Limbile spaniolă și italiană ocupă în acest sens o poziție mult mai avantajoasă decât croata ori bosniaca. Cu alte cuvinte, chiar dacă au ca subiect războiul din fosta Iugoslavie, traducerea acestor romane indică, încă o dată, că majoritatea traducerilor în română sunt din limbi majore.

Așadar, rezultatele preliminare arată că în linii mari distribuția literaturii despre fosta Iugoslavie pe piața de carte din România este deficitară în raport cu marile piețe de carte occidentale, ceea ce de altfel era predictibil. În decursul a două decenii doar 14 texte literare au fost traduse. Mai apoi, în funcție de factorul cantitativ și de transferul dinspre editurile mari înspre cele mici, distribuția titlurilor poate fi împărțită în două etape: 2005-2011 și 2016-2020. Nu în ultimul rând, diversitatea lingvistică indică faptul că literatura despre fosta Iugoslavie nu are cum să mai fie înțeleasă exclusiv în funcție de granițele naționale ale noilor state formate în urma destrămării, ci devine un fenomen transnațional.

Note:

1. Andrei Terian, Critica de export: teorii, contexte, ideologii, Bucuresti, Editura Muzeul Literaturii Române, 2013, p. 27-28.

2. Amintesc aici de Franco Moretti, „Conjectures on World Literature”, în New Left Review, nr. 1, 2000, p. 54-68, „More Conjectures”, în New Left Review, nr. 20, 2003, p. 73-81, Grafice, hărți, arbori, traducere de Cristian Cercel, prefață de Andrei Terian, Cluj-Napoca, Tact, 2016, Stefan Helgesson și Pieter Vermeulen (coord.), Institutions of World Literature, New York & London, Routledge, 2016, Katherine Bode, Reading by Numbers, London, New York & Delhi, Anthem Press, 2012. 

3. Vezi Itamar Even-Zohar, „Polysystem Studies”, în Poetics Today,  vol. 11, nr. 1, 1990.

4. Johan Heilbron, „Towards a Sociology of Translation: Book Translation as a Cultural World-System”, în European Journal of Social Theory, nr. 2, 1999, 429-444 și Gisèle Sapiro, „Globalization and Cultural Diversity”, în Poetics, nr. 38, 2010, 419-439.

5. Gisèle Sapiro, „Globalization and Cultural Diversity”, p. 420, traducerea mea.

6. Budapest Observatory, Publishing Translations in Europe: Trends 1990-2005, ianuarie 2011, p. 112, traducerea mea.

7. Irina Elena-Tiron, „Politiques culturelles en Roumanie postcommuniste : Place de la traduction”, în Beatrice Fischer, Matilde Nisbeth Jensen (coord.), Translation and the reconfiguration of power relations. Revisting role and context of translation and interpreting, Graz, Verlag, 2012, p. 82-84.

8. Mihaela Ursa, „Made in Translation: A National Poetics for the Transnational World”, în Mircea Martin, Christian Moraru, Andrei Terian (coord.), Romanian Literature as World Literature, New York & London, Bloomsbury Academic, 2018, p. 318, traducerea mea.

9. Budapest Observatory, Publishing Translations in Europe: Trends 1990-2005, p. 116.

10. Mihaela Ursa, „Made in Translation”, p. 320.

11. Rebecca L. Walkowitz, Born Translated: The Contemporary Novel in an Age of World Literature, New York, Columbia University Press, 2015, p. 11.

 12. Gisèle Sapiro, „The literary field between the state and the market”, în Poetics, nr. 31, 2003, p. 453.

 13. Vezi Johan Heilbron, „Towards a Sociology of Translation”, p. 429-444.

14. Heilbron prezintă sistemul internațional de traduceri ca fiind o structură ierarhică, împărțită în limbi centrale, semi-periferice și periferice, și în care centralitatea unei limbi e dată de numărul de traduceri din limba respectivă. 

[Vatra, nr. 8-9/2020, pp. 99-102]