Petru Cimpoeșu – Ce aud pisicile

Toată lumea s-a săturat de pandemie și de guvernarea liberală. Ți-e frică să mai ieși în stradă, nu știi ce surprize te pot aștepta dincolo de pragul casei. Un jandarm sau un nene de la poliția locală stă cu pixul și chitanțierul pregătite să te amendeze, fiindcă ai uitat să-ți pui masca.

Ferească Dumnezeu de vreo boală care să necesite internarea în spital. Mă refer la spitalele publice, pline de nosocomiale. Sau cele unde trebuie să dai șpagă. Nu chiar toate. Unele mai iau și foc. Mai bine te duci la privat. Acolo nu dai șpagă, plătești cinstit și cam mult, dar merită – dacă îți poți permite. Te întorci acasă cu conștiința curată, ai luptat pe cont propriu împotriva corupției și ai învins, ești cetățean european. Nu oricine își poate permite luxul de a fi cetățean european, trebuie să ai un salariu de măcar cinci mii pe lună.   

Dermato-venerice sună nasol, din cauza acelui „venerice”, datorat unei zeițe care vorbea rusește. Știu, e o prejudecată. Personal, nu mai am nicio treabă cu Venera, totuși a trebuit să-mi fac programare la un astfel de cabinet medical, fiindcă îmi apăruse un neg la coada ochiului. Un cabinet privat, adică european. Spre deosebire de cele de la stat, unde nu-ți răspunde nimeni la telefon, aici îți răspunde vocea drăguță a unei domnișoare care, mai înainte de orice, îți spune bună ziua și te întreabă cu ce îți poate fi de folos. Poftim întrebare!

– Aș dori să mă programez pentru o consultație privată, spun.

– La ce cabinet?

– La…, ghm, doamna doctor Panianopol.

– Deci, la dermato-venerice. Sigur că da.

– La dermatologie.

După aceea, trebuie doar să-ți spui numele și în ce zi vrei să fii programat. S-ar putea să afli că joi nu mai sunt locuri. Și mai auzi pe unii că românii au salarii mici! Atunci, vineri? Nici vineri. Doamna doctor vine de la Iași numai marțea și joia. Totuși, când se poate? Săptămâna viitoare, marți, de la ora 14.00… OK. După care îți spune cât costă și îți cere numele și anul nașterii. Adică vârsta. Chestia m-a cam deranjat.

– De ce vă interesează vârsta mea?

– Sunt coincidențe de nume la unii pacienți.

– Aha!

Unii se duc la policlinici private ca să nu mai stea la coadă. Chiar și aerul de acolo are alt miros decât cel de la stat, incomparabil. Pe hol se aude o muzică în surdină. Te simți alt om! Iar la intrare primești niște papuci de plastic pe care îi încalți peste pantofi. Normal, costă. La cele de stat, e gratis, dar nu au papuci din plastic. În loc de muzică, auzi tot felul de blesteme, într-un limbaj vulgar. Și-s mereu cozi, fiindcă nu se face programare, zeci de oameni de la țară, mirosind a transpirație și a zer de oaie, care așteaptă ore întregi, sprijiniți de pereți, statul nu are bani să cumpere destule scaune. Nu-i de mirare că iau tot felul de microbi și-i duc acasă. Teoretic se face și programare, dar, când vrei să te programezi, nu răspunde nimeni la telefon. Sau răspunde un robot tâmpit. Apeși tasta unu, apoi tasta diez, dacă da, dacă nu, apoi alte taste, până îți scrântești degetele. Ceea ce înseamnă că nu se face. Chiar dacă se mai întâmplă și la privat, măcar aici nu aștepți în picioare. Cazul meu. Domnișoara aceea cu voce drăguță…, vă mai amintiți de ea? O dobitoacă! În termeni europeni se numește eroare umană și se întâmplă când dormi în timpul serviciului sau te doare-n pix de pacienți, stai pe facebook și te uiți la pisici nostime. E plin facebook-ul de pisici nostime și rețete de mâncare. Am văzut și un cățel care aproape că vorbește.

Marți, ora 14.00, da? În aceeași zi, la același cabinet și la aceeași oră mai era programat un alt pacient. Tot un fel de coadă, dar mai mică. Dar dacă nu era propriu-zis eroare, dacă fătuca aia o făcuse intenționat, auzind că sunt pensionar? Dacă-s pensionar, înseamnă că pot să aștept oricât, am timp berechet. Când am ajuns acolo, cu un sfert de oră mai devreme decât eram programat, tipul programat la aceeași oră cu mine sosise înaintea mea și aștepta pe scaunul de lângă ușa cabinetului, pe care scria clar: DERMATOLOGIE. Nu dermato-venerice, cum zicea domnișoara aia distrată, ca să nu spun altfel.

Avea în jur de patruzeci de ani. Părea un om de treabă și totuși mi-a fost antipatic de la început. Deși purta mască anti-covid, o ținea șmecherește sub nas. În plus, privirea lui superioară, când l-am întrebat dacă este cineva înăuntru, mi-a transmis un mesaj clar negativ. A ridicat din sprâncene ca și cum ar mai fi răspuns la întrebarea asta de sute de ori, însă în realitate a spus altceva:

– Bineînțeles!

Pe urmă, a început să bâțâie dintr-un picior, probabil de nerăbdare. După câteva momente de tăcere, am simțit totuși nevoia să-l întreb, eram curios:

– Dumneavoastră la ce oră sunteți programat?

Înainte de a-mi răspunde, a scos tacticos telefonul mobil și s-a uitat demonstrativ la ceas.

– Acum, la două, zise.

– Păi, tot la două sunt și eu!

Am observat că nu i-a convenit, făcu o grimasă de parcă ar fi mirosit ceva neplăcut.

– Asta-i situația. Se mai întâmplă.

Nu-i vedeam decât trei sferturi din față, fiindcă gura și barba îi erau acoperite de mască, dar oricum mi-am dat seama. Practic, eram într-o competiție. Stăteam amândoi cu ochii pe ușa cabinetului, pregătiți în orice moment, în caz că se deschide, să ne repezim înăuntru. Mai întâi, ar fi trebuit să iasă cel sau cea care era deja acolo. Ce naiba îi făcea de stătea atâta, cât poate să dureze o consultație? Era trecut de două și-un sfert, iar ușa rămânea închisă. În astfel de situații, îți trec prin cap tot felul de energii negative. El însă, dacă tot avea telefonul în mână, începu să caute nu știu ce pe internet, pisici amuzante. Abia acum îmi dau seama. Mi-era antipatic din cauză că era prea vorbăreț. Deși deocamdată nu părea să fie așa. Nu te duci la dermatologie ca la cenaclu. Cred că a găsit acolo ceva care l-a mulțumit, fiindcă se întoarse din nou spre mine și spuse, așa, nitam-nisam:

            – Extraordinar, domnule, cât de interesantă e lumea asta! – așteptă să-l întreb ce e așa de extraordinar, apoi, văzând că nu-l întreb nimic, continuă ca și cum l-aș fi întrebat. Oamenii de știință au descoperit, în sfârșit, ce aud pisicile!

Măcar acum s-ar fi cuvenit, măcar din politețe, să mă mir un pic. Am preferat să înclin din cap în semn de aprobare.

– Oamenii de știință descoperă zilnic tot felul de chestii, zisei.

– Viața e plină de miracole, de fapt, viața e un miracol neîntrerupt, deși uneori se mai și întrerupe, continuă el. De exemplu, unor oameni li se pare permanent că plouă. Niște puncte cenușii sau mai bine zis transparente, ca niște picături de apă care cad din creier pe ochii lor. Viața lor e o ploaie neîntreruptă.

– Un fel de iluzie optică.

– Bineînțeles, doar li se pare. Dar să nu-mi uit vorba. Dumneavoastră știți ce aud de fapt pisicile?

Am stat câteva clipe și m-am gândit: ce vrea nenea ăsta de la mine, de ce tot insistă? Insistența lui începuse să mă indispună. Ar fi fost mai bine să tac, să mă prefac că nu am auzit întrebarea. Sau să dau gânditor din cap, rămânând să reflectez la răspunsul cel mai potrivit. În loc de asta, m-am ridicat și m-am dus la dozatorul de apă, așezat strategic chiar lângă ușa de la toaletă, am luat un pahar de plastic și l-am umplut cu apă. La spitalele de stat n-o să vezi așa ceva. Între timp, mă gândeam cum să-i spun că nu mă interesează câtuși de puțin ce aud pisicile. E problema lor. Însă nici mica manevră prin care încercasem să evit un răspuns, nici tăcerea mea de după aceea, ca și cum n-aș fi auzit întrebarea, nu reușiră să-l descurajeze.

– Noi credem, în general se crede că, atunci când vorbim cu pisicile, ele aud ce spunem, cuvinte sau mai știu eu ce, continuă după ce revenisem și mă așezasem pe banchetă. Însă cele mai recente studii au arătat că lucrurile nu stau deloc așa.

– Mda, tot ce e posibil.

– Totuși oamenii de știință au studiat fenomenul și au ajuns la niște concluzii neașteptate. De fapt, în afară de pisici, nimeni nu a fost vreodată pisică, pentru a auzi ceea ce aude propriu-zis o pisică. Să luăm, bunăoară, cazul meu. În fiecare dimineață, după ce mă trezesc, mai rămân zece minute în pat și fac în minte planul acelei zile. Poate să știe cineva ce e în mintea mea atunci?

– Nu, nici vorbă, zisei într-o doară. 

– Nici măcar eu! Mi se pare că-s gânduri, însă în realitate sunt niște curenți electrici care circulă cum vor ei, ca atunci când visezi. La fel se întâmplă și la pisici. Am un motănel simpatic pe care îl cheamă Sașa, soția mea a ținut să-i punem acest nume. Dacă îl strig: Sașa! se uită la mine ca și cum ar înțelege. Dar de fapt el aude ceva ca un mieunat. 

– Așa au stabilit oamenii de știință, am completat cu o anumită ironie.

– Exact! Orice ai spune, pisica aude niște mieunături, deoarece urechea ei este altfel construită decât a noastră, întregul sistem auditiv și, bineînțeles, creierul… Ce mai, lumea lor e alta, de neînțeles! spuse la urmă pe un ton aproape fatalist, în orice caz, dezamăgit.

– Lumea oamenilor e centrată pe om. Lumea pisicilor e centrată pe pisici. Și așa mai departe. Totuși, când trebuie să le dai mâncare, se intersectează.

M-am oprit, nu știam cum să explic mai departe. Omul oftă, deoarece urma să facă un efort intelectual ca să-mi explice cum stau în realitate lucrurile și ce au stabilit oamenii de știință.

– E cât se poate de simplu. Lumea ajunge la noi pe calea undelor, iar unda sonoră devine ceea ce urechea și pe urmă creierul fac din ea. Și la fel, unda luminoasă, din care creierul alcătuiește obiectele.

Apoi tăcu. Se aplecă mult și privea insistent la ușa pe care scria Dermatologie. Tăcea atât de insistent încât am crezut că-l supărasem cu ceva. Mă simțeam dator să-l împac în vreun fel.

– La fel și câinii, zisei, când noi vorbim, ei aud un fel de lătrat. Sau așa e făcut creierul lor. Altfel, n-ar înțelege nimic.

– Cu câinii e altă discuție. Nu știu ce mi-a venit să vă vorbesc despre toate astea, mai bine tăceam.

– Ba nu, ați făcut foarte bine.

– Ce treabă aveți dumneavoastră cu pisicile? Poate v-am plictisit…

Mă pregăteam să-i răspund că discuția e cât se poate de instructivă, în momentul când ușa cabinetului s-a deschis – în sfârșit! – și pe hol ieși o bătrână legată la cap cu pansament. Era într-un căruț pentru invalizi împins de la spate de o femeie mai tânără, în halat alb, poate fiica ei. Poate asistenta. Am dat să mă ridic, însă omul cu pisicile mi-o luă înainte.

– Stau numai un minut, promise. Iau rezultatul analizelor și am plecat!

N-am mai apucat să-l întreb ce analize, fiindcă ușa s-a închis imediat în urma lui. Abia atunci mi-am dat seama că îmi vorbise despre ce aud pisicile ca să poată intra înaintea mea. Îmi adormise vigilența pe calea undelor sonore. Nu a stat numai un minut, așa cum promisese. Am cronometrat, cu ochii pe ceasul telefonului meu mobil: opt minute și douăzeci de secunde. Un calcul simplu ar fi arătat că, dacă mă duceam la policlinica de stat, aș fi așteptat cam tot atât.  

Omul ieși din cabinet, lăsând în urma lui ușa deschidă. Făcu doi pași, se opri și se uită la mine cu reproș sau mirându-se, parcă nu mă mai văzuse niciodată. Apoi dădu din mână a lehamite – părea să spună: poftim, e rândul tău! – și plecă mai departe.

Doamna doctor Panianopol, venită de la Iași, mi-a privit negul cu o lupă, m-a întrebat dacă mai am și alți negi, pe spate sau în alte locuri, apoi a concluzionat:

– Pare să fie o veruca vulgara. Facem excizie?

Chestia cu vulgara m-a cam deranjat, însă după aceea am înțeles că e mai bine așa. Când m-a întrebat, în timp ce pregătea anestezicul și chiureta, dacă vreau și biopsie. Pentru orice eventualitate.

– Ce eventualitate?

– Să ne asigurăm că nu e melanom. Cu cât mai devreme, cu atât mai bine.

– Domnul dinaintea mea…

– Nu discutăm cazurile altor pacienți.

Înainte de a rosti „pacienți”, poate mi s-a părut, a oftat un pic.

[Vatra, nr. 5-6/2021, pp. 4-5]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.