Nu cred că se poate vorbi nici de o criză a literaturii, nici de o criză a studiilor literare. „Crizele” sau „morțile” postulate zgomotos țin de o retorică deja devenită clișeu a câmpului cultural din ultimul secol – cu rădăcini încă mai vechi. Dimpotrivă: cred că trăim într-o perioadă de efervescență a studiilor literare – și a umanioarelor, în general – datorate trecerii dinspre civilizația print-ului spre o cultură digitală. E evident că o asemenea mutație fundamentală provoacă șocuri culturale majore, care fac ca polarizările dintre actorii mai tradiționaliști și cei mai progresiști ai câmpului cultural să pară mai acute, însă probabil că lucrurile se vor stabiliza din mers.

Platforma de reflecție cea mai provocatoare, digital humanities, s-a născut tocmai din nevoia de gestionare a felului în care cultura cărții trece dinspre mediul tradițional spre cel digital. O trecere care s-a făcut deja și se va face în continuare, indiferent de reticențele cercetătorilor și indiferent dacă studiile literare vor să țină sau nu pasul cu acest fenomen. Probabil cartea pe hârtie nu va dispărea (cel puțin nu în următoarele zeci de ani), însă ea este deja concurată tot mai serios de variantele sale electronice, care, deși au dezavantajul că nu mai oferă cititorului plăcerea senzorială oldschool, are multe alte avantaje: ea poate fi editată, circulă foarte repede cu costuri minime, e arhivată fără a fi nevoie de spațiu considerabil și altele. De fapt, după cum atrag atenția Stefan Helgesson și Mads Rosendahl Thomsen în recentul volum Literature and the World (și nu sunt singurii care observă faptul), niciodată în istoria umanității accesul la texte n-a fost atât de ușor, niciodată un număr atât de mare de texte n-a circulat pe arii geografice atât de vaste. E discutabil dacă literatura mai ocupă un loc privilegiat în această difuziune fără precedent a textului scris, însă sunt semne că interesul pentru ea n-a scăzut deloc, ci s-a amplificat datorită noilor tehnologii.

În ceea ce privește domeniul propriu-zis al studiilor literare, ar fi fost aproape de neconceput ca el să nu profite de pe urma accesului ușor la informație și a creșterii capacității de a o procesa inteligent. Nu mai e un secret pentru nimeni faptul că o ediție critică digitală (cu hyperlink-uri și cu inserții multimedia) oferă alte posibilități de cercetare decât documentul tradițional, care, oricât a încercat să redea prin adnotări aspectul palimpsestic al textului, n-a reușit s-o facă decât într-o mică măsură. Astfel încât noile tehnologii nu doar că nu contravin principiilor filologice clasice, așa cum s-ar teme spiritele care denunță invazia computerului în lumea cărții, ci vin în întâmpinarea lor. În Literature in the Digital Age, Adam Hammond arată că edițiile critice digitale dedicate operelor unor autori precum William Blake, Emily Dickinson sau T. S. Eliot oferă în sfârșit restaurarea pe care manuscrisele lor neobișnuite ar fi reclamat-o. Amestecul indisociabil de text și imagine, care sfidează uniformizarea specifică tipăriturii clasice, specifică primilor doi, respectiv jocul de-a notele din The Wasteland (în același timp necesare și dispensabile, conform mărturisirilor poetului) nu și-au găsit niciodată mediul de transmitere adecvat în edițiile clasice.

După cum nu cred că începe să mai fie un secret pentru nimeni potențialul imens al metodelor computaționale de a relegitima studiul literaturii. Probabil că close reading-ul nu va dispărea în curând și că va fi nevoie întotdeauna de mintea umană care să interpreteze datele procesate de software-urile tot mai specializate de analiză a literarului, însă posibilitățile de analiză pe care le oferă computerele oferă date concludente cu privire la procese și mecanisme culturale imposibil de observat cu ochiul liber: frecvența unor tematici/tehnici în anumite epoci, dispariția sau resurecția unor (sub)genuri, ADN-uri stilistice ale unor autori ș.a.m.d. Cu mențiunea că procesul de rafinare a acestor analize se află abia la început și că sunt de așteptat încă descoperiri spectaculoase în domeniu.

Posibilitatea de acoperire a unor corpusuri considerabile (big data), care fac ca studiile literare să se transforme, dintr-un discurs cu privire la originalitate/creativitate individuală (așa cum s-a întâmplat cel mai adesea în secolul trecut), într-un meta-discurs despre modurile în care literatura predetermină sau doar arhivează probleme fundamentale ale societății, nu se rezumă doar la aportul digital humanities. Există cel puțin două alte domenii de studiu, ecocriticism (cu tangente la dezbaterile despre antropocen) și world literature studies, care încearcă permanent să lărgească limitele cadrului de observație. Primele se angajează în jocul provocator, dar riscant (căci imposibil de dez-antropomorfizat total) de a imagina și de a reciti literatura dincolo de preconcepțiile centralității omului în univers. A doua platformă, mai modestă în ambiții, dar mai atentă la contexte, vine în siajul comparatismului tradițional, dar renunță la iluziile sale cu privire la utopia literarului în favoarea unei reflecții cu privire la inegalitățile care domină „Republica Mondială a Literelor”, atrăgând atenția asupra relațiilor hegemonice dintre culturi. E un cadru de reflecție care vizează nu doar literaturile centrale, ci și condițiile materiale și simbolice ale celor periferice sau semi-periferice. Noua carte a lui David Damrosch, Comparing the Literatures. Literary Studies in a Global Age, nu doar că amendează studii recente ce ignoră acest tablou geocultural complex, dar oferă și ilustrarea felului în care s-ar putea pune în practică acest comparatism lărgit, cu destule trimiteri și la situații din literatura română.

Pornind de la premisa că un comparatism centrat asupra unui număr restrâns de culturi nu e doar elitist, ci riscă să fie neprofesionist (căci se pot formula teze sau urmări mecanisme la nivel global pornind de la 4-5 culturi studiate intensiv?), world literature studies oferă cadrul teoretic și legitimitatea necesare cercetării literaturilor așa-zis marginale. Ele nu mai sunt doar niște fenomene relevante la nivel local, ci piese extrem de semnificative pentru înțelegerea felulului în care funcționează sistemul literar la nivel global. E un „tren” pe care culturile (semi)periferice nu își permit să-l piardă, dar pe care probabil că nu toate îl vor specula la fel de bine. Colecția de world literature studies a Bloomsbury Academic din Statele Unite a pus deja pe masă o serie importantă de volume dedicate unor literaturi precum cea braziliană, bulgară, poloneză, olandeză, daneză, turcă, mexicană, dar și unor zone literare cu o anumită omogenitate: francofonă, africană sau afropolitană. Din serie face parte și un volum despre România, unul dintre primele ale seriei.

În general, studiile autohtone ale ultimilor ani nu doar că nu se află într-o criză, dar aș zice că traversează chiar o perioadă fertilă, în care eforturile de a privi literatura română din unghiuri noi, care permit dialogul cu alte culturi, par să dea roade. Proiectelor publicate la Bloomsbury Academic sub coordonarea lui Christian Moraru li se adaugă câteva volume apărute la Peter Lang; literaturii române i se dedică numere speciale în publicații de top precum Journal of World Literature sau World Literature Studies; suntem reprezentați la vârf de Delia Ungureanu (ea însăși autoarea unor cărți remarcabile apărute în Statele Unite) la Harvard Institute for World Literature; Andrei Terian a câștigat recent un proiect finanțat de Consiliul European care își propune să rescrie istoria literaturii române din unghi transnațional ș.a.m.d. Dacă ne uităm și la cantitatea considerabilă de reviste științifice care încearcă să se alinieze la norme academice internaționale – prin indexarea în baze de date internaționale, dar și prin numere speciale preocupate de subiecte emergente (în jurul revistei Transilvania și al Muzeului Astra de la Sibiu s-a format un colectiv specializat în cercetări cantitative), aș zice că cercetarea literară autohtonă se află într-una din cele mai faste perioade din istorie.

Dacă noua ordine geopolitică instaurată de câteva săptămâni nu va decide altfel, există speranțe ca aceste proiecte, aflate deocamdată la jumătate de drum, să se concretizeze și să transforme studiile literare din România într-un partener credibil de deliberări conceptuale la nivel internațional.

[Vatra, nr. 3-4/2022, pp. 53-54]