Rivalitatea dintre Fondane și Voronca

Am început să mă gândesc la traducerea poemului Ulise (Ulysse) de Benjamin Fondane, apărut în franceză, în 1933, la începutul anului 2022, din pasiune pentru acest poem genial, descoperit de mine cu mare întârziere. Știam că există fragmente traduse în românește, dar nu știam că ar exista o traducere a întregului poem. Mă înșelasem. În 1965, poetul suprarealist Virgil Teodorescu publicase o ediție de poezie franceză scrisă de Fondane, unde se găsea integral tradus și poemul Ulise¹. Am aflat despre această traducere completă doar după ce am încheiat eu însămi de tradus poemul deși, după cum aveam să îmi dau seama curând, eu tradusesem de fapt versiunea a doua a textului (rescrisă de Fondane între 1941-1944). Am considerat acest lucru, acela de a fi tradus chiar eu Ulise, în 2022, ca pe un fapt destinal, într-un sens inițiatic. De câțiva ani de zile lucrez la un roman numit Odiseu salvat, iar în acest roman al meu poemul lui Fondane, tradus de mine, va fi așezat într-o nișă revelatorie. Iată, prin urmare, de ce acest eseu are pentru mine nu doar o miză hermeneutică, ci și una personală, existențială și artistică.

Ulise al lui Fondane nu este singurul care va fi publicat în 1933 în limba franceză. În Jurnalul unui alt autor avangardist român, Sașa Pană, aflăm despre rivalitatea în subiectul odiseic dintre Fundoianu-Fondane și Ilarie Voronca. Sașa Pană notează că, aflând de tipărirea poemului lui Fondane în franceză, Voronca își traduce, împreună cu Roger Vailland, în câteva săptămâni, cartea Ulise (apărută în 1928, în românește), reintitulată Ulise în oraș (Ulysse dans la cité), care va apărea în scurt timp după poemul lui Fondane (publicat la Bruxelles), în franceză, la Paris.² E o rivalitate iscată astfel între cei doi autori (Fondane și Voronca) a căror prietenie se va răci după acest episod. Adevărat, cartea lui Voronca era cu cinci ani mai veche (scrisă și publicată în românește) decât poemul lui Fondane, dar precipitarea lui Voronca de a traduce în câteva săptămâni și de a concura, pe piața franceză de carte, poemul lui Fondane sugerează o rivalitate fățișă. Ilarie Voronca retrage, din traducerea sa franceză, motourile de la începutul cărții sale, între care și motoul din Fondane: „ulysse je te veux au pays des lapons”. Fondane își începuse poemul în 1929, publicând, de altfel, câteva fragmente din poemul său francez, tot în 1929, în revista literară Commerce (fondată de Paul Valéry, Léon-Paul Fargue și Valery Larbaud; condusă de Marguerite Caetani), când o primă versiune a textului este încheiată. Originile odiseice ale textelor lirice ale celor doi autori aproape că s-au suprapus, cronologic vorbind, chiar dacă unul (Voronca) publică Ulise în românește, în 1928, iar celălalt (Fondane) îl formatează pe Ulise direct prin intermediul limbii franceze, un an mai târziu. Fascinația ambilor pentru Ulise are loc în timpi apropiați, chiar dacă cel dintâi care își publică poemul este Voronca. Nu ar fi trebuit să fie nicio concurență, căci poemul lui Fondane era scris direct în franceză. Dar ambii autori se aflau, în 1933, în Franța și râvneau să facă o carieră în literatura franceză. Fondane emigrase în Franța la finalul anului 1923, Voronca se stabilește la Paris, un deceniu mai târziu.

Am tradus poemul lui Fondane, folosind ediția bilingvă (franceză și engleză), din 2017, apărută în U.S.A.³, care utilizează versiunea a doua a poemului Ulise. Întrucât, așa cum am precizat, în 1941, Fondane începe să rescrie poemul Ulise, iar în 1942 publică fragmente din această a doua variantă în revista literară Messages, condusă de Jean Lescure. Lucrează la această versiune nouă până în 1944, când va fi arestat și va muri mai apoi în lagărul nazist de la Auschwitz. A doua versiune a poemului Ulise (cea pe care am tradus-o și eu) a fost publicată târziu, doar în 1980 (fiind reeditată în 1996 și 2006), în volumul Le mal des fantômes. În această versiune nu mai există dedicația către Ilarie Voronca, prezentă în fața unuia dintre fragmente, în ediția din 1933. Rămân dedicațiile către Geneviève (soția lui Fondane), Lina (sora mai mare a lui Fondane) și Victoria Ocampo (cea care l-a invitat de două ori în Argentina pe Fondane, în 1929 și 1936); și apare o dedicație nouă, în fața unui fragment din finalul poemului, aceea către Lev Șestov. Dispar, în schimb, dedicațiile către Ilarie Voronca și către Elvira de Alvear (1907-1959, scriitoare argentiniană, muză a lui Jorge Luis Borges).

Competiția în și pe tema odiseică e evidentă între Ilarie Voronca și B. Fondane, însă doar în limba franceză. Cel dintâi, cum am precizat deja, publicase în 1928 un amplu poem intitulat Ulise, pe care se grăbește să îl tipărească tradus în franceză, în 1933, la Paris (cu titlul puțin modificat – Ulise în oraș), după ce află că poemul francez al lui Fondane, scris în 1929, se află sub tipar. După traducerea poemului său (considerat, de altfel, capodopera și chintesența sa avangardistă), Voronca va publica statornic, până la moartea sa prematură din 1946, poeme scrise direct în franceză. Ilarie Voronca era cunoscut în România, inclusiv ca teoretician al avangardismului, una dintre frazele-cheie care îl făcuse celebru fiind „Cetitor, deparazitează-ți creierul”, începutul manifestului publicat în revista 75 H.P (pe care o editează alături de Victor Brauner).Poemul lui Voronca este o sinteză avangardistă, un mozaic alternativ, dominat de o rătăcire ghidată din geografia românească (orașul-carusel București) până la Paris. Poemul său nu este unul tensionat și disperat ca al lui Fondane, ci unul extrem-vizual, mizând hiperbolic pe estetica ochiului. Fondane scrie un poem etic și filosofic, în vreme ce Voronca plusează pe fluxul continuu, intenționat aluvionar, de imagini. În cazul poemului lui Fondane este esențială miza filosofică și existențială-existențialistă, în timp ce în cazul poemului lui Voronca miza este una imagistică extremă, fiind concretizat un panopticum aproape baroc, vizual vorbind (după cum au semnalat, de altfel, și alți exegeți – Ion Vartic și Gheorghe Grigurcu, între aceștia). Ulise al lui Voronca e unul social sau eventual generaționist, în vreme ce Ulise al lui Fondane vizează o colectivitate rasială. Cele două poeme ample sunt foarte diferite între ele, parțial ca realizare estetică, dar mai ales ca sens și filosofie. Ion Pop (cercetător avizat și reputat al avangardismului românesc) constată în poemul lui Voronca o „viziune pluriperspectivică a orașului constructivist”, gândit într-o „construcție simultaneistă” în care Ulise este un „reporter” neliniștit al orașului⁴. Influențele vizibile asupra lui Voronca sunt (după cum au constatat majoritatea hermeneuților) Guillaume Apollinaire (cu poemul Zonă) și Walt Whitman (cu Song of Myself), în timp ce influența decisivă pentru Fondane este Arthur Rimbaud, poetic vorbind, Søren Kierkegaard și Lev Șestov, filosofic vorbind. Rivalitatea poetică franceză pe tema odiseică dintre Voronca și Fondane va duce la răcirea prieteniei lor, deși poemele lor erau atât de diferite ca sens. Altfel, Fundoianu (viitor Fondane ca autor) elogiase poemul lui Voronca la apariția sa românească, publicând în numărul 290 din 1929 al revistei Bilete de papagal un articol în care afirma următoarele: „Voronca e un self made man. /…/ Ulise e poemul vieții citadine, al nevrozei de viață, al disciplinelor corpului, al miturilor secolului douăzeci.”⁵ Cei doi poeți și prieteni nu aveau nicio rivalitate în limba română (în care se admirau reciproc), în schimb competiția lor în limba franceză s-a dovedit a fi acerbă și a declanșat răcirea prieteniei lor. Rădăcina obsesiei lui Fondane pentru Ulise s-a manifestat după emigrarea lui în Franța. Definitorie a fost pentru Fondane influența modelatoare a poeziei și a răzvrătirii poetice și existențiale a lui Rimbaud. Fondane s-a simțit trădat de ambiția lui Voronca de a-și publica, deodată cu el, poemul Ulise tradus în franceză. Chiar dacă cele două poeme nu erau înrudite decât într-un sens generaționist, Fondane și Voronca au râvnit ca fiecare din ei să dețină supremația tematică odiseică în limba franceză. De aici, riscul destrămării unei prietenii literare. Cu toate acestea, Fondane publică o recenzie laudativă despre Ulise în oraș de Voronca⁶, dar marchează totuși (aproape fatalist) o deosebire esențială între cele două poeme: Voronca visează feeric, în vreme ce Fondane construiește o meditativă tragedie existențialistă din călătoria lui Ulise. De asemenea, Fondane critică traducerea în franceză realizată de Roger Vailland.⁷

Cercetătoarea Monique Jutrin a realizat o pasională carte-reportaj pe urmele destinului lui Fondane, ca autor francez, bazată pe corespondența, fișele, notițele și carnetele scriitorului (precum și pe mărturiile unor scriitori ori colegi de lagăr care l-au cunoscut pe Fondane), din care aflăm câteva nuanțe legate de versiunea a doua a poemului Ulise și a lecturilor care au influențat această a doua versiune. Poemul îi este dedicat lui Armand Pascal (actor și regizor), cumnatul lui Fondane, care moare prematur în 1929 și de care scriitorul era foarte legat. Titlul inițial al poemului era legat ombilical chiar de dispariția lui Armand Pascal: Noutăți de la cel dispărut.⁸ Fondane însuși precizează că poemul este început în 1929; dar, în 1941, el consideră cu Ulise din 1933 este o „carte ratată”, drept care începe să o rescrie, dorind să renunțe la mare parte din versurile inițiale. Noua versiune se dorește a fi o „ediție fără sfârșit”.⁹ Id est o ediție mereu perfectibilă, care poate fi adăugită continuu (în sens existențial și existențialist, precum și istoric), având în vedere mersul tensionat al lumii (cel de-al doilea război mondial, accesele antisemite prezente recurent și în progresie în Europa etc.). În perioada în care începe să rescrie Ulise, Fondane are parte de o efervescentă activitate intelectuală în care polemizează ori pur și simplu intră în dialog cu varii scriitori și filosofi. Influența lui Șestov era nu doar decisivă în el, ci și așezată, bine stratificată. Fondane înțelege că Ulise nu trebuie să fie doar un poem rescris pentru și despre comunitatea evreiască, ci mai ales despre și pentru întreaga lume. Astfel, Fondane asistă, de pildă, în 1942, la cursurile de la Sorbona ale lui Gaston Bachelard, unul din aceste cursuri intitulându-se (emblematic, aș spune) „Omul are un destin poetic?”. În aceeași perioadă îl citește și adnotează pe Camus (cu Mitul lui Sisif) pe care îl și cunoaște, chiar dacă nu este de acord cu speculațiile lui existențialiste. Îl citește și pe Sartre, dar nu se simte satisfăcut intelectual de ideile acestuia, ba chiar consideră că Sartre își ratează ținta filosofică. Are dialoguri cu E. M. Cioran (din păcate, acestea nu sunt notate). Discută îndelung cu Stéphane Lupasco.¹⁰ Dacă în 1929 face o călătorie pe vasul Mendoza, în Argentina, în 1936 face o a doua călătorie  în Argentina, pe vasul Florida. Toate aceste lucruri vor fi filtrate și resemantizate ori bricolate, alcătuind un puzzle, în versiunea a doua a poemului Ulise.

Note:

^[1] B. Fundoianu, Poezii, Antologie și traduceri de Virgil Teodorescu, cu o Prefață de D. Petrescu, București, Editura pentru literatură, 1965.

² Sașa Pană, Născut în ’02. Memorii – file de jurnal – evocări, ediția a doua, București, Editura Pandora, 2021, pp. 497-501.

³ Benjamin Fondane’s Ulysses, bilingual edition, Translated from the French and with an Introduction by Nathaniel Rudavsky-Brody, with a Forword by David Rieff, Syracuse University Press, 2017.

⁴ Ion Pop, „Prefață. Ilarie Voronca – un poet al metamorfozelor” în Ilarie Voronca, Zodiac. Poezii, ediție îngrijită, studiu introductiv, note și comentarii de Ion Pop, București, Editura Minerva, 1992, pp. 39, 41, 42.

⁵ Ibidem, p. 256.

⁶ Ilarie Voronca, Ulysse dans la cité, traduction de Roger Vailland, Paris, Éditions du Sagittaire, 1933.

⁷ B. Fondane, (Compte rendu), Ilarie Voronca, Ulysse dans la cité, traduit du roumain par Roger Vailland, Paris, Ed du Sagittaire ; 1933, Cahiers du Sud (Marseille), X, 154, septembre 1933, p. 535-537.

⁸ Monique Jutrin, Cu Benjamin Fondane dincolo de istorie sau Carnetele lui „Ulysse” (1924-1944),Prefață de Ion Pop, Traducere de Gabriela Cocora și Țicu Goldstein, București, Editura Hasefer, 2018, pp. 25-26.

⁹ Ibidem, pp. 91, 93, 94.

¹⁰ Ibidem, pp. 113, 148-149, 171-172.

Bibliografie

B. Fundoianu, Poezii, Antologie și traduceri de Virgil Teodorescu, cu o Prefață de D. Petrescu, București, Editura pentru literatură, 1965

B. Fundoianu, Imagini și cărți, ediție de Vasile Teodorescu, studiu introductiv de Mircea Martin, traducere de Sorin Mărculescu, București, Editura Minerva, 1980

Benjamin Fondane’s Ulysses, bilingual edition, Translated from the French and with an Introduction by Nathaniel Rudavsky-Brody, with a Foreword by David Rieff, Syracuse University Press, 2017

Monique Jutrin, Cu Benjamin Fondane dincolo de istorie sau Carnetele lui „Ulysse” (1924-1944),Prefață de Ion Pop, Traducere de Gabriela Cocora și Țicu Goldstein, București, Editura Hasefer, 2018

Mircea Martin, Introducere în opera lui B. Fundoianu, București, Editura Minerva, 1984

Sașa Pană, Născut în ʼ02. Memorii – file de jurnal – evocări, ediția a doua, București, Editura Pandora, 2021

Gisèle Vanhese, Benjamin Fondane. Dialogue au bord du gouffre, Rubettino Editore, 2018

Ilarie Voronca, Ulysse dans la cité, traduction de Roger Vailland, Paris, Éditions du Sagittaire, 1933

[Vatra, nr. 1-2/2023, pp. 6-8]