Petru Cimpoeșu – Făt-frumos din viitor. Ispitirea Anetei (5)

Ce-i cu boala asta? Tot mai multe persoane au impresia că vin din viitor, bineînțeles, cu un scop. Înseamnă că, în trecerea lui prin lume, trecutul a devenit neconvenabil și poate că ar trebui din când în când măcar reformulat, dacă nu complet anulat. 

Poate că eu însumi sunt o astfel de persoană, mai știi? Cei mai competenți dintre cititorii acestor rânduri își vor fi dat seama de la bun început că am anumite capacități care îmi permit să anticipez trecutul. Și poate că tocmai de aceea mi-a fost respinsă piesa de teatru care a stat la baza acestei povești, deși motivul oficial a fost altul. Cică, nu corespundea valorilor europene! Demonstram cu argumente irefutabile că pandemia de Covid a fost doar un pretext pentru ca, în complicitate cu producătorii de vaccinuri, Bill Gates să ne bage pe gât, de fapt direct în sânge, tot felul de cipuri invizibile sau, cum le-aș zice eu, muște de nisip. Am arătat cu altă ocazie că aceste muște foarte periculoase sunt atât de mici încât, chiar dacă îți intră în ochi, nu le vezi. Pe urmă, se dizolvă în organism și te afectează decisiv. N-ați observat că, după acea pandemie, oamenii au devenit mai proști? Iar acest proces, cum se spune la noi în viitor, working in progress. Adevărul e că, uneori, a spune adevărul ar putea fi ilegal. Altădată te chemau la Securitate. Acum, însă, doar îți dau Cancel. Apasă pe un buton și te scot automat din circuit. Aparent, nu pățești nimic. Atâta doar că, din cauza Ocultei, începi să crezi că Pământul e plat.

Citește în continuare →

Gabriela Adameșteanu – Soluții imperfecte        

 „… v-ați sfătuit în familie? Dar despre ce familie vorbești?! Tu și fiica ta? Doar voi două? Doar voi două nu sunteți o familie! Nu, înțelege, nu vreau să te supăr, dar numai tu cu fiica ta, n-aveți cum să vă numiți familie!”

N-avea intenția s-o facă să se simtă prost, așa cum îi reproșa privirea ei umilită.

Dar grija lui profesională e să utilizeze sensul corect al cuvintelor și să cântărească atent ce-i iese pe gură. Familii în adevăratul sens al cuvântului sunt cele ca a lui: soție și doi copii. Pot fi și trei copii, și zece, poate fi și numai un copil, dar pentru o familie e nevoie de doi părinți, cu asta e de acord toată lumea!

Citește în continuare →

Ion Toma Ionescu – Ultimul Tobârlan

Ajung rar în Merişani, satul de baştină al copilăriei mele, locul cu verdeaţă de sub castani al crescătoriei de guşteri, în care nu mai mor Tobârlani şi sunt tot mai puţine mere. Ăi bătrâni pe care îi ştiam eu în putere când am plecat n-au mai avut răbdare să aştepte. S-au mutat la covergi pe insula din cer a lui tata-mare, iar nepoţii şi-au schimbat numele cu toţii, au alte concepte literare…

Refuzând să se înscrie în colectiv cu pământurile din luncă, de sub gară, prin anii 50-60, tata-mare le-a mai stăpânit o vreme, până când CAP-ul a făcut schimbul cu Ferma de Stat ce dorea să-şi extindă acolo plantaţia de meri. S-a judecat şi cu ferma câţiva ani Ăl Bătrân, la tribunalul Curţii de Argeş. Făcea ce făcea, plătea avocaţii şi se întorcea mereu în picioare la teren.

Citește în continuare →

Adrian Mielcioiu – Din Bughea, cu dragoste

Autobuzul a oprit pe neaşteptate lângă o clădire de patru etaje care nu se deosebea cu nimic de un bloc de locuințe de la oraş. În timp ce colegii mei se grăbeau să coboare, eu continuam să fixez nedumerit aşa-zisul hotel unde urma să ne cazăm peste noapte. În Piteşti, în Cartierul Trivale unde locuiam eu, ştiam o casă la curte care era înconjurată din toate părțile de blocuri, însă un bloc stingher printre case nu mai văzusem niciodată până atunci.

O palmă zdravănă pe spate m-a scos din inerția acelui moment de surpriză, făcându-mă să simt din plin puterea de convingere pe care Dorin începuse să şi-o exerseze pe mine: 

– Hai, bă Adi, ce-aştepţi, covoru’ roşu?!

Citește în continuare →

Petru Cimpoeșu – Făt Frumos din viitor. Ispitirea Anetei (4)

Cu scuzele de rigoare, ajunși abia la capitolul patru al poveștii noastre, mă văd nevoit să modific puțin trecutul. În sensul că numele fetei care îl însoțea pe Regele Manelelor în momentul accidentului era de fapt Prințesa Emilia Pătlăgică fon Clejani, județul Giurgiu, iar accidentul s-a produs nu din cauză că Regele Manelelor ținea picioarele pe volan, deși le ținea într-adevăr acolo, ci din cauză că, în acest timp, Prințesa îi făcea sex oral. Îmi pare rău că a trebuit să vă spun asta. S-a întâmplat taman în ziua când ziarul britanic Daily Star publica știrea că Inteligența Artificială poate convoca ședințe de spiritism, iar Mehmet Özyürek, bărbatul cu cel mai mare nas din lume, de altfel un om foarte bun la suflet, împăcat nu doar cu nasul lui, ci și cu viața lui, a făcut un infarct și a murit. Așa că acum e împăcat chiar și cu moartea lui.

Citește în continuare →

Lavinia Braniște – Visul (fragment)

Scăpată din laborator, liberă pe străzi, aleargă bezmetică în jurul meu. Dă târcoale minții mele, așteptând un moment de neatenție, în care să se infiltreze, să capete contur, să declanșeze amintiri. Să revină. Să mă invadeze.

            O persoană pe care am crezut c-am îngropat-o. Mai adânc decât m-am îngropat pe mine.

Citește în continuare →

Petru Cimpoeșu – Făt-frumos din viitor (3)

„Toate lucrurile mărunte pentru care ne facem griji 

nu merită să ne facem griji” (PhillZdybel)

Săptămâna trecută, un instructor australian de taekwondo a murit timp de douăzeci și opt de minute, după un atac de cord. Pe urmă și-a revenit și a putut povesti ce i s-a întâmplat „dincolo”, cum a plutit aproape lipit de tavan și ce alte chestii extracorporale a mai simțit. Nici vorbă de vreo lumină albă sau figuri cerești. „Este ca și cum aș fi stat acolo și mă uitam la un film sau priveam totul ca un spectator”, a explicat el, conform site-ului știripesurse.ro, preluate din The Jerusalem Post care a preluat știrea din mirror.co.uk, care a preluat-o din dailystar.co.uk, care a preluat-o din geelongadvertiser.com.au – și așa mai departe.   

Citește în continuare →

Dan Marius Cosma – Laptopul

Sandu Călăianu, fost profesor de română și scriitor mediocru, de curând pensionat, era de-a dreptul distrus. Nu pentru că ajunsese la pensie, așadar la o vârstă destul de înaintată, nici din cauza mediocrității sale literare, întrucât niciun scriitor din lume nu va recunoaște asta vreodată. Domnul Călăianu era distrus fiindcă i se stricase laptopul. Iar laptopul său nu era un simplu calculator portabil pe care să-ți pierzi vremea cu prostii; era însăși atelierul său de creație, unde își scrisese toate cele nouă cărți, plus alte zeci de articole, cronici și eseuri. Am putea spune chiar că laptopul acela era prietenul său cel mai bun de cincisprezece ani încoace. Cincisprezece ani în care fusese sănătos tun, în ciuda faptului că nu beneficiase de nicio revizie tehnică, nici măcar de o simplă curățare interioară, așa cum s-ar fi cuvenit în fiecare an, doar ce-i actualizase de vreo două ori antivirusul. Și acum prietenul său murise subit. Murise din vina lui; în fond, o mică neatenție.

Citește în continuare →

Andreea Răsuceanu – Linia Kármán (fragment)

O femeie matură din București, intelectuală aflată într-o stare post-traumatică, de după moartea unei ființe dragi, și o adolescentă desțărată, rezidentă în Barcelona, marcată de divorțul părinților, pornesc într-o excursie spre rădăcini, o mică localitate de pe malurile Dunării. Călătoria este, deopotrivă, o ciocnire între generații, o incursiune în istoria familiei și a C.-ului, o experiență de (auto)cunoaștere și regăsire, o aventură în căutarea sensului existenței. Tema fierbinte a emigrației românilor de azi în Occident se oglindește în transmutarea unor italieni pe pământ românesc, la mijlocul veacului al XIX-lea. Poți trece „Linia Kármán” fără explozie sau năruire? Numai marea literatură reușește să surprindă nuanțele infinitezimale și imprevizibilul tuturor transgresiunilor umane. Linia Kármán este un roman tulburător despre multiplele forme de locuire, dislocare, acomodare, nu doar în/ din spații geografice și biotopuri diverse, ci și în ceea ce privește propriul sine, identitatea și alteritatea, prezentul și trecutul, realitatea exterioară și cea psihologică, viața și moartea, adevărul și ficțiunea.

Andreea Răsuceanu este o prozatoare extraordinară, o creatoare originală de lumi actuale și apuse, zdruncinate de drame individuale și colective, conturate cu precizie realistă și învăluite într-o copleșitoare poezie a crepuscularului. Cenușă și splendoare, ca într-un film alb-negru de Elia Kazan, ca într-o melancolică fotografie în sepia, peste care se așază, în colaj, imaginile colorate, de parc Guell, ale unui nou început.

 Gabriela Gheorghișor

Citește în continuare →