La aniversare – Ruxandra Cesereanu

Iulian Boldea

Ruxandra

Colaboratoare permanentă a revistei „Vatra”, Ruxandra Cesereanu împlineşte în acest an o vârstă frumoasă. Ruxandra este una dintre cele mai importante scriitoare ale generaţiei sale, cărţile sale bucurându-se de succes, de apreciere şi notorietate. O trăsătură definitorie a creaţiei sale e coerenţa de conţinut şi de viziune, consubstanţialitatea temelor şi obsesiilor, ce se regăsesc deopotrivă în eseuri, proză sau poezie, într-o scriitură ce se distinge mai ales prin autenticităţii rostirii. Eseurile despre gulag, despre comunism, despre tortura politică, despre deconstrucţia revoluţiei de la ʼ89, despre imaginarul violent, despre năravuri româneşti şi evadări, despre biblioteci stranii şi lumi de ficţiune (Călătorie spre centrul infernului. Gulagul în conștiința românească, Panopticum. Tortura politică în secolul XX, Imaginarul violent al românilor, Decembrie ʼ89. Deconstrucția unei revoluții, Năravuri românești, Biblioteca stranie, Fugarii. Evadări din închisori și lagăre în secolul XX, Lumi de ficțiune, lumi de realitate) sunt emblematice pentru angajarea etică a autoarei, pentru tentaţia reevaluării unor toposuri şi poncife, pentru tensiunea analitică şi vocaţia sintezei. Poezia (Zona vie, Grădina deliciilor, Oceanul Schizoidian, Femeia-cruciat, Coma etc.) stă sub semnul neliniştii interogative şi al introspecţiei. În versuri autoreflexive şi lucide, poeta meditează asupra propriului scris, îşi expune conceptul interiorităţii în versuri crispate, agonale, fără  retorism intelectualizant, propriile trăiri, gesturi şi intenţii fiind dispuse cu tranşanţă în oglinda versului.

Citește în continuare →

Andrei Pleşu – 75. Evocări, interpretări, portrete

Argument

În acest an, criticul şi istoricul de artă, eseistul, filosoful, profesorul universitar Andrei Pleşu, una dintre cele mai importante personalităţi ale culturii româneşti, împlineşte 75 de ani. Cărţile sale sunt mărturia unui parcurs exemplar, de la teoria şi istoria artei, la etică sau teologie. Reflecția asupra artei plastice (Călătorie în lumea formelor, Pitoresc și melancolie, Ochiul și lucrurile), reflecţia etică (Minima moralia), examinarea temelor esenţiale ale religiei (Parabolele lui Iisus, Despre îngeri), interpretarea convulsiilor unei societăţi neaşezate (Chipuri şi măști ale tranziției, Comedii la porțile Orientului) rezumă unitatea în diversitate a unei conştiinţe în mod fundamental interogative şi dubitative. Există un farmec indiscernabil al omului şi al scrierilor sale. Un farmec provenit din mobilitate şi disponibilitate, din amenitate şi vocaţie a dialogului, din subtila carismă a prezenţei purtătoare de sens şi de bunătate şi din disciplina rafinată a unei inteligenţe empatice. Esenţială pentru destinul lui Andrei Pleşu este vocaţia fondatoare, concretizată în înfiinţarea institutului de studii avansate „New Europe College”, remarcabilă instituţie de educaţie şi de cultură autentică şi a revistei „Dilema veche”, una dintre publicaţiile noastre de anvergură şi prestigiu. Andrei Pleşu a fost ministru al Culturii şi ministru al Afacerilor Externe. A primit premii şi distincţii importante. Este Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi româneşti şi străine, dovezi certe de recunoaştere, este deopotrivă grav şi ludic, este empatic, relaxat, bine dispus în arhitectura unei lumi complicate. Într-un autoportret sumar regăsim toate aceste contraste din care e făurită alchimia unui destin singular: „Citesc cu plăcere, îmi plac ideile și îl caut pe Dumnezeu. Dar îmi plac și cîrnații de Pleșcoi, bufoneriile crude, brînzeturile răscoapte, cheful, hetaira, romanța. Sunt, hélas, lacom, echivoc, ușor de atras spre lejerități de tot soiul… Asta e, vreau-nu-vreau, «rețeta» mea existențială, tensiunea primejdioasă a destinului meu. (…) Cine – atribuindu-mi perfecțiuni geometrice – e dezamăgit să-mi vadă ridurile, și-a creat un interlocutor fals și nu am de gînd să încurajez o asemenea anomalie”.

Citește în continuare →

Gheorghe Perian – Echinox la 50 de ani

Nu mă voi referi astăzi la generațiile și promoțiile „Echinox”-ului*. Am făcut-o cu alte ocazii, ultima oară în volumul aniversar ce va fi lansat mâine1. Astăzi vreau să vorbesc despre fenomenul echinoxist ca întreg, ca unitate, fără a insista pe diferențieri, periodizări, distincții ș.a.m.d. Intenția mea este să schițez o viziune de tip global, o viziune cuprinzătoare, pe deasupra deosebirilor ce există între cele câteva etape din istoria semicentenară a revistei. Veți spune că e riscant, veți spune că e dificil, pentru că 50 de ani sunt o durată lungă, cu multe evenimente și multe schimbări, și aveți dreptate. Voi porni însă de la câteva evidențe, de la lucruri simple, neproblematice, acceptabile pentru toată lumea, dar care ne pot conduce la ceea ce este până la urmă esențial, la ceea ce s-a numit, nu fără pretenție, „spiritul echinoxist”. Citește în continuare →