Mihaela Vancea – Un discurs al gândului

Arazia, asemenea celorlalte două volume scrise de Ara Șeptilici, este un roman experimental, derutant, al unei încâlceli de gânduri încifrate cu multă tehnică și efort retoric. De altfel, procesul creator al scriitoarei este în general unul lent; ea publică în volumul colectiv Ficțiuni în 1992, alături de Ion Manolescu, Fevronia Novac, Vlad Pavlovici, Alexandru Pleșcan, Andrei Zlătescu, iar debutul în proză îl are de abia în 2006, cu Dublul, un roman. Opt ani mai târziu apare și cel de al doilea volum 100 de zile până la 1000 de ani, după care mai trec încă cinci până la un nou roman. Interesant este că această lentoare a scriiturii se pliază perfect pe misiunea personală pe care și-o asumă încă de la primul volum, după cum mărturisește în Cuvântul autorului. Ea duce, asumat, o muncă minuțioasă, detectivistică, de urmărire a gândului: ,,Îmi dau seama că oamenii mei curg unii din alții, că poate deveni derutant, că nu mai știi cine cu de ce și cum cu cine. Și îmi place că se întâmplă așa, îmi place că gândul e mai important decât cel care-l gândește”.

Citește în continuare →

Ara Șeptilici – Arazia (roman, fragment)

În altă zi se trezi spunîndu-şi nu mă voi mai împotrivi nimănui. Pesemne că se împotrivise foarte multora şi nu neapărat celor care i-ar fi vrut răul, de parcă ea ar fi avut vreun aparat de măsurat asta, nu, se împotrivise şi celor care o iubiseră, care o adoraseră, care îi ştergeau în fiecare zi statuia cu pielea celui mai tînăr şi delicat căprior sacrificat de un sobor de preotese despre care nimeni nu ştia nimic (o eşarfă muiată în lapte şi miere, în miresme proaspăt adunate într-un creuzet de aur bătut cu smaralde, diamante şi lapis lazuli şi o bucată de cărămidă şlefuită în formă de ou de privighetoare), nici măcar ea, Julia, pentru care se făptuise ritualul într-una din nopţile cînd steaua Venus se aliniase perfect cu stelele care-i guvernau ei planetele pasiunii. Citește în continuare →