Etichetă / cronica literara

de VATRA

Cristina Timar – O săptămână cât o viață

Romanul de debut al Simonei Goșu* a cucerit atenția lectorilor, juriilor literare și a generat cronici entuziaste și aplicate, căci, în ciuda aparentei sale transparențe – roman de un „realism domestic”, cum l-a numit Teona Farmatu, vizând două problematici, tipic marxiste, „munca, mai ales cea a femeilor și clasa socială”, vom vedea că e o simplitate aparentă, căci biografia eroinei se construiește la intersecția dintre ideologic, public, privat și psihologic. Stela, o femeie simplă, între două vârste, fostă casieră la Depozitul de Carte, actualmente menajeră cu normă-ntreagă, din necesitate, e o nouă Vica Delcă, mai tânără decât cea a Gabrielei Adameșteanu, a cărei viață s-a petrecut pe jumătate în comunism, pe jumătate în democrație, acest fundal politic reverberând în universul domestic și interior mai mult decât realizează eroina.

Citește în continuare →
de VATRA

Senida Poenariu – Poveștile unui „chiorpangiu”

În Chiorpangiu*, Florin Duțu ne convinge că este un povestelnic nativ, care are mai degrabă „intuiții narative” decât mize și inventivitate epice. Personal, m-am regăsit în spațiul mitic al copilăriei din acest volum, în centrul căruia tronează Fierăria – centru simbolic patronat de Zincu (bunicul, tataia), care mânuia strungul ca pe un instrument magic. Transpunerea a fost dublată, în cazul meu, de o analogie cât se poate de directă între imaginea propriului bunic și cea a lui Zincu. În narațiunea care deschide volumul este redată excelent imaginea acestui Stăpân și Îmblânzitor al obiectelor, chiar și dincolo de moarte. Rezonând cu această reprezentare, trebuie spus din capului locului că volumul nu m-a lăsat deloc indiferentă. Înregistrarea decrepitudinii, a ștergerii până și a urmelor celor care au fost, fără a pica în sentimentalisme, este, din punctul meu de vedere, cel mai mare câștig al cărții. Aș mai menționa și capacitatea lui Florin Duțu de a ancora oamenii în mediul lor social și ereditar, înregistrând în același timp și eforturile acestora de a-și depăși condiția.

Citește în continuare →
de VATRA

Evelina Cîrciu – Ochiul închis înăuntru, în afară se deșteaptă

Andrei Bodiu, Opera poetică, este o reeditare târzie, dar compactă, recuperatoare, generoasă  și obligatorie, la 10 ani de la moartea prematură a poetului, a tuturor volumelor sale de versuri. Cartea a fost prefațată de Simona Popescu, fiind  rezultatul unui demers lăudabil, dar anevoios, de arhivar și al trudei detectivistice a acesteia, căci textele nu au fost ușor de găsit.

Citește în continuare →
de VATRA

Oana Paler – Planeta DMITRI: Urme de viață, forme de speranță

Extincție (OMG, 2024) este volumul care l-a făcut pe George State să se simtă lovit (love it!) în plexul inimii, iar pe Mihai Iovănel să afirme că „poezia lui Miticov este deocamdată stadiul cel mai înaintat al douămiismului” (coperta a patra). Dincolo de elogii sau de ezitări (care s-au manifestat în legătură cu Dmitri: INTJ, publicat în 2023, o carte care cred cu tărie că va deveni, în timp, obiect de studiu), Dmitri Miticov este un poet aparte, practicant al unei stilistici eclectice, unde se combină elemente metamoderne, neoromantice și referințe la concepte științifice, într-o criptare pur personală, care-l fac să arate per ansamblu ca un antidouămiist, un antibiografist, dacă e să ne raportăm la generația atât de angajată social și politic a fracturiștilor, care au evitat programatic abstractizarea.

Citește în continuare →
de VATRA

Călin Crăciun – Un alt fel de progresism

Prin noul ei volum, Ludmila răstoarnă munții*, Lena Chilari augmentează frisonul, ce i-l domină și pe primul, că ceva nu e în regulă cu noi – cu ea însăși și cu lumea toată. E, în esență, o poezie a traumei, despre efectele agresiunii, despre relația cu familia, cu oroarea și cu nostalgia idilicului, precum și despre stigmatizarea feministei într-o societate dominată de inerție conceptuală.

Citește în continuare →
de VATRA

Oana Paler – De la detaliu la the big picture cu Iulia Gherasim

Ce văd păsările (Polirom, 2024) este debutul în volum al Iuliei Gherasim și reunește 14 texte de proză scurtă în care sunt concentrate microuniversuri ridicate pe un fundament reflexiv și personal. Textele au un ritm bun, ironie și umor, calități care dovedesc că Iulia Gherasim e un autor matur, nu urmărește să obțină efecte gratuite, e un autor care construiește minuțios și nu prea lasă nimic la voia întâmplării. Îi ies (mult) mai bine prozele la persoana întâi, acolo scriitoarea e mai smart, mai rapidă și mai cool, un coolness dat de detașarea ironică de sine (avem realism, confesiune, perspectivă și voce narativă reușită). În prozele la persoana a treia (care sunt mai lucrate, uneori prea lucrate în sens că au obligatoriu twist la final și echilibrul compozițional specific prozei scurte) își „permite” sentimentalisme și melancolii sub masca delegării acestora către alte personaje. Însă insist, vocea Iuliei Gherasim funcționează cel mai bine la persoana întâi, în zona familie, relații, experiențe, prozele de acest gen din volum mi s-au părut excelente (O limbă comună, Relații internaționale, Ce văd păsările, Minciuni mici). Povestirile acoperă temporal 30 de ani de postcomunism, punctați în diferite momente relevante. În prozele care au ca fundal anii ʼ90-2000, se simt ecouri puternice ale vechilor mentalități și ale structurilor socio-economice din tranziție, pe când prezentul e proiectat pe fundal capitalist-corporatist. Există, în acest sens, puncte de intersecție cu latura privată a vieții personajelor și cu dinamica relațiilor interumane, în care se reflectă subtil transformările sociale, plusurile și minusurile fiecărei decade.

Citește în continuare →
de VATRA

Senida Poenariu – Despre Anton Pann

Trebuie să recunosc că, după primele pagini din biografia romanțată cu și despre Anton Pann*, nu atât persoana lui Pann și misterul paternității operei mi-au captat atenția, ci, pe de-o parte personajul Ștefan Valentineanu, „căutătorul” enigmelor din arhivele istoriei literare, și, pe de altă parte, construcția narativă în sine, complexă și multistratificată, după cum voi încerca să demonstrez. Prin titlul primului capitol, Variabile mici, Ciotloș oferă o cheie de lectură, enunțând metodologia aleasă: studierea unor fenomene complexe pornind de la fapte minore, aparent nesemnificative, de la detalii marginale. Sau, altfel spus, aflăm din capul locului că Pann nu este recuperat, ca să folosim un termen la modă, printr-o mare poveste a vieții acestuia.

Citește în continuare →
de VATRA

Călin Crăciun – Poetică spectaculară

După reușitul experiment biopoetic cuprins în volumul biocharia. ritual ecolatru, Mihók Tamás a revenit în acest an în fața publicului cu un nou volum, æs alienum*. De această dată, lasă la o parte proiecția vizionară postapocaliptică, distopică și pune în centrul atenției prezentul social, în care se contopesc și experiențe personale, propria viețuire, în definitiv, a celui care vorbește poetic. Poetul sesizează alienarea în societatea consumeristă, iar aceasta este o traumă pe care caută s-o amelioreze prin denunțul său spectacular. Miza creației se arată deci a fi cathartică.

Citește în continuare →
de VATRA

Țintă fixă: „Retroversiuni. Blocaje”

Senida Poenariu – O lume (re)scrisă de femei

Poate mai mult decât în alte cazuri în care factorii coezivi lipseau sau, cel puțin, nu erau atât de clar afirmați – genul exclusiv feminin al autoarelor și tema „blocaje” – citind antologia Retroversiuni1 am avut sentimentul reconfortant, dar și bulversant, al diversității și diferenței. Nu cred că greșesc afirmând: câte autoare, atâtea voci. De ce bulversant? Pentru că, nu de puține ori, lectura este atât de intensă, iar schimbarea survine atât de brusc, încât îți trebuie un moment de respiro, respectiv de părăsire și detașare față de un univers ficțional pentru a putea pătrunde în altul. Este o experiență în sine, un soi de roller-coaster emoțional, și aceasta deoarece multe dintre prozele scurte și foarte scurte implică profund empatic cititorul, lucru deloc ușor de obținut, mai ales pe spații atât de mici. Insist asupra acestei chestiuni deoarece rar mi s-a întâmplat ca texte atât de scurte să aibă asupra mea impact atât de puternic și să mă aflu într-o imposibilitate de a da pur și simplu pagina și de a începe altă poveste.

Citește în continuare →
de VATRA

Cristina Timar – Metamorfoza doamnei M.

Cu Aurul pisicii, Ioana Pârvulescu îmbogățește dicționarul doamnelor literaturii române cu încă o figură: doamna M. E drept că ea nu a scris (încă) un al doilea volum al Alfabetului doamnelor. De la doamna B. la doamna T., care să inventarieze și să deconstruiască cu mare artă alte figuri feminine emblematice ale prozei postbelice și contemporane, dar dacă ar scrie cineva o continuare, va trebui s-o includă acolo și pe doamna M, naratoarea celui mai recent roman al reputatei profesoare și scriitoare Ioana Pârvulescu. În aparență un roman fantasy de dragoste, care se propune ca o lectură estivală plăcută și răcoroasă, un veritabil bestseller al verii 2024 (dacă nu mă-nșel, s-a aflat mai multe săptămâni la rând în topul vânzărilor Humanitas, încă de la apariție), care nu abuzează de strategii și trucuri narative, destul de reverențios cu principiul cronologiei și al povestirii liniare, Aurul pisicii ne pune în fața multor altor enigme, ambiguități și contradicții.

Citește în continuare →