Senida Poenariu – Despre fragilități

Volumul de proză scurtă prin care debutează Simona Goșu, Fragil1, oferă o panoplie de douăzeci de texte excelent conduse narativ, calitate dublată de relevanța acestora prin problemele, respectiv interogațiile extrem de actuale (și de stringente) pe care le ridică.

Din punct de vedere procedural, autoarea urmează cu o consecvență care-i conferă și o amprentă distinctivă, ce unifică sub aspect stilistic volumul, aceeași rețetă: prin vocea „inocentă”, deși poate mai corect ar fi să o numim „naivă”, a copiilor, extrem de credibilă, sunt redate situații sau evenimente dramatice, care sporesc în intensitate chiar prin contrastul dintre percepția și capacitatea de înțelegere a acestora și situația de facto. Apoi, se observă și capacitatea de a angaja lectorul prin anticipări cu un deznodământ de multe ori suspendat. Complementar, ca altă tehnică de a-și capta și captiva cititorul, Simona Goșu, în dezvoltările sale narative, se folosește foarte abil de tendința spre suspicionări, proiecții, stereotipii sau etichetări pripite de care ne facem vinovați cu toții. Pe de altă parte, deși sunt prezentate situații emoționante, trebuie remarcat faptul că nu avem de-a face cu alunecări spre patetisme și că, mai mult decât atât, autoarea nu pică în capcana discursului auctorial cu teză, care sancționează moralizator derapajele, ci reușește foarte subtil să ridice probleme extrem de complexe pe spații atât de scurte. Interogațiile pe care le lansează prin situațiile și subiectele prezentate, ca și strategiile compoziționale folosite – mai ales, așa cum am spus, folosirea vocilor copiilor, dar și modul construcției finalurilor suspendate –, au ca efect principal ceea ce Martha Nussbaum numea „identificare empatetică”, și acesta este, tind să cred, cel mai mare merit al cărții.

Citește în continuare →