Claudiu GAIU – Contribuţii la teoria democraţiei directe media-emoţionale

– Antirecenzie la Emmanuel Todd, Qui est Charlie ? Sociologie d’une crise religieuse. Editions du Seuil, 2015. –

charlie

Toată puterea – sovietelor! Like!

            34715 ani de închisoare pentru fiecare. Acesta era verdictul tribunalului spaniol pentru capii atentatului terorist de la Madrid din 2004. Pedeapsă simbolică pentru că Regatul spaniol nu admitea la vremea respectivă pedeapsa pe viaţă. Ceea ce e pe cale să se schimba în lunile ce urmează. Una din consecinţele atacului a fost pierderea alegerilor de către guvernul conservator al lui José María Aznar. Partidul Popular, moştenitorul franchismului, pregătise deja sticlele de şampanie pentru o victorie previzibilă. Le-au băut până la urmă susţinătorii lui Zapatero, zis Bambi, vedeta unei versiuni iberice a blairismului. Socialiştii spanioli au speculat emoţia populară şi bănuiala presei că Aznar şi ministrul de interne, Jaime Mayor Orega, se folosesc de ancheta poliţienească pentru a-şi regla conturile cu organizaţia teroristă bască ETA. Înotând contra curentului, filosoful Fernando Savater şi-a dezamăgit cititorii exprimând îndoieli în legătură cu caracterul democratic al unei schimbări politice bazate pe emoţii puternice şi bănuieli încă nedovedite. 12 ani mai târziu, un concert dintr-un club de noapte bucureştean se sfârşeşte tragic din pricina iresponsabilităţii organizatorilor şi lipsei controalelor de securitate. Pe fondul unei erodări constante a imaginii premierului Victor Ponta, tulburarea publică provocată de victime şi insistenţa presei aduce la guvernare pe ştersul tehnocrat Dacian Cioloş, şeful unui executiv ai cărui miniştrii se întrec să adune like-uri pe facebook, pasiune transmisă imediat şi preşedintelui ţării. Schimbări majore au avut loc în anii scurşi între cele două evenimente: nici nu mai avem nevoie de alegeri! Trecem încetişor către o formă de anarhism mediatic, în care guvernanţii devin comisari ai afectivităţii, în posesia temporară a unui mandat sentimental imperativ, revocabili la pandaliile camerelor de filmat. Reţelele sociale împlinesc un vis revoluţionar: Toată puterea sovietelor.. , adică grupurilor Facebook!

Citește în continuare →

Minirecenzii (14)

Thomas Piketty, Capitalul în secolul XXI, traducere din limba franceză de Irina Brateş şi Lucia Popovici, Litera, Bucureşti, 2015

pikkety

O impresionantă sumă a cliometriei devenită best-seller şi tradusă în peste 35 de limbi în numai doi ani. Thomas Piketty se impune ca noua vedetă intelectuală a mass-media prin cele o mie de pagini ce fac accesibile grafice şi calcule, parţial prezentate în carte, parţial pe pagina electronică a autorului. Rămâne de explicat succesul planetar al unui catastif împovărător dedicat istoriei inegalităţilor economice din veacul al XVIII-lea până în zilele noastre, alături de bilanţ figurând câteva recomandări de politici sociale mondiale.

Fără îndoială renumele i-a fost asigurat şi de omonimia căutată cu lucrarea lui Karl Marx din 1867. Dar Piketty susţine într-un interviu din presa anglo-saxonă că nu a citit un rând din Capitalul original. Probabil, e doar o cochetărie voltairiană, căci un început de dialog este angajat în introducere în legătură cu profetismul apocaliptic al acumulării infinite, iar pe la mijlocul volumului economistul francez îşi exprimă rezervele în legătură cu capacitatea filosofului german  de a înţelege şi prelucra datele noii ştiinţe statistice apărute în secolul al XIX-lea. Apoi, în concluzie, autorul primului Capital e asociat totalitarismului opus libertăţii pieţei, cerută, pare-se, de nevoile a „milioane de indivizi” (p. 903). Dacă aşa stau lucrurile în privinţa contabilităţii mizeriei reprezentate de Marx, se cuvin măcar două vorbe despre mizeria contabilităţii încarnată de Piketty. Mai întâi, capitalul era la Karl Marx un mod de producţie şi de organizare socială, de unde amploarea consecinţelor filosofice şi sociologice ale consideraţiilor sale economice. Pentru Thomas Piketty, capital înseamnă averea celor avuţi, de unde îngustimea a vederilor sale: cunoaşterea sa istorică e mobilizată în întemeierea unei All Time Forbes Billionaires List. Literaţii s-au simţit flataţi de referinţele „noului Marx” la operele lui Honoré de Balzac şi Jane Austen. Însă trimiterile sale au strict rol de exemplu, ratând dimensiunea de „ştiinţă socială” pe care scriitura romanescă o implica în realism, veritabil concurent al unei sociologii aflate la început de drum. Curios pentru un om al calculelor, prin accentul pus pe dimensiunea patrimonială a capitalului, el neglijează aspectul său speculativ, considerat adesea ca un accident, o eroare în administrare, o excrescenţă cancerigenă controlabilă printr-o bună guvernare. Rolul central al „vieţii spirituale” a capitalului era însă subliniat de „primul Marx” încă în Manuscrisele din 1844 şi e tema centrală a romanului Banii a lui Émile Zola (1891).

Citește în continuare →