Andrei Pleşu – 75. Evocări, interpretări, portrete

Argument

În acest an, criticul şi istoricul de artă, eseistul, filosoful, profesorul universitar Andrei Pleşu, una dintre cele mai importante personalităţi ale culturii româneşti, împlineşte 75 de ani. Cărţile sale sunt mărturia unui parcurs exemplar, de la teoria şi istoria artei, la etică sau teologie. Reflecția asupra artei plastice (Călătorie în lumea formelor, Pitoresc și melancolie, Ochiul și lucrurile), reflecţia etică (Minima moralia), examinarea temelor esenţiale ale religiei (Parabolele lui Iisus, Despre îngeri), interpretarea convulsiilor unei societăţi neaşezate (Chipuri şi măști ale tranziției, Comedii la porțile Orientului) rezumă unitatea în diversitate a unei conştiinţe în mod fundamental interogative şi dubitative. Există un farmec indiscernabil al omului şi al scrierilor sale. Un farmec provenit din mobilitate şi disponibilitate, din amenitate şi vocaţie a dialogului, din subtila carismă a prezenţei purtătoare de sens şi de bunătate şi din disciplina rafinată a unei inteligenţe empatice. Esenţială pentru destinul lui Andrei Pleşu este vocaţia fondatoare, concretizată în înfiinţarea institutului de studii avansate „New Europe College”, remarcabilă instituţie de educaţie şi de cultură autentică şi a revistei „Dilema veche”, una dintre publicaţiile noastre de anvergură şi prestigiu. Andrei Pleşu a fost ministru al Culturii şi ministru al Afacerilor Externe. A primit premii şi distincţii importante. Este Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi româneşti şi străine, dovezi certe de recunoaştere, este deopotrivă grav şi ludic, este empatic, relaxat, bine dispus în arhitectura unei lumi complicate. Într-un autoportret sumar regăsim toate aceste contraste din care e făurită alchimia unui destin singular: „Citesc cu plăcere, îmi plac ideile și îl caut pe Dumnezeu. Dar îmi plac și cîrnații de Pleșcoi, bufoneriile crude, brînzeturile răscoapte, cheful, hetaira, romanța. Sunt, hélas, lacom, echivoc, ușor de atras spre lejerități de tot soiul… Asta e, vreau-nu-vreau, «rețeta» mea existențială, tensiunea primejdioasă a destinului meu. (…) Cine – atribuindu-mi perfecțiuni geometrice – e dezamăgit să-mi vadă ridurile, și-a creat un interlocutor fals și nu am de gînd să încurajez o asemenea anomalie”.

Citește în continuare →

Filozofia continentală astăzi (II)

(continuarea anchetei)

Claudiu Gaiu

1. În septembrie 2008, Marie-Claude Lorne, o specialistă în filosofie analitică, se arunca în Sena, în dreptul celor patru turnuri pariziene ale Bibliotecii Naționale a Franței. Tocmai aflase că universitatea din Brest îi respinsese titularizarea. Trei ani mai târziu, o anchetă ministerială îl declara nevinovat pe Pascal David, un fin cunoscător al idealismului german și a hermeneuticii heideggeriene, președintele comisiei care examinase dosarul colegei sale. Reflecțiile asupra lumii universitare provocate de faptul divers au scos la lumină duritatea „gestiunii resurselor umane” din marile instituții publice. Dar, citind comentariile din subsolul articolelor de presă și aflându-mă întâmplător în preajma câtorva apropiați ai victimei, am ascultat relatarea faptului divers în cheia unui litigiu filosofic: heideggerienii, apărători ai Sensului, își protejau citadela contra asaltului iubitorilor Științei! Poate că ambele explicații sunt valabile, la care se mai adăugau animozități personale și corupția specifică mediului academic. Nu, Emilia Șercan nu a descoperit apa caldă, iar susținătorii ei din marile noastre universități sunt ipocriți „de calitate superioară”, cum scrie pe eticheta oricărui produs alimentar ieftin.

Citește în continuare →