Colegiul Noua Europă – vocația dialogului

Argument

New Europe College (NEC) s-a născut în anul 1994 sub auspiciile viziunii lui Andrei Pleșu, care și-a propus să creeze un Institut de Studii Avansate după modelul celui din Berlin, capabil să ofere cercetării românești o prezență eminentă în context european. Apariția NEC a fost susținută financiar de fondul premiului New Europe Prize for Higher Education and Research, acordat lui Andrei Pleșu în anul 1993 de șase mari institute academice internaționale, în scopul susținerii cercetării în țările post-comuniste. Primele activități, marcate de un spirit de prietenie și libertate spirituală, s-au desfășurat în grădina privată a Marinei Hasnaș, care a devenit ulterior director executiv al instituției, înainte ca aceasta să se instaleze definitiv, în anul 2000, în sediul actual de pe strada Plantelor nr. 21. Istoria colegiului a fost marcată de o deschidere constantă, prin evoluția sa de la un program destinat exclusiv românilor către o comunitate globală unde, în prezent, numărul cercetătorilor internaționali îl depășește adesea pe cel al cercetătorilor din România.

Citește în continuare →

Comunismul în literatura post-comunistă (I)

Sursa: https://www.fotoshooting.ro/amintiri-din-comunism/

Argument

Modalitățile de reprezentare a fenomenului totalitar în literatura română de după 1989 sunt multiple și se manifestă prin evocarea ororilor comunismului în grilă realistă sau prin recuperarea simbolică a memoriei în expresivitatea textelor memorialistice situate la limita dintre autenticitatea evocării și ficțiune. Reprezentările comunismului îmbracă diverse forme în literatura română post-comunistă, de la exercițiul exorcizării ororilor, la vocile memoriei sau la expresivitatea reconstrucției identitare. Căderea regimului totalitar în decembrie 1989 a generat o mutație fundamentală în spațiul literar românesc, trecându-se destul de repede și în spațiul literaturii de la o estetică a supraviețuirii prin aluzie și metaforă, la o estetică a recuperării adevărului istoric. Literatura postcomunistă nu a fost doar un exercițiu de libertate, ci și un instrument de procesare a traumei colective, direcțiile majore prin care comunismul a fost reevaluat literar fiind reconstituirea memorialistică a spațiului carceral, expunerea mecanismelor puterii în romanul politic, sau abordările ironice și nostalgice ale noilor generații de scriitori.

Citește în continuare →