Ce mai rămâne din Mai 68? (10/12)

foucault

Alex Ciorogar

Protestele subiectivității

Știm foarte bine că anii 60 reprezintă o adevărată epocă de aur a teoriei critice, dacă ne gândim la nume precum Roland Barthes, Michel Foucault, Jaques Derrida, Louis Althusser, Jaques Lacan, Gilles Deleuze și alții. Astfel, dacă e să punem lucrurile în perspectivă, cred că ar trebui să ne întrebăm, la modul cel mai serios, dacă o întoarcere la gesturile anti-autoritare ale lui mai 68 ar fi într-adevăr utilă sau, mai important, cum ar arăta ea azi? Moment în care aș trage puțin spuza pe turta mea, vorbind despre problematica auctorialității. Și aș începe prin a observa că, în anii 80, Foucault inaugurează o nouă etapă a investigațiilor sale, trecând de la clasica analiză a relațiilor de putere la examinarea modalităților de subiectivare. Momentul mai 68 este unul care a favorizat nașterea unor noi identități sau, dacă vreți, noi tipuri de subiectivitate politică, culturală și socială. Citește în continuare →

Ce mai rămâne din Mai ’68? (3/12)

May_1968_800_543_80

Christian Moraru

Noi nu am fost niciodată postmoderni. Despre alfabetizarea critică

 

Majoritatea întrebărilor formulate de revista Vatra în chestionarul ce aniversează cei 50 de ani de la momentul 1968 ar putea fi reduse la următoarea „Ur-interogație” formulată de Bruno Latour în titlul unui articol influent publicat în 2004 în Critical Inquiry: „Why Has Critique Run out of Steam? From Matters of Fact to Matters of Concern”. În cele ce urmează, nu o să acord prea multă atenție nici prezumțiozității implicate în prima parte a titlului lui Latour și nici detaliilor alambicate ale argumentului lui. Aș vrea să observ, în schimb, că eseul – care a marcat o turnură epistemologică largă si extrem de mediatizată – a fost receptat drept o mișcare de întoarcere la problematicile realismului, o schimbare împărtășită în Italia de derriderieni precum Gianni Vattimo și Maurizio Ferraris, o cotitură aprobată de Quentin Meillasoux și alții în Franța (numele lui Slavoj Žižek merită și el reținut aici, chiar dacă intervențiile sale trădează obsesia de a se afla mereu în centrul atenției) și reprodusă, dincolo de Ocean, de „noii materialiști” precum Ian Bogost sau Graham Harman. Citește în continuare →