– Dragă Gábor, te-aş ruga, la început, să te prezinţi cititorului român. Vorbeşte-ne, te rog, despre tine, despre origine, limbă maternă, comunitate. Cât de importante sunt pentru tine, cum şi în ce măsură ţi-au influenţat copilăria, tinereţea, studiile, orientarea?

– M-am născut în 1966 la Budapesta, ca fiu al unor supravieţuitori ai Holocaustului care s-au mutat din provincie în capitală. Când au fost deportaţi cu un tren de marfă în Austria, împreună cu mamele şi bunicele lor, alături de alte rude, părinţii mei încă erau copii. Unul dintre străbunicii mei a murit în vagon, cadavrul lui fiind aruncat din tren în timpul transportului. La momentul respectiv, bunicii nu mai trăiau, au murit în 1943 pe frontul de est, la Cotul Donului, într-un război iraţional, neînarmaţi, mobilizaţi în detaşamentele de muncă forţată. Din marea noastră familie, mulţi au ajuns la Auschwitz, dar am avut şi rude care s-au sinucis în ghetou. Am aflat despre deportare, discriminare încă din copilărie. În familie mocnea multă suferinţă reprimată, era prezentă în educaţia mea şi am putut constata, trăind în dictatură, teama şi loialitatea familiei, raportarea bivalentă la regimul numit socialist, dar şi ambiţia de a conserva modul de viaţă burghez în relaţiile din interiorul cadrului familial.

Citește în continuare →