Poeme de Sabina Comșa, Aida Hancer, Maria Pilchin, Hristina Doroftei și Livia Lucan-Arjoca

Sabina COMŞA

sabina

 

Cafeneaua din pasaj

 

I

Un pahar de hârtie fără capac, nişte coacăze

din resturile nemestecate ale

unei brioşe

zac în farfuria albastră

la capătul barului.

Spre gura de metrou

ultimii urcă

corpurile lor se sfârşesc

la căderea nopţii

învineţite.

II

Boabele fin râşnite, frişca scursă

pe podeaua

de piatră

topite de jetul fierbinte.

Vezi pe un perete întreg

posterul

ochii negrii ai culegătorilor

stafidiţi

de soarele alb.

III

O pungă spartă din care curge lapte şi zaţ,

sticle de plastic

returnabile

se rostogolesc

sub chiuveta dungată de calcar.

Îşi dau sorţurile jos

între stivele de cartoane goale

fără coduri de bară.

IV

Gâturile pompelor de sirop, dulapul negru

plin de bobiţe lipicioase

strălucesc prin aburul maşinii de espresso

la casa de marcat

pupilele fetelor cu văl.

Degetele soţului strâng

cu lentoarea unui tren vechi

trei cappuccino cu extra caramel.

 

 

Common Octopus

 

Curentul din urma trenurilor

şine trase până în faţa casei

oameni

te pisează între genţi uriaşe de piele.

Cu şireturi fedeleş

prinşi în banda rulantă

îşi sprijină burţile moi calamar

unii de alţii

fâşii

lila şi oranj fundiţă.

Tatuaje nesfârşite

te învăluie în cerneala lor

de roman grafic

cuvinte în limbi străine concomitent

te paralizează pănă la suprafaţa

albastru marin.

Schiurile

 

În viteză au prins avalanşa.

Beţele s-au ridicat odată la suprafaţă

aplecându-se unul după celălalt

înainte să se scufunde în micile valuri ale fâşului albastru.

Se rostogoleau, brazii şi stâncile albe, etanş

Vedere ce-ţi taie respiraţia!

Printre munţii zdrobiţi

întuneric în ochelarii plutitori din vale.

Schiurile găsite

s-au gândit să le dea la închiriat.

***

Aida HANCER

Aida Hancer

 

Katalena

                 Cătălinei Cadinoiu

în ultima vreme te desfăceai ca o

şuviţă de păr de pe degetele noastre

şi sfâşiată deja

rămânea să te împrăştii pe jos

pe podea

singur copilul cu biberonul de fier

înfipt în gingii

plângea şi râdea cu dinţii de lapte în zidul berlinului

pe sub perdea

cu sângele alb şi cu ochii lui ca nişte peşti de nisip

căra laptele pe ascuns

în mare

tu alăptezi toate vulpile ca să ţi-l care

tu alăptezi toate drumurile

pentru ca drumurile să ţi-l păzească

tu ridici un cuţit şi îndemnul pare atât de normal

dar în ultima vreme

stăteai întinsă femeie

ca un hamac între nucă şi nuc

neagră şi cu laptele tare ca iodul

lingeai cu tot corpul laptele

când ţi-l vărsa irodul

şi zilele se coc de atunci ca o sarcină nouă

plângăcioase

moderne

şi fac nazuri la masă

într-o dimineaţă cumva ai să naşti

pe ruptă rouă

şi ca o floare negru cu verde de brad

tu faci la mânie

spume la gură de jad

femeie care te-ai scris cu tot corpul

pe corpurile noastre

ţi-ai făcut un copil să ne umezească nouă buzele

tu poţi goală călca în picioare şi pe coadă

muzele

când simion doarme

urcă tu înainte mireasă

şi dă-mi tu prietene pasă

capul acela gol

de copil.

 

fiica sionului

nopţile parc-am avea plete de vin

iar dimineţile se schimbă ca dinţii de lapte

tot ce era poetic se întoarce împotriva mea

fiarei i-a trecut deja sângele prin blană

încă puţin şi te vei întoarce în pântecele mamei

ras în cap cum ai vrut toată viaţa

înfăşurat într-o pelerină de ploaie

dar noaptea îţi vine să-ţi agăţi haina

de sânul drept al femeii iubite

o femeie moartă din punctul meu de vedere

şi dată la câini

dacă n-aş şti că e iarnă te-aş întreba

de ce-ţi ţii agăţată rochia de mireasă în geam

pentru că singura lumină ne vine

prin mânecă

şi singurul întuneric ne iese pe gură

într-o noapte şi eu am avut părul de vin

prietenul meu spânzurat la rădăcina unui copac

cu picioarele-n sus ca o lumânare

aici a avut loc un accident

aici i-a intrat volanul în inimă

şi i-a dus-o

erau toţi copiii cu el

şi planurile pentru copii

ideea că femeia lui va primi

flori doar de la el

şi lângă plămâni

un chibrit gol

paiele consumate

numai moartea dar nici măcar ea

n-ar fi văzut nimic

prin parbriz în momentul acela

după accident l-au întredeschis

ţinea în el atâtea alte femei

şi asta-l făcuse frumos

prietenul meu spânzurat încă nu era de tot mort

impactul maşinii i-a mişcat puţin sfoara

cum stătea ca o cheie

şi moartea celuilalt venise la fix

ca o uşă

asta l-a făcut curios asta l-a făcut

să dea din mâini ca un acrobat

prietenul meu un leagăn de om

s-a prăbuşit spre binele lui

a dat o declaraţie a mângâiat soţia pe cap

cum cureţi un măr stricat de putregai

şi-l speli şi-l ştergi cu prosopul

i-a dat la o parte părul de pe frunte

şi buzele crăpate ale bărbatului

ţi le-a pus pe-ale lui roşii      două răni

care-au locuit mult timp împreună

 

 

tatăl nostru care de vreo trei ani ( n-ai mai ieşit)

nu ţi-ai mai făcut loc printre flori

vecinii nu mai sunt supăraţi şi în fiecare duminică

ne lasă lapte şi biscuiţi pe băncuţa de la uşă.

eu şi mama avem lipsă de calciu de fapt şi tu aveai

dar ţi-a trecut

unde e lipsă mare şi vindecarea trebuie să fie

dureroasă şi radicală

de prăjituri ne ferim.

de trei ori a fost zăpadă de-un metru

o dată chiar mi s-a părut că ţi s-au crăpat

palmele cam tare şi m-a bufnit râsul

(semănai cu pământul când e proaspăt arat

şi cazi de la doi metri din măr şi nu te loveşti

fiindcă pământul e numai vată neagră aruncată pe cer)

dar ţie nici nu-ţi păsa

când hohotea viaţa prea tare îi trăgeai o palmă

care-ar fi putut să mute şi munţii

mi s-a părut că te văd

venind cu sifonul plin şi cu mătura pentru zăpadă

maşina ca un înger căzut ruginea

şi vecinii Îngeri ceilalţi cântau

dar uite că soarele ne obligă să intrăm în vară

cu cuţitul la gât

capul înainte ca nişte înotătoare profesioniste ce suntem

tu avei palmele fine şi călcâiele crăpate ca sfinţii

numai că sfinţii n-aveau părinţi

dacă s-ar fi operat de apendicită părinţii

sfinţilor le-ar fi dus la spital o sticlă de lapte şi poate

trei lei cincizeci, de bomboane.

/poem/

în fiecare zi păşesc prin noroi ca prin mama

deloc ameninţătoare

pantofi fără toc

spaţii goale care se lărgesc tot mai mult

şi în fiecare zi

în urma mea iese soarele şi usucă noroiul

mi-l îmbătrâneşte mi-l crapă

îi pune mamei mele mâna la gură

rupând de pe ea pielea

o fâşie de apă

uneori mă aplec şi aud morţii declarând stare de urgenţă

ei pun în dreptul tuturor crăpăturilor

ligheane

în caz că spală ăia maşinile deasupra în caz că

aruncă zoaie

s-avem şi noi pentru baia de sâmbătă

că nu ne-ajunge sângele ierbii

într-o dimineaţă mama a ieşit cu ochii în lacrimi

să taie un pui

în centrul oraşului pe camera unei roţi de camion

pe la ferestre oameni cu furculiţe făceau semne urâte

de foame de moarte

cu feţele ca nişte scrisori vârâte în cutia poştală

cu forţa

porumbeii  opriţi la o firmitură

distanţă de picioarele noastre

în costume de lilieci căptuşeau acoperişuri

de azbest

iar mama luase puiul cel mai mare

cuţitul de pâine şi

cu două chei franceze  a răsucit

până când mi se părea că văd un soare în sânge

mamă eclipsă de soare ascunde-te

nu mai ştiu dacă sângele de pe mâini

e străin de familia noastră

***

 

Maria PILCHIN

Pilchin

 

sunt femeia măritului ceapaev

o dată pe lună

mă gândesc la ceapaev

şi armata lui roşie

o dată pe lună

toate femeile casei mele

se întorc în mine şi curg

de parcă ne taie ne căsăpeşte

de parcă toate războaiele lumii

coboară prin noi la vale

de fiecare dată

când merg cu mihu

la pizzeria din colţ

şi chelnerul ne aduce voios

ketchupul picant

îmi stă bucata în gât

căci toate femeile casei mele

muşcă odată cu mine

ieri am fost la expoziţia de picturi

am rămas lângă tabloul cu maci

de fapt erau nişte pete roşii

pe un câmp negru

toate femeile casei mele

s-au oprit acolo

era strâmt era înghesuială

eu o făceam pe deşteapta

explicam că e pătratul lui malevici

stropit de ketchup

dar nu mai conta căci le plăcea

ah ce mult le plăcea

mă somau să tac

căci tabloul era despre tăcere

am plecat toate în altă sală

erau picturi despre iubire ar fi bine

să caut lexemul iubire în dex

poate în dicţionarul etimologic

ah ce tablouri am văzut

două mucuri de ţigară

se pupă în colb unul rujat roşu

patru picioare se iţesc de sub plapumă

două cu ojă de un rozé închis

doi porumbei cu ochii scoşi

şi-au lipit ciocurile

două inimi ca în manualul

de anatomie dintr-a noua

îşi trimit bezele

ah ce romantic

ghidul ne strigă şi mergem

o lumină rece de spital

în centru o masă de maternitate

ghidul şopteşte:

cealaltă faţă a dragostei

femeia de lângă mine

mă uit atent la ea

căci semănăm

şopteşte cu buzele roşii:

un avort

un avort

şoptesc toate

pete de sânge

semn că pe aici a trecut ceapaev

femeia din dreapta

arată o altă masă

mă uit la ochii ei verzi

cenuşii verzi pe care îi am şi eu

zice:

o naştere

o naştere

şoptesc toate

ieşim în câmp alături

într-o pădurice de pini

zeci de cearceafuri se zbat

în bătaia vântului

o hymenaeus o himeneu

ceapaev a reuşit şi aici

ieri eram la salon

înscrisă la pedichiură

intrase o doamnă de vreo

şaptezeci de ani

cu rujul întins pe buze

cu mâini tremurânde

s-a înscris la manichiură

femeia pe care ceapaev

a părăsit-o de mult

dar nu şi ea pe el

eram la o conferinţă

din astea ştiinţifice

o tânără cu iphone

făcea poze soţului meu

am vrut să scot sabia

şi să o tai ca în filmele nipone

dar ceapaev m-a ţinut de mână

ca niciodată

m-a mângâiat pe obraz

şi m-a făcut să râd

aveam cinci ani

şi mi-am zdrelit genunchiul

am căzut căci prietenul meu

fugea să mă prindă

primul băiat care a zis

că mă iubeşte

curgea sângele şi eu plângeam

şi el a lins rana

căldura limbii lui

a speriat pe ceapaev

vampirul din est

şi toate femeile casei mele

erau acolo şi cântau

aşa cântă transfuzia

aşa cântă leucocitele eritrocitele

aşa cânt eu când curg la vale

nopţile când vine pe furiş la mine

să nu îl vadă femeile casei mele

şi îmi plânge pe umăr

ca un prunc sătul de cal de armată

când între mine şi el se dă marea bătălie

înţeleg că toate au fost inventate

pentru această aprigă luptă

ca toate femeile casei mele

să asiste la zdrobirea duşmanului

o dată pe lună

mă gândesc la ceapaev

şi armata lui roşie

o dată pe lună

toate femeile casei mele

se întorc în mine şi curg

 

***

 

Hristina DOROFTEI

hristina2

***

Ţi-am tatuat numele

în palmă.

Zilnic duc palma la buze

simt apropierea ta,

gustul tău de magnolie afumată…

***

Mă trezesc gemetele lui de porc murat în băutură,

visează femei blonde cu cercei cârlionţaţi, grandioşi…

Îmi schiţează imaginile care-i îmbracă hainele ratării,

îl ascult cu sincer interes (nebunii şi beţivii spun adevărul!)

şi mă gândesc cum aş putea să-l nimicesc

(să nu mai aibă being, vorba englezului!).

Mă îndrept spre aragaz, pornesc toate ochiurile

(o asemenea acţiune de epurare trebuie

să aibă minimum patru perechi de ochi martori!), închid

cu meticulozitate cele două uşi care dau spre coridoare,

verific geamul, dacă-i închis perfect, aranjez cutele perdelei

albe, proaspăt spălate, cu iz de clor,

îl sărut pe frunte într-un onctuos adio şi mă îndrept

spre camera mea, ştiind că voi dormi

cel mai liniştit somn din viaţa mea!

***

Imagini tulburi se plimbă prin faţa ochilor

închişi între zăbrelele pleoapelor,

amintiri închegate în colţul ochilor

nu vor să se desprindă,

orele îmi apropie şoaptele surde,

începe să doară puţin,

degetele îngheaţă cearcănele hidratate,

ascunse sub fondul de ten,

le îngrădeşte libertatea de exprimare.

***

Se îndreaptă spre mine,

făr-o vorbă mă apucă de umăr, mă trage afară

după el (numai dacă mă obligă îl urmez!),

mă pune faţă în faţă cu acuzatoarea (o credeam

tovarăşă de joacă!) şi-mi cere

recunoaşterea faptei reprobabile comise

în imaginaţia vomitivă a fetei

care-şi dorea să găsească

îndesată prin vreo amintire a şifonierului

rochia de mireasă a mamei sale…

***

Caut dragostea la

beţivii înamoraţi de-alcool

posesorii de conturi elveţiene

bărbaţii pierduţi printre curve

femeile cu mulţi amanţi

mamele cu tentacule încordate…

N-o găsesc nicăieri!

Cu lupa cercetez rădăcinile florilor,

gust lacrimile,

privirile,

visele,

speranţele,

gândurile…

N-o găsesc nici în cuvintele

care-mi spun că se ascunde în spatele lor!

Dezamăgit, mă îndrept spre casă

cu jeanşii, bocancii şi nervii prăfuiţi.

Îmi aprind o ţigară (ultima ţigară

înainte de sfârşitul lumii!), azvârl chibritul

în coşul de gunoi şi-aud un scâncet micuţ.

M-apropii de pubelă, scormonesc

pân’ la fund şi dau peste ea!

P.S.: Sting ţigara şi amân sfârşitul lumii!

***

struţul din stemă mai speră

să fie redat dinastiei d’Anjou

autocarele

microbuzele

atrag călătorii precum prostituatele clienţii

îmi aştept rândul la toaleta

plină de fumul femeii corpolente

(e regina wc-urilor!)

closetul e plin ochi de mucurile de ţigară

trag apa

curge fum de carpaţi fără filtru

să nu uit plata!

***

ascunsă de mine

nemişcată să fiu sigură

că nu dau curs dorinţei

îmi clocoteşte gândul

că se află la doar câţiva metri distanţă

îmi amorţesc trupul

îl anesteziez

cu scena imaginată de mine

(sunt regizoarea

autoarea

protagonista)

îi bat la uşa sufletului

intru peste el şi-l fac parte din mine

până mă satur de noi

ne devorăm reciproc într-o căutare

tardivă a timpului pierdut…

***

Apari în fiecare dimineaţă

în gândul meu

printre genele întredeschise, leneşe

şi somnoroase,

dornice să rămână îmbrăţişate

peste ochii ce te visează noapte de noapte…

Dar de ai şti, nu ai crede

că sufletu-mi tresare

nerăbdător să-ţi atingă privirea

şi să-ţi spună: mai stai!

de fiecare dată când îmi apari în cale…

***

În jurul mesei stăm adunaţi

toţi mincinoşii vampiri

care urmărim

să punem mâna

pe gândurile

celorlalţi,

să-l prindem la înghesuială

pe cel mai slab dintre noi,

să-l îngrămădim într-un colţ,

să-i sugem

tot sângele

până ce ochii-i se acoperă

c-un văl opac,

iar culoarea

i se scurge din obraji

între coapsele înfierbântate de adrenalină,

pulsând de frică şi disperare,

mirosind a moarte.

***

 

Mâna-i alunecă plină de curiozitate

pe braţul ei bronzat,

umezit de plăcerea atingerii,

capu-i se apropie de umerii lui

într-o tăcere complice

din care ţâşnesc din când în când

stropi de îndoială născuţi

din ping-pong-ul ochilor,

gândurile se învăluie în ceaţă,

fiorii se întorc în prezentul perfid.

*** 

 

Livia LUCAN-ARJOCA

Livia Lucan-Arjoca

Şi dragostea are o vârstă a treia

Când rând pe rând îi cedează

Cele mai uzate organe
Şi fostele-i puncte forte

devin poveri şi dureri

de tratat cu cele mai

performante

medicamente

Şi dragostea sfârşeşte ca Bella

jucăria lui Alex

O fostă ursoaică

ajunsă o cârpă sinistră

Dar fără de care copilul stârneşte

pe loc un tzunami

Tocită

Roasă

Târâtă

Trântită la nervi

Unică datorită uzurii

În fond

un simplu şi banal

obiect de tranziţie

dar cum să îţi schimbi perspectiva

să primeşti botezul pentru

o nouă etapă

când aici este ancora

masivă şi grea ca

nucleul pământului

 

 

Ar putea fi acesta un tutorial al despărţirii perfecte

Nimeni nu face primul pas

cu excepţională coordonare

îl facem împreună

şi

Like-urile sunt mai rare

agendele noastre din ce în ce

mai aglomerate

fără puncte de intersecţie

dar cu puncte de interes

complet diferite

intervalul între SMS-uri devine

cu fiecare zi mai mare

până când

ajungem la

linişte

Acum e ca şi când faci pluta într-o piscină

te concentrezi

pe jocul apei în pavilionul urechii

pe raza de soare care îţi încălzeşte buricul

şi difuzează în tot abdomenul

pe lipsa valurilor

riscurilor

deciziilor

angajamentelor

Un corp plutind de la sine

odată cu sine

E bine

deci

putem s-o luăm de la capăt

Anticiparea şi proiecţia

contează la mine

cât de două ori experienţa în sine

aşa că pentru ore bune

în fiecare zi

sunt în concediu

de când

mă pornesc să cumpăr

colaci, saltele, mingii gonflabile

labe şi tuburi de snorkeling,

forme pentru castele de nisip

Între rafturile cu găletuşe de plastic

aud deja marea

simt pietricelele  împungându-mi talpa

 

 

O adevărată desfăşurare de forţe

o logistică impresionantă

mai ceva

ca o trupă rock

gata să plece într-un turneu mondial

Când în sfârşit e toată lumea

pe locuri

şi înfloreşte în noi un frumos sentiment al biruinţei

îmi aduc aminte de Bella

….

Peste o oră suntem încă

parcaţi. Am dat toată casa cu susul în jos

Am extins căutările

şi am ajuns să răscolim în bagaje…

Nicio urmă de Bella

Avem acum

o jucărie în minus de cărat

pe la plajă.

Suntem trei familii cu

cu trei copii sub doi ani

un fel de spaimă a plajei

neprevăzutul

surpriza

ne atacă toate planurile

aflate mereu într-o continuă

reconfigurare

orele sunt întotdeauna relative

plus sau minus încă o oră sau două

mai repede se întruneşte consiliul ONU

decât noi la un oarecare punct stabilit înainte

Ce s-a-ntâmplat cu mintea noastră corporate

cu viaţa noastră ca un excel ordonat

ajunsă acum un fişier cucerit de haos?

Doar cine nu are

nu crede

forţa gravitaţională a căruciorului

din care prea rar poţi să te smulgi

fără să ştii cum să nu acţionezi

fără ţintă

Pentru o vreme mă simt ca la spa

beneficiara unui ritual de relaxare

pentru care copiii

ar putea să obţină brevet

cu lopăţica de plastic

m-au îngropat în nisip

e cald

şi e bine

ca într-o boabă de strugure alb

pârguită în soare.

mintea o ia pe rewind

e o bandă de alergare

întâi mişcările lente

apoi din ce în ce mai alerte

până când circular

ca o roată de hamster

rulează

degetul tău pe coapsă

un ac de pic-up

deasupra benzii dantelate

a ciorapului

pielea un disc decadent de vinil

 

E un joc al perspectivelor

un mers de fachir pe scoicile plajei

Oare ce vezi

când vin înspre tine

cu mânuţele copiilor fremătând în palme

îţi place să-mi zici că-s

„O femeie

de două ori mai frumoasă”

sau poate

un al treilea copil

bine dresat

zâmbind în cătuşe?

[Vatra, nr. 6/2015]

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s