Eram foarte trist, căci eram mahmur.

Eram în starea aceea în care omul e casant, e ca de sticlă,

încât se vede tot ce are în el şi ca într-un acvariu

se vede un nenorocit de peştişor,

care e sufletul lui.

Iar aerul e tare ca piatra, încît, dacă faci mişcări bruşte,

rişti să ţi se spargă o mână,

rişti să ţi se spargă un picior şi

să ţi se spargă capul în mii de cioburi.

Sigur că eram foarte trist,

căci nimeni nu voia să-mi spună unde merg eu

şi ce caut eu, cu noaptea în cap, în tren.

Iar controlorul de bilete m-a repezit,

pe motiv că, dacă tot am bilet, să-l las dracului în pace şi

să nu-l mai bat la cap cu prostiile mele.

Aşa că mi-am amintit vorbele mamei:

„Când nu ştii cum să te comporţi,

trage cu coada ochiului la ceilalţi şi fă cum fac ei!”

Aşa că am şters geamul cu mâneca hainei

şi am privit şi eu pe ferastră:

cerul era luminos şi jignitor.

Şi treceam pe lângă o câmpie ninsă, strălucitoare,

departe de orice aşezare omenească.

Iar în mijlocul ei era o femeie ce mergea spre un deal îndepărtat.

Mergea spre un deal pustiu, mergea prin zăpadă,

poticnindu-se şi mergea oarecum şerpuit.

Şi m-a durut că nu o înţeleg:

că ce să caute ea pe o câmpie ninsă, strălucitoare,

mergând prin zăpadă, oarecum şerpuit, spre un deal

îndepărtat şi pustiu şi departe de orice aşezare omenească?

Iar controlorul de bilete m-a bătut pe umăr şi a zis

să vorbesc mai încet.

Dar eu am început să caut înfrigurat în mintea mea

un gând al meu care să ocupe mintea ei,

ca să avem un cap în comun,

ca şi cum am fi două apartamente cu bucătărie comună.

Iar mintea mea era pustie şi era ca un deal pustiu şi îndepărtat,

dincolo de o câmpie strălucitoare:

nimic înălţător în mintea mea, nimic de folos cuiva.

Atunci ea s-a oprit şi a privit spre tren şi a făcut cu mâna:

ca un salut prudent şi resemnat şi plin de milă:

că ce să caut eu în trenu-acela care se poticnea

şi mergea oarecum şerpuit, departe de orice aşezare omenească,

pe lângă o câmpie înzăpezită şi strălucitoare,

înspre un deal pustiu şi îndepărtat?

Şi controlorul de bilete m-a bătut pe umăr

şi a zis să vorbesc mai încet.

 

 

[Vatra, nr. 7-8/2015]