Argument

Se împlinesc 50 de ani de la mișcările protestatare din 1968. Două sunt perspectivele din care aceste evenimente pot fi considerate într-adevăr epocale:

1. ele au marcat, mai întâi, nașterea „Noii Stângi”: altfel spus, abandonarea vechiului subiect politic (clasa) și a reprezentanților săi tradiționali (partidul, sindicatul) și afirmarea, în schimb, a unei multitudini de identități politice marginale, particulare și eminamente non-universalizabile, a căror bătălie politică se desfășoară mai curând pe terenul suprastructurii și în jurul recunoașterii culturale, juridice și simbolice a diferenței;

2. în al doilea rând, ¢68-ul este și nașterea a ceea ce s-a numit „noul spirit al capitalismului” prin care paradigma fordistă-axată pe munca de fabrică și relațiile sale specifice de producție-își pierde treptat din importanță odată cu deplasarea structurală înspre sectorul de servicii (preponderent financiar și informațional), cu accentul său pe „munca imaterială”, flexibilitate, creativitate și „post-materialism”.

Se împlinesc, așadar, cincizeci de ani de când imaginația e și la putere, dar și în opoziție. În acest context aniversar, revista Vatra vă invită la o revizitare a evenimentelor din 1968 din cel puțin trei unghiuri posibile de abordare:

1. Mai întâi, din punct de vedere strict istoric, ca o încercare de repunere a evenimentelor în context și de înțelegere a lor din perspectiva orizontului lor imediat: cum se explică diversele manifestări, durate, intensități, forme de exprimare pe care protestele le-au luat în Franța, Germania, Italia, China, Mexic, SUA, Cehoslovacia etc., care este relația lor (cauzalitate materială directă? supradeterminare cultural-ideologică?) cu contextul social-politic general al vremii (Războiul din Vietnam, eșecul destalinizării, sfârșitul boom-ului economic al celor „Trente Glorieuses” etc.) și, în fine, care au fost efectele lor social-politice imediate?

2. În al doilea rând, o revizitare a evenimentelor din punctul de vedere al efectelor de durată și al semnificației lor pentru ceea ce a urmat după: în ce măsură, altfel spus, este conjuncturală sau structural necesară această lungă conviețuire dintre „Noul spirit al capitalismului” și „Noua stângă”, și invers, în ce măsură noul spirit contestatar, post-șaișoptist, identitar și creativ – proto-tefelist? – poate adresa problemele și nedreptățile specifice ale timpului nostru? Cum ar arăta o evaluare comparativă a palmaresului „noii” și „vechii” stângi, în condițiile în care cea dintâi ajunge astăzi la o vârstă aproape la fel de venerabilă cu cea la care a murit cea din urmă?

3. Care ar fi, nu în ultimul rând, expresia ideologică a 68-ului (deconstrucția? situaționismul? mișcarea beat? teoria critică?) și în ce măsură își mai păstrează ea astăzi un potențial subversiv? A fost aceasta compromisă de instrumentalizarea ei actuală în neo-conservatorism sau alt-right-ul postmodernist? Care ar fi moștenirea structuralismului și a poststructuralismului antiumanist în vremuri așa-zis „postumane” și cum se definesc disciplinele socio-umane în raport cu gândirea specifică lui 68?

     Ce ne mai spun următoarele cărți (și nume) la jumătate de veac de la apariție: R. Barthes „Critique et Vérité” (1966), „S/Z” (1970), T. Todorov „Littérature et Signification” (1967), J. Lacan „Écrits” (1966), J. Derrida „De la grammatologie”, „La Voix et le Phénomène”, „L’Écriture et la différence” (1967), M. Foucault „Les mots et les chose” (1966), „L’Archéologie du savoir” (1969), „L’Ordre du discours” (1971), P. Macherey „Pour une théorie de la production” (1966), L. Althusser „Pour Marx” (1965), „Lire ‘le Capital’” (1965), „Lénine et la philosophie” (1969), L. Goldmann „Pour une sociologie du roman”, „Sciences humaines et philosophie” (1966), G. Deleuze „Différence et répétition” (1968), „Logique du sens” (1969), J. Kristeva „Séméiôtiké: Recherches pour une sémanalyse” (1969), J. Baudrillard „Le Système des objets: la consommation des signes” (1968), „La Société de consommation” (1970) sau G. Debord „La Société du spectacle” (1967)?

Coordonatori: Alex Ciorogar și Alex Cistelecan

 

***

Scurtă cronologie a anului 1968

 

31 ianuarie, Vietnam: cu ocazia sărbătorii Têt, 80.000 de luptători ai Viet Cong lansează o ofensivă împotriva a sute de localități din Vietnamul de Sud. E un dezastru militar, dar o victorie politică, ce seamănă îndoiala în armata americană.

Februarie, Algeria: universitatea din Alger este închisă timp de o lună pentru a evita extinderea protestelor care cer libertatea de expresie.

1 martie, Italia: „bătălia din Valle Giulia”. Poliția încearcă să evacueze universitatea din Roma, ocupată de studenți. Debutul mișcării de protest din Italia.

8 martie, Polonia: la Varșovia, interzicerea unui spectacol considerat anti-sovietic provoacă o revoltă studențească.

20 mai, Iordania: organizația Fatah rezistă cu succes armatei israeliene la Karameh. La mai puțin de un an de la deruta arabă din timpul războiului de Șase Zile, fedainii palestinieni își demonstrează puterea de rezistență independent de statele arabe. Fatah obține un imens prestigiu și își multiplică efectivele de 15 ori într-un an.

22 martie, Franța: sediul conducerii universității de la Nanterre este ocupat; ia naștere mișcarea „22 martie”.

4 aprilie, Statele Unite: ca urmare a asasinatului lui Martin Luther King, izbucnesc revolte în 125 de localități, soldate cu 45 de morți.

11 aprilie, RFG: tentativa de asasinare a liderului studențesc Rudi Dutschke provoacă un val de revolte (2 morți la Munchen).

1 mai, Spania: punct culminant al grevelor care marchează anii 1968-1969. Intensificarea protestelor accelerează descompunerea franchismului.

10 mai, Franța: la Paris, „noaptea baricadelor” în Cartierul latin.

24 mai, Nigeria: cucerirea orașului Port Harcourt, ultimul acces la mare al republicii secesioniste Biafra (susținută de Franța), care în 1967 se separase de Nigeria (susținută de URSS, Statele Unite și Marea Britanie). Încercuirea republicii Biafra și foametea vor provoca 1.5 milioane de morți.

29 mai, Senegal: grevă generală reprimată de armată: 1 mort și 20 de răniți.

Iunie, Cehoslovacia: în cadrul „primăverii de la Praga”, apar consiliile muncitorești care asumă conducerea întreprinderilor.

3 iunie, Iugoslavia: studenții universității din Belgrad lansează sloganul „revoluția nu s-a încheiat, ne-am săturat de burghezia roșie”. Represiunea provoacă în jur de o sută de răniți.

12 iunie, Uruguay: revoltă a studenților la Montevideo. Este decretată starea de asediu și libertățile civile sunt suspendate. Ceea ce va determina trecerea la gherila urbană a mișcării Tupamaros, fondată cinci ani mai devreme.

24 iunie, Canada: 290 de locuitori ai Quebecului sunt arestați la Montreal ca urmare a unor manifestații pro-independență. E „lunea bastoanelor”.

21 iunie, Brazilia: manifestaţie studenţească împotriva violenţei poliţiste reprimată de dictatură (6 morţi şi peste 1.000 de arestări). Ziua următoare Parlamentul de la Brasilia e ocupat.

24 iunie, Canada: 300 de arestări la Montreal vizând mişcarea independentistă.

21 august, Cehoslovacia: invazia a cinci state socialiste sub conducerea URSS şi sfârşitul Primăverii de la Praga; discurs istoric de condamnare a intervenţiei susţinut de Nicolae Ceauşescu la Bucureşti.

26-29 august, Statele Unite: violente manifestaţii împotriva războiului din Vietnam prilejuite de convenţia Partidului Democrat la Chicago.

Septembrie, Statele Unite: proteste feministe contra concursului Miss America. Naşterea mişcării Women’s Lib.

2-3 octombrie, Mexic: manifestaţii studenţeşti împotriva partidului la putere din 1929 se sfârşesc într-o baie de sânge (masacrul de la Tlateloco): sute de morţi, implicarea CIA e azi recunoscută.

5 octombrie, Irlanda de Nord: marş pentru drepturi civile violent reprimat la Derry; începutul revoltei populare împotriva ocupaţiei britanice.

17 octombrie, Jocurile Olimpice de la Mexico: celebra ridicare a mănuşilor negre, simbol al Black Panthers, de către atleţii americani Tommie Smith şi John Carlos.

22 octombrie, Japonia: mişcarea studenţească Zengakuren asediază timp de trei zile Parlamentul şi ambasada Statelor Unite.

27 aprilie 1969, Bolivia: moartea accidentală a dictatorului bolivian René Barrientos destabilizează regimul (Bolivia e un loc de retragere preferat al unor lideri nazişti fugind de justiţie, iar Barrientos, un apropiat la CIA, e responsabil de moartea lui Che Guevara şi de reprimarea sângeroasă a grevelor minerilor).

29 mai, Argentina: grevă insurecţională în oraşul industrial Cordoba; 10. 000 de grevişti reuşesc să alunge poliţia şi să preia conducerea municipalităţii. Mişcarea numită Cordobazo se extinde şi în celelalte oraşe argentiniene, obligând junta militară la o repliere strategică; retragerea generalului Ongania şi începutul deschiderii democrate a regimului.

28 iunie, Statele Unite: confruntări cu poliţia în Stonewall (New York) în urma violenţelor homofobe ale poliţiei, dată important în naşterea mişcării gay.

11 septembrie, Italia: greva metalurgiştilor şi începutul „toamnei calde” (o succesiune de greve, moment crucial al luptelor de clasă peninsulare).

Imperiul portughez: Sporire a intensităţii luptelor de guerilă în Mozambic, Angola, Guineea Bissau şi Capul Verde.

Traducere din limba franceză de Claudiu Gaiu și Alex Cistelecan

 

***

Cuprins:

Bogdan GHIU – Mai, Mai, Mai! Epoca „Mai 68”

Mihai DINU GHEORGHIU – 50 de ani (si mai bine) de strabism intelectual

Vladimir BORȚUN – Revoluția pierdută: greva generală din Mai ‘68

Costi ROGOZANU – Sub pavaj, nimic

Christian MORARU – Noi nu am fost niciodată postmoderni…

Adriana STAN  – Anestezii structuraliste

Giordano ALTAROZZI – De la inocență la violență…

Dana DOMSODI – Mai ’68 și 2018. Revoluție și contrarevoluție în Italia

Ciprian BOGDAN – „Dacă Adorno e lăsat în pace, capitalismul nu va înceta!”

Andrei CHIȚU – Spectrul lui Stirner

Claudiu GAIU – Deschiderea pieței dorinței

Cosmin CERCEL – Dincolo de mai 1968

Cristian NICHITEAN – Despre turnura melancolică a filosofiei

Cristian CERCEL – Între carnaval și politică. Memoria selectivă

Lucian BUTARU – Restructurarea sistemului capitalist…

Alex BOGUȘ – Jargonul efemerităţii. Reflecţii asupra post-modernismului

Alex MATEI  – Mai 1968 românesc pentru nuli

Ştefan BORBÉLY – Globuri, unde, alienări şi explozii

Alex CIOROGAR – Protestele subiectivității

Vasile SPIRIDON – Când plictiseala devine rațiune de… stat

Mihai ENE – Câteva aspecte istorice şi contextuale ale revoltelor din Mai ’68

Anca BUCUR  – Moștenirea lui Mai ’68 (?): eșec, tehno-capitalism și subiectul mașinic

Adrian MATUS – Despre spectrele anului 1968

Daniel CLINCI  – Plaja de sub stradă

Victor MOROZOV – No Intenso Agora și moștenirea cinematografică a lui Mai 68

Anexe:

Hans-Jürgen KRAHL – Contradicţia politică a teoriei critice adorniene

Rudi DUTSCHKE – „Trebuie să trecem la acţiuni directe”

Theodor W. ADORNO – Resemnare

Michel CLOUSCARD – Treizeci de ani de ruşine

 

 

[Vatra, nr. 6-7/2017, pp. 72-73]