Gabriela Adameșteanu – Copiii aleg cu mâna părinților

„Ce bine îmi face telefonul tău! Poate și din cauza vremii, până ai sunat, aveam o dispoziție atât de proastă! Vântul și ninsoarea s-au oprit, dar a început gerul, și e un soare rece, ros de nori. N-am ieșit deloc, peste cărarea făcută de Marinică a nins și-a înghețat azi noapte, iar restul curții e blocat de grămezi de zăpadă cu grunji mari, ca de zahăr. Toată ziua n-am făcut decât să stau pe  whatsapp și s-o aștept pe Ana să-mi aducă dejunul. Ai dreptate, am starea asta și din cauza Corinei. A mai trecut ea prin operații, prin spitale, dar nu cu regim închis, ca ăsta, cu medici clar depășiți de ce-au pe cap, de infirmiere, ce să mai zic?! Sunt de felul lor țâfnoase, și ce să le mai vâre în buzunare Corina, cu mâna ei în ghips, și vizitele oprite? Știi ce i-a răspuns doctorița lui Mady care s-a plâns că maică-sa a cerut ore întregi apă și nu i-a adus nimeni?: «Da ce, nu putea să-și ia singură?» Corina mai  duce în spinare și o poliartrită, acum câteva luni nu s-a putut ridica din pat până nu i-au făcut infiltrații cu cortizon. I-am spus atunci să nu mai ia curând, și acum ce-i fac acolo? Cortizon, să-i dezumfle oasele, plămânii. Mady n-a reușit să treacă de poarta spitalului, cu greu a strecurat unei asistente câteva lucrușoare, încărcătorul de telefon și-o aerotermă. Dar ca să înțelegi cum e Corina, uite ce mi-a spus când a aflat rezultatul testului : «Îmi pare bine  c-am luat virusul,  și-o să fac boala, fiindcă după asta, pot să-mi duc viața de dinainte, fără să mă tem c-o să-l mai iau!» N-am vrut s-o dezamăgesc, să-i spun că afurisitul ăsta de virus e-n stare să facă variante, ea a suferit ca nimeni altcineva că pandemia a închis-o în casă, are nevoie de oameni în jur, ca de aer. A avut mereu prieteni, mai mulți decât mine, și o viață de familie continuă, fără întreruperile mele, când m-am mai obișnuit cu singurătatea. Soțul ei, inginer petrolist, pleca în deplasări mai lungi, în Irak, în Siria, dar măcar o avea pe mama care avea grijă de Mady și de gospodărie”…

*

În anii ăia, nu s-au prea întâlnit, Anda era cu copiii, cu spitalul, Corina la Consiliul Legislativ, șefă la Relații cu Publicul. N-are însă rost să-i spună asta Letiției, care strâmbă din nas la cei care au avut situații bune în comunism, de parcă ea ar fi stat atunci în munți, cu pușca la umăr, nu în ditamai Clădirea, în instituții unde n-ajungea oricine! Și n-ar fi ajuns nici ea, fără bărbatul ei, Arcan, și fără relațiile lui din universitate.

„Toți ăștia plecați au devenit foarte anticomuniști afară, dar cât au trăit aici, erau mai puțin”, râdea Sandi.

Cu prietena ei de telefoane, Anda ocolește orice are legătură cu politica. Așa a făcut toată viața. Și de fapt nici nu prea știe ce făcea Corina la serviciul ei, ca să spună mai departe. A înțeles că primea plângeri și memorii cu încălcări de legi, sau ceea ce considerau unii oamenii că era încălcări, dar cereau și butelii, instalări de telefon, tot ce era greu de rezolvat pe vremea aceea, când nimic nu era ușor. Și Corina, în felul ei,  îi ajuta, cât putea, intervenea la colegi cu care se avea bine, la relațiile ei, la prieteni. Era o susținătoare a PCR, adică a sistemului pile-relații-cunoștințe, de care se râdea, dar care funcționează și azi, mai abitir decât atunci.

Anda regretă că nu l-a folosit ca să-i împingă pe Andreea și pe Liviu. Ei arătau mulțumiți când le ieșea ceva cu slujbele lor low level, descurcându-se singuri, însă ea e convinsă că mai târziu o să le pară rău, așa cum îi pare și ei, că n-a utilizat destul PCR-ul. 

*

Corina mai îmblânzea uneori sistemul de fier ruginit care-i dăduse un loc în rețeaua lui. Dar, persoană cu picioarele pe pământ, își știa limitele și se oprea înainte să-și riște capul. I-a povestit Andei în ce situație s-a trezit cu soția unuia care scrisese într-un caiet ceva contra lui Ceaușescu, colegele îl pârâseră la securistul instituției și ajunsese în pușcărie, învinuit de cu totul altceva. După ce i-a citit memoriul, Corina i-a spus femeii că îi pare rău, dar nu poate s-o ajute, cazul ei intră în vederile altei instituții (adică Securitatea, ceea ce aceasta dealtfel știa). Soția celui închis a plecat furioasă și i-a strigat, din ușă:

„O să vină o zi când o să vă fie rușine de răspunsul ăsta!”

„Dacă vreți să știți, mi-e rușine de pe-acum!” i-a răspuns Corina.

Trecuseră aproape 20 de ani când i-a povestit Andei scena. Între timp, se aflase că cel închis fusese omorât în pușcărie, erau procese, scandaluri de presă. Anda n-a înțeles dacă prietena ei era mulțumită de replica dată soției celui închis ori se jena de ce trebuise să facă pe-atunci. Dar cine, dacă a trăit vremurile alea, nu se simte jenat de câte ceva, dacă ține morțiș să-și amintească? s-a gândit Anda, deloc interesată  să continue discuția.

Cu politețea ei rece, dar binevoitoare, Corina trimitea mai departe hârtiile la cei în drept să rezolve, chiar și atunci când bănuia că o face degeaba.

„Am văzut oameni de toate categoriile, și tot soiul de nebuni, mulți. Măcar îl ascultam pe fiecare, atât puteam face, și ei plecau cu speranțe, chiar dacă multe nu se împlineau.” i-a spus Andei.

*

„Când Mady, la sfatul meu, i-a propus s-o mute la alt spital, Corina n-a fost de acord. Pe vremuri, fusese spitalul ștabilor, și ea își păstra încrederea în lumea bună din vechime și în instituțiile ei. Însă renumele spitalului scăzuse, pe bună dreptate. Trecusem cândva și eu pe-acolo și știam că Dorin Tatarcan, director eternizat din ianuarie ʼ90, lua șpăgi consistente în euro pentru angajări și nu-și bătuse capul cu proiecte pe bani europeni, ca să aducă aparatură de ultimă oră. Se mulțumise să o recicleze pe cea scoasă din uz și trecută gratuit  prin vamă, ca ajutor umanitar, donația unui doctor român-american, Aurel Stoica, bună cunoștință din timpurile comuniste, când Dorin mergea la conferințe în străinătate. Firește, pe atunci nu pomenise despre el, Stoica era un fugit, scăpase ca student din România și făcuse la New York o frumoasă carieră de obstetrician, cu trei clinici unde lucrau și băieții lui. America îl formase pragmatic, dar își păstrase și un sentimentalism românesc, așa că-și făcuse o clinică mică și la București, în Berceni, utilizând relațiile administrative ale doctorului Tatarcan, într-un timp când nu era ușor să deschizi instituții private. Mi-a făcut plăcere să lucrez cu el, aveam ce învăța, își racola pacientele la clinica lui, dar le opera la spitalul lui Tatarcan care și în privința asta descâlcise ușor firele administrative. Dar nu mi-a dat acces la doctorul Stoica, era captura lui prețioasă, și nici n-am plecat în termeni buni de la spitalul unde acum, spre ghinionul ei, a ajuns Corina. Cum are relații, putea s-ajungă la Balș sau la Marius Nasta, dar ea a decis să rămână acolo unde a dus-o ambulanța. Abia după ce a tremurat pe o targă, în containerul de testări, până să-i vină rezultatul, și pe urmă în rezerva unde-o mutaseră, i-a spus, mirată, fiică-sii: „Nu-mi vine să cred în ce hal a ajuns spitalul ăsta!” Ăla ar fi fost momentul când mai putea pleca, dar l-a pierdut, acum, la noi, Letiția, cazurile tot cresc și spitalele sunt pline! Doctorița o  asigurase pe Mady  că nu-s  probleme, că maică-sa are o formă medie de covid, cu doar 20% capacitate pulmonară afectată, însă  între timp a urcat la 30%, poate și mai sus și respiră cu  mască de oxigen. A reușit să-și păstreze telefonul și, ieri seară, Mady a ținut-o mai mult de vorbă ca să adoarmă liniștită. La cinci minute după ce au închis, Corina o strigă: „Ajutor, ajutor, mi-a căzu masca!” A strigat  cel puțin douăzeci de minute, timp în care și Mady suna în disperare la spital, dar nu răspundea nimeni. Și, de pe mobilul Corinei, rămas deschis, auzea cum vorbeau asistentele, infirmierii cu bolnavii: „Lasă dracului tuburile alea în pace, futu-ți mă-ta în cur de nesimțit!” A doua zi, doctorița a pretins  că a fost un incident minor care  nu i-a afectat Corinei plămânul, doar i-a crescut nevoia de oxigen, fiindcă s-a panicat și a durat până să-și revină. „L-am înregistrat și-o să fac proces nenorocitului ăsta de spital! Nu e spital, e junglă!”, mi-a spus Mady, cu lacrimi în glas. „Am notat tot, am toate datele strânse și-o să dau spitalul în judecată”, îi strigase doctoriței. „N-ai făcut bine s-o ameninți, cât ai nevoie de ea, de personalul de-acolo, trebuie să stai cu coada între picioare, i-am spus. Faci reclamații, faci proces, dar după ce iese Corina! Acum e-n mâinile lor și-au să se răzbune pe ea!” Dar Mady este fiica maică-sii care de-abia vorbea, dar le-a spus copiilor că ea este boiarcă!”

*

De la geam, vede  sub zăpada necurățată, măcinată de mașini, limbile de gheață, ca niște cioburi negre de oglinzi. Când soarele scapă de sub nori, coroana, dublată de chiciură, a copacilor din curte sclipește orbitor. Subțiată de vânt, ceața a dezgolit creasta și coboară pe peretele cenușiu al  muntelui pietros, urâțit de lipsa zăpezii care s-a așezat doar pe vârfuri și de-a lungul văilor, în dâre albe. Îl simte, mereu uluitor, chiar și atunci când e ascuns de cortina cenușie, pufoasă, dincolo de care ninge. Dacă e senin, în puținele minute când soarele alunecă dincolo de el, lumina străvezie îi dă o imaterialitate dulce, îl așază  într-o lume mai luminoasă, mai blândă. Dar locul este sângeros, cu drame pline de cruzime ale animalelor contra oamenilor și ale oamenilor contra animalelor. Ursul care fugărește schiori e o știre aproape veselă lângă cea despre tânărul care făcea jogging dimineața între Azuga și Bușteni și a fost descoperit, după alerta familiei la 112, ucis de un urs. Petra n-a vrut să asculte în ce hal îi era trupul găsit de  soțul ei, salvamontistul, care a ajuns târziu, obosit și flămând, acasă, după o zi încă și mai plină de accidente decât de obicei. Anda se uită cu coada ochiului la știrea despre accidentul de pe Valea Prahovei pe timp de ninsoare, cu patru mașini făcute praf, morți și  răniți care  alunecă pe burtiera televizorului lăsat deschis, fără sonor, aha, deci acolo gonea SMURD-ul  ieri seară.

„Ziua și accidentul, mașini descarcerate, elicopterul cu alpiniști răniți, ursul la tomberoane, numai grozăvii îmi povestești, mama! Asta se petrece dincolo de gardul vilei tale! Te rog, prinde un moment când mai scad cazurile, și se mai încălzește vremea și întoarce-te la București! Nu în weekend, când merg toți la ski și e nebunie pe șosea!” i-a spus ieri seară fiică-sa.

Poate să mă întorc la primăvară, acum cazurile cresc și vremea e tot mai rea, i-a răspuns. Este resemnată, iar se închid granițele, iar va face sărbătorile singură, doar cu telefoanele lui Mihnea Stătescu, al Andreei și ale cui își va mai aminti de ea. Dacă are noroc, poate și de la Liviu. Culmea, s-a trezit și cu un whatsapp de la el: „Nu te-ai săturat de sălbăticie? Ajung și eu pentru câteva zile în București. L-o fi convins soră-sa să-i dea un semn? „Mă găsești la aeroport, pe ce dată ți-ai luat biletul?” i-a răspuns Anda. Și pe urmă, ca de obicei, tăcere. I-a scris iar, pe toate adresele posibile, și tot nimic.

*

„E greu cu copiii, de grija asta ai scăpat, Letiția! Corina nu mi-a spus, știu însă de la prietenele ei că ea și Mady se dispută des, sunt două pietre tari. Dar fac Crăciunul și Paștele împreună, Mady o scoate pe Corina la restaurante scumpe, la Downtown, la Da Vinci, în Herăstrău, la shopping în mall-ul din Băneasa să-și cumpere pantofi eleganți, slăbiciunea ei. Iar Corina este și acum uluită să vadă ce-a ieșit din fata ei, cândva tremura că n-o să-și ia bacul. „De ce trebuie să învăț toate astea?” o întreba Mady care a făcut școala în silă și a picat admiterea la ASE. Corina i-a plătit o  Economică particulară, astea pe atunci erau foarte slabe. Și nici de arătat, n-arăta Mady bine, era îndesată, ștearsă, nu-ți oprea privirea în niciun fel. Se mișca într-un cerc monden, copiii relațiilor Corinei, tineret de Dorobanți, mergea la cluburi, la petreceri cu ei, dar veniturile lor nu erau comparabile cu ale ălora. Corina recuperase doar una din casele bunicului, celelalte dosare, ale clădirilor demolate, s-au poticnit la prefectură, cu toate pilele ei. „O să se ocupe cândva Mady de ele”, mi-a spus când am mai întrebat-o de ele, discuția, evident, nu-i făcea plăcere. Nu cred că avea ce să-i pice din Parlament, în afară de leafă, decentă, dar nu de speriat. Nicu, soțul ei, se certase cu partenerii și plecase de la firma făcută după ʼ90, când se opriseră investițiile în petrol. Rămăsese doar pe pensie și o luase razna, alcool, femei, nu se mai puteau baza pe el. Mady n-a vrut să intre la stat, unde îi găsise maică-sa, a preferat o multinațională, și-acolo a tras-o în sus gena de olteancă din partea lui taică-su, spune Corina. Sau poate a străbunicului, cu fabricile lui de pâine. A mers la birou, luni de zile cu casoletele de mâncare, cântărite de acasă, până a găsit firma care îi aduce meniul și gramajul recomandat de nutriționista ei. A ținut câinește orele de sală, și de-atunci, niciun yo-yo, are mereu o siluetă de adolescentă și e mereu pe trendul fashion că-s dungi, că-s pliseuri, că-s voaluri, că e mov, galben, albastru electric, te uiți la ea și nu mai ai nevoie să deschizi revista de modă, iar stilistul ei muncește la tunsori și culori de păr de-un natural incredibil, de parcă n-a trecut pe la el. Cum să arate altfel când jobul ei îi cere să aducă cele mai tari formații și vedete ale zilei ca să marcheteze cu evenimente noile produse ale firmei? Eleganța lui Mady e total diferită de cea a Corinei, cu taiorul ei Chanel și perle sau mărgele și cercei mari, colorați, o păpușă bătrână, scoasă din cutie! Dar meritul Corinei este că a bătut-o la cap că reușita în meserie ține și de felul cum arăți! Singura învățătură pe care Mady a vrut s-o ia de la ea și pentru care s-a dat peste cap și-a ajuns arătoasă! Fetele de azi citesc banalitatea asta în fiecare număr din Elle, dar eu n-am știut-o, m-am mulțumit cu ce-mi dăduse natura, nu mi-am jucat cărțile bine. Andreea mi-a confirmat că peste tot unde a lucrat felul cum arăți contează la promovare. Mi-a spus și ultima oară când a fost aici, cu Gled al ei, nu știu cum a venit vorba despre asta…”

*

Au stat doar câteva zile, deși ar fi vrut să fi vorbit mai mult, doar ele două, ca mamă și fiică. Să-i amintească de vremea care trece și că n-o să mai aibă când să facă și să-și crească un copil. Dar toate discuțiile au fost în trei, cu Gleb care are un accent affreux în franceza lui. Din prima clipă, Andreea s-a repezit, cu un entuziasm exagerat, să facă un program ca să-l distreze pe Gleb.

„Sunt și lucruri de văzut în stațiunea asta! Pârtia de ski plină, vile vechi, mici bijuterii pe dealurile dinspre munte. Astea ar trebui declarate clădiri de patrimoniu! Cine le cumpără, doar să le consolideze și-atât!”

„Crede-mă că nu merge! i-a răspuns maică-sa. Cine bagă bani în ele, vrea turiști, iar turistul, dacă vede pe booking că e clădire de-acum 150 de ani, pleacă cu mouse-ul mai departe. El vrea camere moderne, cu dressing, living și baie, lift, teren de tenis, coșuri de baschet, eventual piscină – interioară, exterioară. Gustul antichităților o să vină mai târziu.”

Ca de obicei, Andreea a fost pe fugă, mai avea o grămadă de treburi de rezolvat în București înainte să plece înapoi, la spitalul geriatric de lângă Toulouse, unde se mutaseră amândoi, după ce la maison de retraite de lângă Sete s-a închis cu proces și scandal de presă.

*

„E descurcăreață, Mady, a fost piaristă, acum e ditamai directoarea de marketing la o firmă americană cu filiale în toată lumea. Azi e în Los Angeles, mâine la Tokio, poimâine în Madrid. Păi îți spun cum a ajuns aici. Era la o multinațională când, trecuse de  treizeci și cinci când au scos-o, la o reducere de personal, și a stat pe tușă vreo doi-trei ani. Au fost ani de stres pentru Corina, nu știa ce-o să se aleagă de fiică-sa, măritată, nu, job, nu, abia acum  realizez. Să vezi la ce-a dus-o mintea, sau poate c-a sfătuit-o cineva: să facă un masterat la o facultate americană bună, o fi fost chiar Harvard. A plătit cu ce adunase în anii ăia, a stat luni de zile în campus, a dat examene, se ducea, se întorcea, mai lucra, ea știe ce, la negru, și vâna un job pe măsură. Nicu devenise foarte antiamerican, sau o fi fost și-nainte dar n-a apucat să vadă drumul pe care intrase fiică-sa, s-a prăpădit înainte. După ce și-a luat diploma, Mady s-a întors cu agendă bună și cu recomandări. A schimbat vreo două multinaționale, și și-a găsit în final loc la această mare companie, ce zici de ea? Dacă avea o familie, soț, copii, n-ar putea să țină jobul, dar ei i se potrivește, e globe trotter înnăscut. Și tot vorbind despre Mady, mi-am amintit de Claudia, fiica prietenilor tăi, sunt cam de-o vârstă. Claudia plecase în viață cu mai multe șanse, frumușică, i-am văzut fotografiile, diplomele  de premiantă, câștigătoare la concursuri, de ce s-a poticnit cu doctoratul ăla? Sigur, a fost o întâmplare că s-a îmbolnăvit, dar poate a țintit ceva ce îi depășea puterile?! Poate stresul și efortul au fost cauza bolii, așa cum i-au spus doctorii de la Fundeni? Tu mi-ai spus, Letiția, că i se terminase bursa, și odată cu ea și asigurarea medicală, cu banii o ducea greu, dar nu se plângea, bieții părinți habar n-aveau, dar nici n-aveau de unde să-i trimită, ce-ar fi avut de vândut în afară de suflet?! Nu, nu vreau să spun că ajungi mai bine în viață dacă nu-ți vezi de carte, nu, n-o lua așa! Scuză-mă, Letiția, dar cred că felul cum au crescut-o Morarii  pe Claudia nu era potrivit pentru timpurile astea. Prietenii tăi, Morarii, i-am văzut, niște idealiști, Corina și soțul ei niște pragmatici, s-au descurcat mai bine, mai prost cum a putut fiecare în  vremurile noi. Nu ești de acord? Spui că fetele astea și-au ales singure drumul, și așa ai făcut și tu, chiar de mai multe ori? O să mă mai gândesc, dar am divagat și s-a făcut târziu, soarele deja a apus, lasă că mai vorbim.”

                          (Fragment din romanul „Voci la distanță”, în lucru)

[Vatra, nr. 9/2022, pp. 3-6]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.