Starea literaturii pentru copii (III)

Paul CERNAT

În loc de a clama „minoratul” literaturii pentru copii, ar trebui să ne îngrijoreze minoratul metadiscursurilor dedicate ei

1. Fără să am la dispoziție suficiente date statistice – studii de piață, planuri editoriale, cifre de vânzări ș.a.m.d. – constat că, în ultimii zece ani, editurile românești au început să se deschidă, tot mai mult, și către literatura autohtonă pentru copii (sau „pentru copii și tineret”, cum i se spunea pe vremuri). Și nu mă refer doar la reeditările de vechi best sellers, ci și la apariții mai recente, din anii 2000-2020 (ilustrate de, între alții, Stelian Țurlea, Petre Crăciun, Adina Popescu, Lavinia Braniște, Ioana Nicolaie, T.O. Bobe sau, de ce nu, Mircea Cărtărescu în Enciclopedia zmeilor). Sigur, traducerile continuă să domine autoritar, după ce în deceniile comuniste datele politicilor editoriale autohtone duseseră la o înflorire fără precedent a genului în literatura română; nu-i mai puțin adevărat însă că revirimentul interesului autorilor români pentru acest tip de literatură, coroborat cu acela el editurilor pentru publicarea lor, se află într-o creștere vizibilă, chiar dacă – pentru moment – mult sub cel al producțiile S.F. sau polițiste. Au apărut și tot mai multe colecții de profil, între care unele s-au impus (Arthur de la Art, Corint Junior de la Corint, Litera Junior de la Litera, Literatura pentru copii – centrate mai ales pe basme – de la Polirom, colecții similare la Humanitas, Paralela 45 ș.a.). Există și numeroase vlog-uri de succes, unde copiii se află pe post de comentatori. Însă, contrar a ceea ce s-ar putea crede, literatura în speță este unul dintre cele mai dificile genuri, unde nu prea poți să falsezi fără să se simtă. Pentru a-i face pe micii cititori („naivi” prin excelență, dar greu de păcălit) să creadă în poveștile pe care le spui trebuie ca tu însuți, scriitorul/scriitoarea, să crezi în ele. Fițele pentru galeria academică sau pentru publicul de nișă nu-și au rostul. Din acest motiv (și din multe altele) înclin să cred că pentru scriitorii români de azi e destul de greu să abordeze competitiv acest tip de literatură; chiar mă tem că, pentru mulți dintre cei care o desconsideră și (în consecință) o evită, strugurii sunt prea acri…

Citește în continuare →