Starea literaturii pentru copii (III)

Paul CERNAT

În loc de a clama „minoratul” literaturii pentru copii, ar trebui să ne îngrijoreze minoratul metadiscursurilor dedicate ei

1. Fără să am la dispoziție suficiente date statistice – studii de piață, planuri editoriale, cifre de vânzări ș.a.m.d. – constat că, în ultimii zece ani, editurile românești au început să se deschidă, tot mai mult, și către literatura autohtonă pentru copii (sau „pentru copii și tineret”, cum i se spunea pe vremuri). Și nu mă refer doar la reeditările de vechi best sellers, ci și la apariții mai recente, din anii 2000-2020 (ilustrate de, între alții, Stelian Țurlea, Petre Crăciun, Adina Popescu, Lavinia Braniște, Ioana Nicolaie, T.O. Bobe sau, de ce nu, Mircea Cărtărescu în Enciclopedia zmeilor). Sigur, traducerile continuă să domine autoritar, după ce în deceniile comuniste datele politicilor editoriale autohtone duseseră la o înflorire fără precedent a genului în literatura română; nu-i mai puțin adevărat însă că revirimentul interesului autorilor români pentru acest tip de literatură, coroborat cu acela el editurilor pentru publicarea lor, se află într-o creștere vizibilă, chiar dacă – pentru moment – mult sub cel al producțiile S.F. sau polițiste. Au apărut și tot mai multe colecții de profil, între care unele s-au impus (Arthur de la Art, Corint Junior de la Corint, Litera Junior de la Litera, Literatura pentru copii – centrate mai ales pe basme – de la Polirom, colecții similare la Humanitas, Paralela 45 ș.a.). Există și numeroase vlog-uri de succes, unde copiii se află pe post de comentatori. Însă, contrar a ceea ce s-ar putea crede, literatura în speță este unul dintre cele mai dificile genuri, unde nu prea poți să falsezi fără să se simtă. Pentru a-i face pe micii cititori („naivi” prin excelență, dar greu de păcălit) să creadă în poveștile pe care le spui trebuie ca tu însuți, scriitorul/scriitoarea, să crezi în ele. Fițele pentru galeria academică sau pentru publicul de nișă nu-și au rostul. Din acest motiv (și din multe altele) înclin să cred că pentru scriitorii români de azi e destul de greu să abordeze competitiv acest tip de literatură; chiar mă tem că, pentru mulți dintre cei care o desconsideră și (în consecință) o evită, strugurii sunt prea acri…

Citește în continuare →

Cristina Timar – Nonconformism soft

Departe de a fi o nonconformistă eclatantă, teribilistă și gălăgioasă, Teodora Coman nu e mai puțin autentică în oricare din ieșirile ei la rampă. Discreția și timiditatea ei firești, înnăscute, au amânat puțin mai mut decât în cazul congenerelor douămiiste debutul și au făcut-o mai degrabă să evite, decât să caute cu tot dinadinsul prezența la festivaluri, recitaluri, lansări de carte, concursuri poetice, dezbateri literare intens mediatizate, adică tot tacâmul a ceea ce presupune mediatizarea și managerierea conștiincioasă  a propriei imagini și cariere, de dragul unui narcisism auctorial de înțeles.  Cu toate acestea, cele trei volume de poezie publicate din 2012 până în 2019 nu au rămas fără ecou, ba chiar au confirmat și depășit așteptări. Iar prezența sa constantă în paginile  revistei Poesis Internațional i-au conferit, în timp, o indiscutabilă autoritate lirică și critică. Timbrul său poetic distinct, cu luciri diamantine, a tăiat cu precizie chirurgicală atât universul anost și angoasant al existenței cotidiene și al propriei biografii, proiectate pe acest fundal descurajant, în primele două volume,  cât și universul social traumatizant de cea mai acută actualitate, în cel de-al treilea, soft guerrilla*.  Ieșirea din microcosmosul domestic anchilozant, care anonimizează și aneantizează, în final, unicitatea oricărei ființe, dar oarecum indiferent față de realitatea social-politică,  se petrece sub imperiul necesității morale de a nu mai accepta așteptarea pasivă, neimplicarea civică, ”somnul rațiunii” din comoditate sau conformism, în speranța – nu atât iluzorie, cât de-a dreptul imorală – că lucrurile se vor îndrepta de la sine și în absența mea din câmpul social.                     

Citește în continuare →

Miruna Iacob – Dincolo de mansarde și galerii. Secvențe.

Față de volumul de debut, Cârtița de mansardă (2012), marcat de o anumită sensibilitate feminin-reflexivă contrabalansată de austeritate asumată, cel de-al treilea volum al Teodorei Coman, apărut la Casa de Editură Max Blecher, soft guerilla (2019) este construit în jurul unei voci mult mai pregnante, mai ancorate în realitatea imediată, mai angajate social și politic – o tranziție perceptibilă, de altfel, încă de la apariția volumului intermediar, foloase necuvenite (2017). Dacă primul volum are ca temă existența discretă,  „nespectaculoasă”,  după cum însăși autoarea a declarat într-un interviu acum câțiva ani, soft guerilla surprinde „ieșirea cârtiței din mansardă” într-un exercițiu de prelucrare și sintetizare poetică a realității aparent lacunare a civitasului.

Citește în continuare →