Teona Farmatu – În paradigma autoficțiunii terapeutice

Deși a apărut în 2017, iar în cinci ani o literatură poate să-și schimbe relativ mult traiectoriile, volumul lui Alexendre Gefen, Réparer le monde* rămâne o cartografiere complexă și eficientă a genului autoficțional din literatura franceză, prin raportarea lui la expectanțele și provocările secolului XXI. În fond, demersul lui Gefen își are motivația într-o situație de criză, deplânsă sub numele de „sfârșitul literaturii franceze contemporane”, pe care proiectul de față își propune să o soluționeze.

Citește în continuare →

Andreea Coroian Goldiș – De câte ori ,,a murit” literatura? Axa declarațiilor de adio în spațiul francez

În cea mai recentă carte a sa, din 2020, Comparing the Literatures, unde David Damrosch realizează un inventar al achizițiilor literaturii comparate din ultimul secol, autorul constată,       într-o notă ironică, echivalența dintre interesul tot mai crescut, în cadrul conferințelor internaționale, pentru teme legate de vampiri și zombies pe de o parte, și diversele morți ale (disciplinei) literarului, pe de altă parte: ,,Sunt zombii pregătiți pentru promovarea de la obiecte de studiu la o categorie de membru? Prieteni cu beneficii ale morții?” (1), se întreabă amuzat comparatistul. Dincolo de ideea că acest interes brusc pentru zombificare ar reprezenta o punere în abis a inconștientului literar al actualității, e evident că discursul diferitelor morți, mai mult sau mai puțin zgomotoase, a ținut capul de afiș al dezbaterilor recente despre literatură. Atât de mult și de des s-a proclamat moartea literaturii din diferite unghiuri în ultimele decenii, încât e îndreptățită observația că ea a devenit „un gen literar” (2) cu drepturi depline, ale cărui manifestări și motivații interne merită investigate în continuare.

Citește în continuare →