Distant Reading – o nouă paradigmă de cercetare literară? (VI)

Maria CHIOREAN

Not-so-distant reading: studiile literare între sistematizare și relocalizare

Din punctul de vedere al relevanței și al productivității, close reading a încetat de câteva decenii să reprezinte o paradigmă critică viabilă de una singură. Chiar dincolo de societatea tehnologizată și globalizată în care trăim – ale cărei probleme și soluții depind inevitabil de o perspectivă de ansamblu – nu poate fi contestată în momentul de față popularitatea crescândă a studiilor World Literature și, în general, a tehnicilor distant reading, iar explicațiile sunt multiple. Pentru Moretti, lectura de aproape (hermeneutică, stilistică) este perdantă din cauza dependenței de un canon restrictiv (critica nu acordă spațiu, timp și analiză detaliată decât operelor pe care le consideră cu adevărat de valoare).

Citește în continuare →

Mirela Șăran – Despre romane și gări mici în proza lui Kocsis Francisko

Un roman într-o gară mică*. Bun titlu de carte: promițător, dar și vag. Tocmai din această cauză nu este indicat să cedăm tentației de a realiza asocieri între „roman” și „gară”, oricât de interesante ar fi rezultatele unei astfel de căutări. Nu, cartea nu are legătură cu Anna Karenina, Hercule Poirot, Ilie Rogojinaru sau alte personaje pe care creatorii lor le-au scos la plimbare, la un moment dat, într-o gară. Nu este nici genul de carte pe care o poți cumpăra de la tonomatul din gările mai mari, față de care filologii se apropie cu grijă, depășindu-și teama de contagiune doar printr-o curiozitate exacerbată. De fapt, cartea nici măcar nu este un roman. Volumul lui Kocsis Francisko, apărut în 2018 la Editura Polirom, în colecția „Ego. Proză”, reunește douăzeci și cinci de „proze scurte și foarte scurte”. Printre aceste creații ale căror dimensiuni oscilează între câteva rânduri și optzeci de pagini se numără și o proză care dă titlul volumului.

Citește în continuare →

Mirela Șăran – World Literature și „romanul pașaport”: ‘Sînt o babă comunistă!’

saran

Adeseori ne raportăm la conceptul de literatură în termeni mistici, apropiindu-ne suficient de mult pentru a-i surprinde inefabilul, dar păstrând o distanță suficient de mare pentru ca revelația să nu devină nimicitoare. Urmările acestei reverențe pot fi receptate în special la nivelul definirii conceptului. Putem specula că figurile autoritare ale diferitelor perioade și epoci literare ar întâmpina cu condescendență descrierea conceptului în accepțiune filosofică, socială, umanistă, psihologică sau chiar pedagogică. Cel mai probabil, se consideră acceptabil, poate chiar măgulitor, să discutăm despre literatură în termeni de domeniu aflat sub patronajul muzelor din Helicon, cale de acces înspre transcedental și supraindividual, stăvilar împotriva ignoranței și manipulării, fanion al iluminării intelectuale sau loc al osmozei dintre multiple dimensiuni existențiale. Citește în continuare →