Condiția revistelor de cultură (IV)

Viorel MUREȘAN

Expresia normalității depline

1. Extrem de colorat, dar normal. De vreme ce apar publicații literare și în locuri (și nu sunt puține!) unde n-a existat niciun fel de tradiție, ori cel mult niște ruine legendare, ca-n baladă, zburdălnicia acestui peisaj nu poate fi pusă la îndoială. Acolo unde trăiesc oameni cu îndeletniciri culturale onorante, chiar dacă printre ei se mai strecoară și veleitari, ceea ce este absolut inevitabil, apariția unei reviste făcute cu un profesionalism emergent se cade a fi salutată. Există apoi venerabilele periodice care au trecut binișor suta de ani și care au încrustate pe frontispiciu nume de personalități,  grupări sau ideologii literare clasicizate, iar dintre ele, unele se țin foarte bine, în timp ce altele agonizează. Așa cum și revistele apărute după revoluție s-au sleit rând pe rând, unele mai dând semne de vitalitate doar în funcție de anotimp. Noroc că dinspre această categorie mai putem fi „apostrofați” de la Cluj, se mai încordează spre noi câte un „discobol” albaiulian, ori ni se mai trimite pe apele gândului o solară și elegantă „arcă” arădeană. Apariția capricioasă a altora, sau tirajele minuscule, le fac intruvabile. Dar, puse față-n față, neajunsuri și avantaje, dau impresia unui peisaj revuistic dinamic.

Citește în continuare →

Olimpiu Nuşfelean – Proze scurte

 

Clopoţelul

Cînd Comisia ajunse în uliţă, buna Ilinca scutură sfoara clopoţelului. Şi clopoţelul îşi trimise-n văzduh clinchetul cristalin şi ameninţător. Comisia îşi zise îndată că e un clinchet ironic, chiar sfidător.

Din Comisie făceau parte preşedintele abia înfiinţatei gospodării agricole colective, Trimisul Partidului, de asemenea un Neica Nimeni din sat, ca vai de el, dar care s-a dat bine pe lîngă autorităţi, şi un miliţian. Miliţianul căra în spate o puşcă lungă şi tăcea. Trimisul Partidului era cel mai bun de gură, încurajat de preşedinte. Citește în continuare →