Secolul 21: istorie recentă și futurologie (partea IV)

 

Dan NEUMANN 

Tertium non datur

Viitorul este un trecut nemărturisit. Dacă un german de la 1860, printru-un miracol, s-ar fi conservat la vârsta maturității solare până a ajunge să trăiască în anul 1960, acesta ar fi observat cum semințele societății sale din fragedă tinerețe (dinamica agresiv-capitalistă a elitelor, naționalismul militar prusac și chiar modernizator ,,specific german”, industrializarea ca proiect de întărire a suveranității statului și de expansiune a teritoriului de ocupație a ,,germanității”) dau rod și se împlinesc până la capăt, în forme maligne adesea, în mai puțin de trei-patru generații. Tropismul fiecărei piețe interne, ,,naționale”, este să acomodeze dorințele și ambițiile elitei locale cu presiunile venite din partea altor straturi sociale puternice, deținătoare a puterii economico-politice între granițele unei alte formațiuni statale propriu-zise. Jocul pașnic, în speță comercial, și conflictele militare de putere, cu bătaie lungă în direcția economiei, între aceste entități suverane (deși respectiva suveranitate este întotdeauna pusă la îndoială și, de aici, nevoia de confirmare politică regională și, uneori, globală) accentuează particularul fiecărei așa-numite ,,epoci”. Citește în continuare →

Ce mai rămâne din Mai ’68? (2/12)

may68

Vladimir Borțun

Revoluția pierdută: greva generală din Mai ‘68

Mai ‘68 francez e cunoscut posterității în special pentru protestele studențești și tumultul intelectual din jurul lor, și mai puțin pentru greva generală din aceeași lună. A fost cea mai mare grevă din istorie la data respectivă și a oferit aproape toate elementele unei situații revoluționare. Care au fost condițiile care au facilitat o grevă de peste 10 milioane de oameni și ce a lipsit pentru ca acea revoluție incipientă să fie dusă la bun sfârșit? Citește în continuare →

Vladimir BORŢUN – Mărirea şi decăderea noului reformism de stânga

europe in revolt

Apărută anul trecut în iulie, Europe in Revolt* urmărește să cartografieze ultimele evoluţii ale stângii politice din douăsprezece ţări europene. Fără să-şi propună neapărat, cartea reuşeşte să ne arate cum partidele radicale de stânga eşuează atunci când o iau pe calea moderării programatice şi strategice. Reformismul de stânga este o abordare falimentară în genere, dar cu atât mai mult în contextul unei crize capitaliste structurale de-a lungul căreia elitele conducătoare de pretutindeni au dovedit o rezistenţă acerbă faţă de orice concesie semnificativă pentru a-şi apăra interesele de clasă. Capitularea Syrizei de acum doi ani e un caz paradigmatic în acest sens, iar capitolele dedicate Greciei, dar şi celorlalte ţări din periferia sudică a UE, ca Spania şi Portugalia, sunt în mod special interesante.

Citește în continuare →

Vladimir BORŢUN – Ce fel de stângă e noua „stângă radicală”?

Ca unul care face un doctorat despre noile partide de stânga din sudul Europei (Bloco, Syriza, Podemos) şi cooperarea dintre ele, m-am entuziasmat sincer la apariţia cărţii lui Calossi*. Mai ales când literatura din câmpul ştiinţelor politice şi al studiilor europene e foarte săracă pe acest subiect, în special pe cooperarea transnaţională a „stângii radicale” (ghilimele se vor justifica pe finalul textului), în ciuda izbânzilor electorale ale acestei stângi din ultimii câţiva ani. Din păcate, cartea nu se ridică la înălţimea nivelului cerut de vidul existent în literatura de specialitate. Citește în continuare →