Claudiu GAIU – Pentru Europa (II)

claudiu-gaiu foto bun

Rezydencja Bursztyn, Stefana Żeromskiego, Świnoujście, 72-600

            Aceasta este dragostea, se gândi Genowefa Sobecka îndreptându-se dezbrăcată spre filtrul de cafea. Trase o înghiţitură straşnică şi scrâşni din dinţi:

Portugalska kurwa!

 De ce oare momentele de satisfacţie şi voluptate sunt adesea tulburate de amintiri neplăcute? Se simţea atât de împlinită, atât de femeie, până când, deodată, i-au venit în minte observaţiile răutăcioase ale Preşedintelui Comisiei referitoare la cafeaua poloneză, făcute în deschiderea reuniunii Consiliului european de săptămâna trecută. Ironizată în faţa a 30 de şefi de stat, majoritatea bărbaţi, râzând care mai de care mai prosteşte. Şi pusă să repete cele nouă tipuri de cafea consumate de portughezi aşa cum şi vorbesc, fără să deschidă naibii gura: bica, cimbalinho, pingado, garoto, carioca, abatanado… şi să le mai ia dracu, câte or fi! Cafeaua e cafea! Te trezeşte, te ajută să-ţi termini vorba sau ţigara. Ce să le tot botezi atâta? De aceea îi plac americanii. Tipi oneşti, dintr-o bucată! Cafeaua e cafea! O bei cu litru să stai treaz după nopţi dedicate Republicii. Sau propriilor plăceri. Uneori, din fericire, ele se confundă. Da, ce noapte! Nu, nu poate purta alt nume decât dragostea. Citește în continuare →

Vladimir BORŢUN – Mărirea şi decăderea noului reformism de stânga

europe in revolt

Apărută anul trecut în iulie, Europe in Revolt* urmărește să cartografieze ultimele evoluţii ale stângii politice din douăsprezece ţări europene. Fără să-şi propună neapărat, cartea reuşeşte să ne arate cum partidele radicale de stânga eşuează atunci când o iau pe calea moderării programatice şi strategice. Reformismul de stânga este o abordare falimentară în genere, dar cu atât mai mult în contextul unei crize capitaliste structurale de-a lungul căreia elitele conducătoare de pretutindeni au dovedit o rezistenţă acerbă faţă de orice concesie semnificativă pentru a-şi apăra interesele de clasă. Capitularea Syrizei de acum doi ani e un caz paradigmatic în acest sens, iar capitolele dedicate Greciei, dar şi celorlalte ţări din periferia sudică a UE, ca Spania şi Portugalia, sunt în mod special interesante.

Citește în continuare →

Claudiu GAIU – Pentru Europa (partea I)

claudiu-gaiu foto bun

Varşovia – 00-538, bulevardul Ujazdowkie, 1/3

Niemiecka kurwa! – răbufni Genowefa Sobecka, preşedinta Consiliului de miniştri, trântind receptorul în furcă.

Luksemburska kurwa…aua! – corectă pedant tânărul asistent, dar dispoziţia profesorală îi fu curmată de ştampila cancelariei ce-l nimeri în ochiul stâng.

Sukin sin! – completă ea, nu se ştie dacă la adresa celui cu care se întreţinuse telefonic sau a tânărului asistent. Citește în continuare →

Mihai-Dan CÎRJAN – O altă Europă: internaționalismul fascist al celui de-al doilea război mondial

dan-cirjan-small

 

„Ne adresăm prietenilor noștri suprarealiști, dispersați în lumea întreagă și, ca în marile naufragii, le indicăm poziția noastră exacta: 44º5′ latitudine nordică, 26º longitudine est.” (Gherasim Luca și Trost, Dialectica Dialecticii: Mesaj adresat mișcării internaționale suprarealiste, 1945)

Acestea vor rămâne printre cele mai dramatice cuvinte ale mișcării suprarealiste românești. Scrise în 1945, la o primă privire ele par a anunța perioada de izolare culturală de după instalarea primului guvern comunist, ruperea legăturilor cu mediul cultural european, desprinderea de marile dezbateri europene. Naufragiul. Ar fi o perspectivă ingenuă: așa cum remarcă chiar Trost și Luca, perioada de izolare nu începuse deloc atunci, ci odată „cu războiul imperialist când, separați de prietenii noștri, nu am mai auzit nimic de ei”. Pentru cei doi, ruperea legăturilor culturale avusese loc cu mult înainte și aparent nu avusese deloc nevoie de instaurarea comunismului. La fel de important, însă, cu greu se poate găsi în acest scurt text al suprarealismului târziu vreo nostalgie europeană, vreo ambiție spre Europa ci cel mult un internaționalism acut întrerupt brutal de fascismul european: „cerem o poziție anti-naționalistă excesivă, de clasă la modul concret și scandalos de cosmopolită.” Cosmopolitismul scandalos, cu apetențe globale, venea însă și din faptul că Luca și Trost trăiseră perioada lor de izolare chiar sub semnul Europei, o altă Europă decât cea care apare în cultura românească de azi. Nu atât Europa liberală a recentelor proteste românești, sau cea a „integrării europene”, nu Europa drepturilor omului, ci o Europă a prieteniei inter-fasciste, trâmbițată de organele de propagandă antonesciene, dar regăsibilă în tot atâtea contexte, de la Lisabona la București. Și oricât de scurtă durată, această „Nouă Europă” a internaționalismului fascist, poate fi esențială în decelarea rolului social pe care acest imaginarul geopolitic european încă îl are astăzi. Citește în continuare →

Mihai IOVĂNEL – România față cu Europa după 1989

iovanel1

La ieșirea din proiectul comunist România privește cu speranță către Europa, din care simte că face parte. Integrarea culturală este însă un proces la fel de dificil precum integrarea sociopolitică. Cantitatea discuțiilor de după 1989 privind „europenitatea literaturii române” trădează un complex, având ca manifestări corelate obsesia de a nu fi „doar” balcanici sau nu suficient de europeni, dar și dezinteresul pentru vecinii prea „periferici” de felul Ungariei1 sau Bulgariei. Imperativul transferării acestei obsesii într-o formă reală reprezintă unul dintre punctele de rezistență care traversează întregul câmp cultural postcomunist, de la naționaliștii primitivi2 până la elita intelectuală proeuropenistă. Spectrul variază între vechi complexe de inferioritate (cunoscutul fatalism al autoderiziunii semicoloniale) și la fel de vechi complexe de superioritate (în special provenind din zona protocronist-naționalistă, dar nu numai – Constantin Noica lansase deja în anii ’80 expresia „Germania untului”, prin care înțelegea depreciativ Occidentul materialist, opus României în care, după Noica, se putea face cu adevărat cultură3). Însă poate fi observată și o mai constructivă lipsă de complexe, manifestată – uneori fie și la modul utopic – prin diferite strategii de străpungere a pieței globale. Aici pot fi distinse două poziții: cea categorială, care își reprezintă – cumva pe linia interbelică – globalizarea culturală a României ca valoare colectivă; și cea individuală, care gândește penetrarea globală în termeni de indivizi. Citește în continuare →