Poeme de Liviu Antonesei, Monica Rohan, Nicolae Coande, Liviu Ofileanu și Roxana Cotruș

Liviu ANTONESEI

 

Soarele de Crăciun. Un triptic

 

  1. Secolul meu

Secolul în care mi-am trăit cea mai mare parte a vieții,

oricît de lungă ar fi programată aceasta –

secol boit în negru și roșu și cenușiul oțelului de armă

călit în sîngele înaintașilor noștri, în sîngele nostru,

de la Kolîma la Oswiecim, prin Grotele Arelatine,

de la est la vest, de la nord la sud, un vast cimitir

al libertății, și cimitir în cel mai propriu înțeles

al cuvîntului încă de pe cînd se chema țintirim…

Și cîte un Mc Murphy fugind cu echipa de pescari

amatori, alergînd marea după somoni argintii –

dar măcar a încercat înainte de electro-lobotomizare.

Și milioanele de imitatori care am fost la capătul

veacului, schimbînd un salon cu altul – da,

unul cu pereții netezi și moi. Și pastilele colorate

și injecțiile transformate într-un anestezic

la fel de multicolor. Vizual. Și sonor…

26 Decembrie 2017, în Iași

  1. Cimitir sub pădure

 

De la banda cenușie a șoselei, șușaua,

cum se mai chema în vremea copilăriei,

și pînă la liziera de pe deal a pădurii,

se-ntinde cimitirul sătesc, în plin proces

de marmorificare de cînd țăranii s-au botezat

italieni, oriunde și-au luat lumea în cap.

Un soare mai degrabă de Paște decît

Pentru Crăciunul de astăzi, un soare alb

Peste biserica de o sută de ani, cu monumentele

cenușii – verzui ale ctitorilor alături.

Și doar urme murdare de zăpadă

de la ninsoarea de la ziua națională.

Pe două plăci de beton la intrare, numele

celor o sută de bărbați căzuți în două războaie.

Vorba de peste Ocean – să gîndești global

și apoi să acționezi local. Dar ei au pierit

aiurea, mai degrabă la scară globală…

26 Decembrie 2017, în Iași

  1. Tăierea porcului

 

În clipa decisivă, am închis aparatul

și m-am tras după colțul clădirii – să nu sufere

bietul animal din pricina marii mele mile.

Așa am fost sfătuit de cînd eram copil

și așa am făcut din instinct, fără gînduri.

Am ros cu poftă șoricul, am băut vin roșu

și am luat parte entuziast la strămoșeasca,

chiar ancestrala pomană. Pomana porcului,

după cum scrie în cele mai vechi cronici…

Peste noapte, un somn lung, fără vise.

Și dimineața, cafeaua, țigările sudate

și flecăreala menită să alunge urmele somnului.

Ca și cum nu s-ar fi petrecut nimic!

Și nici nu s-a petrecut – o viață s-a dus

După soroc, ca și cum nici n-ar fi fost,

Iar viața netulburată continuă. Cu fiecare

naștere, cu fiecare moarte…

26 Decembrie 2017, în Iași

 

 

Eu și Marco căutăm sensul vieții!

 

Fără dacă, fără ca și cum, fără toate cuvintele

Acestea neînsemnate, nu poți gîndi nimic despre nimic.

Cuvintele mari sînt neputincioase fără ele.

Dacă reducem viețile noastre la scară,

înțelegem că ele curg netulburat

după algoritmul antic al felinelor casei –

perioade inegale de entuziasm și melancolie

se amestecă ritmic și rezultă un fel de

formă a vieții. Formă? Care provoacă

evenimentele, senzațiile, trăirile pe care

în lipsa unui cuvînt mai bun, le numim conținut.

Dar forma este ea însăși toată viața noastră.

Cu ochii țintă în ochii mei, nemișcat ca sfinxul,

Marco Polo îmi dă dreptate pe loc –

Țîșnește ca o săgeată într-o direcție aleatorie,

După gîndul meu. Se oprește brusc.

Mă privește din nou cu atenție. Se culcă,

dar pe o parte, nu e o predare completă…

A închis ochii – căutăm sensul vieții

altădată. Sau altcum. Sau trăim în forme.

2 ianuarie 2018, în Iași

Călătoria

Pămînt înghețat, fără zăpada de la plecare, doar petece

Argintii risipite din loc în loc, sub un cer plumburiu

pe care poetul ar putea fi gelos – vremea sa nu-l cunoscuse

în absoluta sa splendoare de azi și de mîine. De poimîine.

Antice locomotive Pacific în depouri părăsite – și trenul

pe care îl simt ca și cum ar fi un tunel cu pereții tulburi

prin care chipul tău pare să sosească în fragmente,

în franjuri, ca și cum distanța, sau poate viteza, modestă totuși,

ar perturba nu doar liniile telefonice, ci și sinapsele.

Și poate totul e deja pierdut, și poate pe Eliahu,

pe care în egoismul nostru l-am botezat Ilie,

îl așteptăm în zadar, de vreme ce nici pe cel anunțat

n-am fost vrednici să-l primim cum se cuvine.

Nu, nu va veni niciodată, niciodată!

Ce comic sună acest cuvînt în canioanele de sînge purpurii

Dimprejur, în inimile crescute în piatră.

Copil fiind, liber de vreme, spuneam frumos, aproape mut,

„odinioarășiacum”, repere, stele cardinale – nu știam

de trecere, de țicneala aceasta matură. Și n-aș fi ghicit,

deloc n-aș fi ghicit cum totul se preface-n fum.

Alb – cenușiu, cu franjuri albăstrii. De neoprit.

15 Ianuarie 2018, București spre Iași

 

 

Tu bishvat

Parcă dintre nouri ieșise luna albă, de zi,

transparentă, bolnavă de melancolie – și undeva,

la un țipăt depărtare, te zăream cumva spectrală,

la fel de transparentă ca astrul acela decolorat.

Și chiar strigai, iar eu nu te auzeam și încercam

să-ți citesc pe buze, cum încercasem să învăț

în lunile de practică din îndepărtata mea studenție –

așa se însoțesc, se amestecă, fuzionează

depărtările din spațiu și cele din vreme…

Și noi nu avem un an nou al copacilor –

și asta mă tulbură, chiar mă supără cumplit

și aș vrea să cadă mai tîrziu, în martie,

poate chiar în aprilie, nu acum, nu, noi

nu sîntem pe pămîntul tuturor promisiunilor.

Ne ținem doar de făgăduințele noastre,

iar din cealaltă parte, la un țipăt depărtare,

eu sînt acum cel translucid, spectral, eu strig =

și poate acum strigătul se va auzi…

25 ianuarie 2018, în Iași

 

 

Jocul arlechinilor

Nu devii nefericit, nimeni nu devine așa,

Te naști pur și simplu dintr-o conjurație a stelelor,

dintr-o întîlnire greșită între persoane greșite,

dintr-o chimie care a mișcat formula genetică,

sau din lenea ori capriciul unor zei smintiți –

și asta e o condamnare pe viață, e scris

pentru totdeauna, cu sincope uneori,

prilejuite de jocul vesel al arlechinilor,

minunați cei din Piața San Marco, cu

hainele domino, gesturi pline de haz

și salturi mortale, care îmi revin mereu

în minte în momentele grele, pustii,

sau de muzica născută din mintea preclasicilor,

de albastrele bluesuri, uneori de combinațiile

alcătuite aproape autonom de computer.

Și cîte o femeie bîntuită de geniul binefacerii

pare, uneori, să-ți acorde amnistie, poate chiar

o grațiere definitivă. Pare, da, pare…

Încă nu s-a născut geniul care să spargă,

Să pulverizeze definitiv nefericirea,

Care să sfarme, să explodeze destinul

În puzderie de cioburi strălucitoare.

Și aștepți. Mereu aștepți. Pentru că sigură

nu este decît așteptarea fără sfîrșit –

ea arde, se consumă fără să se epuizeze…

28 – 29 Ianuarie 2018, în Iași

(din volumul Umbra mării nu este mare, în curs de apariție la Editura Junimea)

***

 

Monica ROHAN

Adeverirea

Când un somn cade

în vertij

din înălțimi

în nenumărabile vise se sparge –

nu toate sunt vise adevărate

în adevărata lor stirpe

cu cheag nobil

și puteri moștenite

din străvisul de vis de vis.

Când în somn

marea de cuarț roz

vălurind în dreptul ferestrei

este chiar inima ta

ai cea mai clară dovadă

că împărățești

în corpul unui vis veritabil

de carne și sânge.

 

Ora de gheață

Prins

în ora de gheață

– și ora nu s-a sfârșit –

fluturele viu încă, respiră

pântecele său de pământ

tăiat în silabe acute

varsă tot cerul

stea după stea

înger legat de înger

golește văzduhul întreg

răsuflă curăță limpezește

până-n pecetea gestului prim

din ceară caldă

litera-crisalidă.

 

Cu toate că…

Nu m-am revoltat niciodată

și-am ajuns la sapă de lemn (de trandafir)

și la opinci din (propria-mi) piele

pumnii mei sunt însângerați pe dinăuntru

palmele cu stindardul spinilor de trandafir

care-mi este tovarăș.

Sap în grădină

bandajez strâns rădăcinile trandafirilor

să nu sfâșii cumva rădăcinile roz ale trandafirilor

dintr-o mică aiurită nebăgare de seamă

cu sapa mea plină de țepi

ori cu tălpile mele încălțate în (propria-mi) piele

înroșită-nspinată-nlemnită.

Nu m-am supărat niciodată

pe voi trandafirilor

cu toate că

și cu toate că.

Semnul

Minoritar

purtându-și zdrențele utopiei

prin aburii noroioși ai dimineții

peste noapte ai stat pitit

în aceeași singurătate vastă

ai plâns rezemat de poemele tale

jăratic ai strâns la piept

și cuvintele ți-au ars pielea

și pe dinăuntru ți s-au scris

ca o ștampilă de foc un însemn

pe viață al monstruoasei

unicități.

 

Ochii

S-a mai desprins o falangă

– cred că-i a mea –

îmi smulge ochii cu atâta strălucitoare durere.

Mă rușinez Doamne

șed cheală de fapte bune.

Mă uit pe mine

dacă la mine nu mă mai uit.

Atunci încep să văd

mijesc ochii aceia care

deodată plăpânzi pornesc să-mi crească.

Grunj

Cântecul meu nu-i revoltă

e cântec doar cântec

și când se-ntețește frigul

șuieră ca șarpele casei.

Veniți lângă mine!

Casa mea cade sub privirile voastre

casa mea nu mai este a mea.

Am ieșit în stradă și nu mă mai pot întoarce.

Nicăieri a picat dintr-un nor

ca o ploaie de piatră

peste cântecul meu

 groaznic de trist.

Dar vocea este panglica-n care

mă înfășor tot mai strâns

ca-ntr-un giulgiu steril.

În gogoașa glasului meu

șade-un fluture orb care urlă

și urlă…

Desprinderea

Cum să scad

parte din densitatea

nemairăbdabilă

cum?

Un sfert aș lichida prima dată!

Înfig cuțitul.

Ca dintr-un tort

înfulec negreala

câmp îngroșat

plin cu gânduri

ecran torturat de puzderia

insectelor

ciupitoare.

O! pădure de trandafiri

aprig răsună vântul

cu zdrențe de carne în dinți

smulge pântecul iernii

înalță diluviul

ghețari de rubin! –

Îndură-te frig

limpezește-mi durerea

în râșnița suflului tău plin de lame

taie-mi rădăcinile

netezește

desprinde!

Răspuns

Din carafă moartea curge

flori – roze – dansu-și pornesc

hipnotice punți

peste apele ruginite –

O, Caron! dezleagă luntrea, te du!

***

 

Nicolae COANDE

Fantoma

                                                           Puneţi cîinii pe poeţi

Cretinii care pretind că l-au atins pe Blaga în comunism

Au atins de fapt fantoma lui.

Cretinii care spun că l-au ascultat pe Arghezi în comunism

Au auzit în loc fantoma lui.

Cretinii care cred că au băut cu Bacovia în comunism

Au lins de fapt fantoma lui.

Cretinii care se laudă că l-au văzut pe Ion Barbu în comunism

Au văzut pe dracu’ – fantoma lui.

Cretinii care susţin că l-au întîlnit pe Voronca în comunism

N-au întîlnit nimic – era fantoma lui.

Cretinii care cred că l-au privit în ochi pe Botta în comunism

Au privit ochii fantomei lui.

Cretinii care cred că l-au lovit pe Tonegaru în comunism

Au lovit fantoma lui.

Cretinii care cred că l-au scuipat pe Stelaru în comunism

Au scuipat fantoma lui.

Cretinii care cred că au dat laba cu Nichita în comunism

Au dat laba doar cu fantoma lui.

Cretinii care cred că au tăcut cu Gelu Naum în comunism

Cu fantoma lui au tăcut.

Cretinii care cred că au supt cu Mazilescu în comunism

Au supt la masă cu fantoma lui.

Cretinii care cred că l-au pipăit pe Turcea în comunism

Au pipăit cămaşa fantomei lui.

Cretinii care cred că l-au privit pe Cezar Ivănescu în comunism

Au ochit fantoma lui.

Cretinii care cred că au vorbit cu Ion Alexandru în comunism

Le-a şoptit limba fantomei lui.

Cretinii care cred c-au ovaţionat cu Ion Gheorghe în comunism

Cu fantoma lui au ovaţionat.

Cretinii care cred că au violat-o pe Angela Marinescu în comunism

Au violat fantoma ei.

Cretinii care cred că a vorbit cu ei Vasile Vlad în comunism

Fantoma lui le-a vorbit.

Cretinii care cred că au jucat cu Cristian Simionescu în comunism

Au jucat ce-a vrut fantoma lui.

Cretinii care cred că au pus baze cu Mircea Ivănescu în comunism

Au pus baze cu fantoma lui.

Cretinii care cred că au rîs cu Nino în comunism

Au rîs cu mustaţa fantomei lui.

Cretinii care cred că au cîntat cu Muri în comunism

Au cîntat doar cu fantoma lui.

Cretinii care cred că s-au distrat cu Cărtărescu în comunism

Cu fantoma lui s-au distrat.

Cretinii care cred că au iubit-o pe Madi în comunism

Au iubit fantoma ei.

Cretinii care cred c-au povestit cu Pantea în comunism

Au ascultat povestea fantomei lui.

Cretinii care cred c-au împărţit păhăruţul cu Drăghici în comunism

Au împărţit fantoma păhăruţului.

Cretinii care cred că au fluierat cu Coşovei în comunism

Fantoma lui i-a fluierat.

Cretinii care cred că au navigat cu Muşina în comunism

Cu fantoma lui au navigat.

Cretinii care cred că le-a zîmbit Ioan Moldovan în comunism

Fantoma lui le-a zîmbit.

Cretinii care cred că au dansat cu Cristi Popescu în comunism

Cu fantoma lui au dansat.

Cretinii care cred că au tremurat cu es. Pop în comunism

Cu fantoma lui au tremurat.

Cretinii care cred că l-au vizitat la sanatoriu pe Baghiu în comunism

Au vizitat fantoma sanatoriului.

Cretinii care cred că i-a lovit Nimigean în comunism

I-a lovit fantoma lui.

Cretinii care cred că i-a scuipat Acosmei în comunism

I-a scuipat fantoma lui.

Cretinii care cred că i-a plesnit Komartin după comunism

I-a plesnit fantoma lui.

Nu eu am scris acest poem făţarnic

Fantoma mea l-a scris.

Un docetist blînd.

12-15 iunie 2018

***

  

Liviu OFILEANU

 

antecamera

ne aflăm în vizită deocamdată,

despărțirea e temporară, nu-i asta ultima ușă.

faraonii își pregăteau cămara vieții-de-apoi,

toate credințele lumii-s pline de stafii.

un poet român a scris „despre moarte ca revedere”,

mort înseamnă debranșat dintr-o fază inferioară.

nostalgia nu e un păcat, notează,

Iisus a râs și a plâns, l-a jucat pe om până la capăt.

ecclesiastul a inventat poezia nihilistă,

spre deosebire de nietzsche a murit lucid.

gelozia divină implică și ființele care neagă,

fiii risipitori devin oițele regăsite.

să crezi pe bune te va duce departe în ceruri,

nu privi înapoi ca femeia lui lot.

morților le vine peste mână o a doua moarte,

toți morții sunt vii, cântă și dansează.

noblețea papionului întâlnește batista cerșetorului,

marii orbi ai lumii trăiesc în ochii lui Dumnezeu.

mângâind pisica mă gândesc dacă vom fi împreună.

cât loc ar putea ocupa o pisică?

as

sunt de câțiva ani în anul morții.

bucurie redusă la o masă pe zi, abstinențe stranii –

fumez în draci, consum plantații-de-cafea

dar nu mai beau alcool și nu mai merg la pisici.

nicio lectură nu te poate apăra de tine însuți.

acest Tu e chiar partea construită de livresc.

e uimitor cum unele propoziții suportă punctul.

ar fi o impietate continuarea lor.

și, brusc, într-o zi, m-am trezit străin printre

obiectele care mă înconjurau apatice.

dacă vorbele nu se mai întâlnesc în ordinea ființei,

nici pasiunile tale nu interesează pe cineva.

știu zeci de inși care-au dat cu mine de pământ:

„ia arată cât de mult trăiești Tu, bă! cum smulgi

îngerașii de pe slipu’ ei și-i faci tapet!”.

însă disprețul sporește virilitatea, oboseala mea

se ranforsează cu serii de plm – una-două cucoane

pretins indignate văd pretutindeni o țâță vascularizată.

dar aș putea măcar să fiu înțeles și iertat;

în anu’ morții trăiești și te faci că lucrezi ca mircea.

valea seacă

faza aia cu vizualizarea întregii vieți în

câteva secunde poate fi repetată fără consecințe.

e destul ca să petreci o după-amiază la cimitir

și ai deja tot filmu’.

spații înguste, muchii și linii intersectând privirea.

materia lucrează mai departe după ce meșterul

a plecat – cimentul și pământul nu se înțeleg

și formele se modifică, numele se înclină.

poate că dedesubt se mai construiește ceva.

îți dai seama după materialele aglomerate –

grămăjoare de nisip și sort, o mână de oameni beți

care par să asculte de unu’ beat-mort.

să ai totul de-a gata e ca și cum n-ai avea nimic.

spui „asta e casa mea” și Tu nu ai pus o cărămidă.

întunericul era de mult aici, întunericul se întreține

precum salonul de la oncologie.

acum plouă fin, cernut prin sita unui chip absent.

acum nimeni nu mai așteaptă ceva de la tine,

nu răspunzi așteptărilor elementare.

ideal ar fi fost ca să sfârșim devenind prieteni.

iluzia perspectivei

nu mă regăsesc într-un paradis al hienelor,

sexului analfabet în doggy-style.

îmi scot inima din pantofi și-o dau peste umăr,

o tigroaică adevărată va transpira din creier.

închid gemurile, decuplez soneria și opresc telefonul.

scriu un bilet cu litere înflorate „iubi, unde ești?”,

îl fixez pe dinafară-n tocul ușii

și-o clipă mă întreb pe unde naiba sunt.

nu am nicio „masă de scris”, pot să dorm oriunde,

așa că mă întind pe covor și scot de sub pat

valiza cu fotografii din armată,

poze alb-negru, pătate și îndoite de văzut.

aici eram tuns la zero, trei zile de arest,

am mutat singur cu lopata, dintr-o groapă-n alta,

trecutu-n viitor, câteva tone de rahat.

aici sunt cu Ea, înainte să iau trenul,

de aceeași statură și trași amândoi la față.

și doar îmi zicea ungurulkorcsi: „bă nebunule,

acuma fă-o balon, altfel ajungi ca mine,

fără casă, fără masă, fără un copil să te-njure”…

 

***

 

Roxana COTRUȘ

Iluminație

 

Îi voi da foc valizei pe care o căutai disperat

pe sub paturi și-n saltele.

voi aduna toate cioburile

și voi reface întreaga veselă;

apoi o voi așeza cumpătat

pe masa din sufragerie

și voi organiza un ospăț

cu necuvântătoare

să fii tu cel mai cuvântător dintre

necuvântătoare.

Sunt în fața coastei

merii și prunii mă pândesc

din oricare dintre tufișuri m-aștept să iasă

un bau-bau

despre care tu n-ai apucat să-mi spui

că nu există

  • în afară –

dar a făcut-o

ștreangul.

Prin ploaie și mocirlă

mai trece o iluminație

în care

vom înmuia întunericul întregii coaste.

câini și dobitoace-ți dau târcoale.

ești cel mai mândru dintre morți.

Cu o oră în urmă beam apă dintr-un pahar

inscripționat: „împarte o Coca-Cola cu tata”

mi s-a părut macabru

tu să mă ierți

dar am cerut altul.

Aprind o lumânare, apoi o țigară.

ștrengărește:

„pariez că ești mândru de mine”

Un deal luminează

numai pentru tine

deasupra

tuturor morților

Și-n loc să mă aperi de rele

vin eu și

alung câinii, caii, dobitoacele care-ți dau târcoale

mai rup din crengile prunului

încâlcite pe cruce

fără ca măcar să știi că mi-e frică.

și iar: „pariez că ești mândru de mine!”

Iar la venire dimineții

rămâi singurul necuvântător

între necuvântătoarele

de pe coastă.

Dilatarea soarelui

Din soarele acesta se vor prelinge litri

de zâmbete și scălâmbăieli

pe creștetul

îngrijitoarei care mi-a folosit

Prosopul

în loc de hârtie igienică

ștergându-l pe Mihăiță la fund.

din ochi mi-au țâșnit curcubeie de rușine

cu iz de miserupism preschimbat în altruism

dar acasă am lăsat bălți adânci

/încă din ușă/

În care

spălam

pe rând pantofii și dosurile tuturor

cu prosopul inscripționat C.R.

În care

se reflectau prosoape dintre cele mai cool

cu ursuleți îmbrățișând inimioare

cu mașinuțe cu aripi

cu orășele în culori fondante.

Înainte ca soarele să se dilate

prosopul meu

flutura singur

pe-o sfoară-ntr-un balcon.

Casa celor 7 ani

În casa asta se fabrică

Omuleți

Perfecți

Eu ies cu frică de lume.

De obicei

Cineva cu gura mare

Și cu observațiile

Altcineva cu deprinderile

Nesănătoase

Cu fentatul rugului.

Cineva cu tendința obsesivă

De a curăța până la

Depigmentare

Altcineva

Cu puterea gândului pozitiv

Eu, cineva, altcineva la plural

Ne strângem mâinile

Ne-nnodăm degetele

Creăm ceea ce se cheamă

Comuniune

Apărem împreună

Fatali

Nimic nu mă mai sperie

Nu te speria

Toate (im)perfecțiunile sunt compactate

Și conlucrează ca altădată

Nu te impacienta

Aici nu ai voie să vorbești

Ce ți se permite

Aici nu trebuie să taci

Aici trebuie să vorbim

Să vorbim.

Aici e viața

Afară e mirajul

Nicicând nu vei fi ceea ce te vor face

Să crezi

Că ești.

Nicicând nu vei deruta realitatea acestei

(auto)suficiențe.

Trage zăbrele și hai să trăim.

De aici se trăiește.

 

Outdoor parenting

S-au ars niște etape

când a secretarului

a strigat pe puntea vecinului

„orfană de spânzurat.

în iad ard spânzurații”

toată valea se electriza

în radiațiile prestației mele

în aplauzele galeriei de plozi

și-n privirile scrutătoare ale vecinilor

sau fețele plecate ale femeilor.

o dinamită din noroiul de pe malul

pârâului

a prins formă-n palmele mele

și i-a trecut pe lângă nas

cât să-i dinamiteze gândul.

Când am adus-o pe M. la țară

(adoptată fiind, n-avea bunici decât

o pereche de soi pe bulevardul 1848)

ginerele vecinului

mi-a zis: „e-o ieftină”

și se îmbracă precum una

iar vârsta de numai 12 ani

îi prevestește un viitor sumbru.

și viitorul se va răsfrânge și asupra mea

își va întinde niște tentacule

care-mi vor trage multe haine de pe mine

îmi vor vopsi ochii

iar buzele-mi vor fi cireșe

devorate de toți

„Cin’ se-aseamănă se adună”

Învățătoarea mi-a spus că

un astfel de scris nu e tolerat

bucle exagerate

brațe uitate

să-mi văd de lungul scrisului

  • i-ul să fie i –

că n-ar trebui să-mi permit să scriu

cum/ce vreau

Când penarul mi-a devenit minge

Numai bună de driblat printre bănci

m-am numit în poziția de atacant

și-am început să marchez goluri

un astfel de meci nu se pierde.

Apoi am auzit de niște invitați

„nu ciurli-burli”

mi-am adus aminte de spuma de zmeură

bătută pân-a devenit sorbet.

Apoi toate

s-au materializat în bâjbâieli

în timp

ce-mi treceau prin minte dinamite

din noroi

rujuri ieftine

penare vechi și roșii

*

spuma de zmeură

Cu cireașa de pe tort.

 

M.

M. venea de la măr

M. venea de la mare

marea era albastră

până în clasa a 7-a

când am văzut-o prima dată

și era un Mureș nesfârșit. Marea a rămas infinită.

M. venea de la biblioteci ticsite

de la teleenciclopedii

urmărite de pe canapeaua sufrageriei

la care am visat mereu.

rafturi multe din lemn

o canapea confortabilă

în rest, un gol din care vezi tot.

M. avea arsuri

și o poveste

M. a supraviețuit unei oale cu apă

clocotindă

în spitalul în care spunea că fusese

internată

de care își aducea aminte

însă de oală, nu

apoi am refăcut filmul.

Treceam pe lângă o ghenă între blocuri

Și-i era familiară

precum leagănul în care-și găsește

liniștea noul-născut

precum brațele mamei

care nu-și lasă pruncul.

M. a ieșit eroic din ghena

În flăcări

leagăn. brațe.

A ieșit eroic spre centrul de plasament.

M. vine de la mare

marea e albastră și infinită.

 

 

[Vatra, nr. 8-9/2018, pp. 63-71]

 

 

 

2 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.