Cărţile anului 2019 (anchetă)

La sfârşit de an, revistele culturale întocmesc topuri, clasamente, liste mai mult sau mai puţin relevante. Revista „Vatra” şi-a propus şi ea să alcătuiască o listă a celor mai bune cărţi apărute în 2019. Am solicitat unor critici, eseişti, scriitori să întocmească o listă alcătuită din cinci titluri (dispuse în ordine valorică) a celor mai importante cărţi din literatura română apărute în 2019, dar şi o opţiune, motivată, pentru cartea anului 2019. Fără să fie un an al insurgenţelor, al experimentelor şi inovaţiilor de mare calibru, anul 2019 a adus cu sine nuanţări, continuităţi şi consolidări ale unor formule sau ipostaze auctoriale. A fost, cu alte cuvinte, un an bun pentru literatura noastră. Redăm mai jos răspunsurile primite, mulţumindu-le călduros celor care au avut amabilitatea de a contribui la această anchetă de bilanţ.

 

                                                           Revista Vatra

 

 

Al. CISTELECAN 

O sinteză

Nu m-aș încumeta să răspund la această anchetă întrucît baza de selecție pe care o am e extrem de relativă, dacă nu cumva rușinos de precară. Cu toate astea, aș îndrăzni să propun cîteva titluri de volume de poezie, deși nici chiar în acest domeniu nu știu cît de relevant e procentul cărților pe care le-am citit. Dar să zicem că e, cît de cît. Totuși, nu voi putea respecta sugestia dvs. privind clasamentul acestor volume, așa încît le propun în ordinea alfabetică a autorilor:

  • Marian Drăghici, Păhăruțul, Junimea

  • Ioan Moldovan, Multe ar mai fi de spus, Cartea Românească

  • Ion Pop, Lista de așteptare, Limes

  • Dan Sociu, Uau, Polirom

  • Andrei Zanca, Pasaj, Limes

Deși nu e o carte nouă, ci doar o ediție – a III-a – „revizuită și adăugită”, cred că poate candida la „cartea anului”

 – Eugen Negrici, Literatura română sub comunism, Polirom;

pentru că e o sinteză „generală” și cu o viziune limpede (ba chiar prea tranșantă) asupra unei epoci literare – și întinsă și complexă. Am ezitat să propun ediția revizuită din Istoria critică a literaturii române a lui Nicolae Manolescu pentru că ea e mai degrabă „cartea anilor” decît „cartea anului”.

 

***

 

Andreea RĂSUCEANU

Un alt timp de efervescență editorială

Anul editorial 2019 mi se pare mai puțin spectaculos decât precedentul. În privința prozei, sunt mai puține titluri notabile, câteva confirmări și romane bune, dar nici pe departe efervescența de anul trecut. Cartea pe care o aștept de câțiva ani, de când am aflat de planul autorului de a-și continua un proiect mai vechi, excelent, este O noapte cu Molly Bloom. Romanul unei femei. E un eseu în spatele căruia se simte, ca la fiecare carte a lui Mircea Mihăieș, documentarea minuțioasă și pasionată, transformată într-o poveste captivantă. Nu e nimic ostentativ în carte, nimic rigid și inevitabil steril ca în unele cărți de teorie sau de istorie literară, ci o plăcere pură de a discuta literatura: analiza unui personaj remarcabil, Molly Bloom, cu toate secretele participării sale la viața din Ulise, e în centrul cărții, fascinant desfășurată pe mai multe planuri, o biografie ficțională cum eu nu am mai citit. Pentru mine aceasta e cartea anului.

Altfel, mi se pare de menționat un alt timp de efervescență, sau de revigorare editorială. Sunt tot mai multe colecții bune, cu o identitate bine precizată, mai mulți editori implicați, care vin cu programe editoriale bine gândite, cred că e un moment cum nu se poate mai bun din punctul acesta de vedere.

***

 

Ştefan BORBÉLY 

Cele mai bune cărţi

Voi menţiona câteva titluri fără să stabilesc o ierarhie între ele. O observaţie preliminară: scriu aceste rânduri la sfârşit de noiembrie, când anul editorial este departe de a se fi încheiat. Aşa s-a întâmplat şi anul trecut, şi tot aşa şi-n anii precedenţi, ceea ce mă face să cred că aceste anchete de bilanţ ar trebui iniţiate prin martie – aprilie, pentru a prinde întreaga producţie editorială a anului precedent.

Deci:

Vasile Boari (coordonator): Cine sunt românii? Perspective asupra identităţii naţionale (Ed. Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca). Volum sintetic masiv, de aproape 800 de pagini, eclectic din voinţa editorului, fiindcă include şi textele reeditate ale unor colaboratori mai leneşi (sau doar indolenţi). Carte multidisciplinară, nevalorificată de către critică până în momentul de faţă, deşi tratează o problemă identitară majoră, în registre pe alocuri neconvenţionale.

Mircea Cărtărescu: Melancolia (Ed. Humanitas) Volum primit destul de stereotip de către critică, pe motivul că repetă formule încercate deja de către autor în Orbitor şi Solenoid, o redundanţă diafană, de care Cărtărescu nu pare să mai fie capabil să se desprindă şi care-l prejudiciază, prin lipsa de diversitate, în competiţia pentru Premiul Nobel. Cu toate acestea, cartea pare să ofere, din raţiuni de obsesie, „chei” hermeneutice esenţiale pentru desluşirea întregii opere cărtăresciene de până acum.

Bánffy Miklós: Trilogia transilvană, vol. 1-3, în traducerea lui Marius Tabacu (Ed. Tracus Arte). Roman esenţial pentru înţelegerea Transilvaniei multietnice dintre cele două războaie mondiale (şi nu numai…), a cărui transpunere în româneşte a presupus o investiţie intelectuală şi de efort uriaşă. Din păcate, a fost lansată himeric la Bonţida, în absenţa celor cărora li se adresează, adică a românilor. Ţinând cont de dimensiuni şi de preţul de vânzare, are toate şansele să intre în neant înainte de a fi citită, consultată.

Constantina Raveca Buleu: Geometrizări (Ed. Limes, Cluj-Napoca/Floreşti), al doilea volum de întâmpinare, scris de către unul dintre cei mai sistematici şi consecvenţi cronicari literari pe care îi avem. Obiectivitate, eleganţă, texte nepărtinitoare, descriptive, selecţie de autori foarte exigentă. Cartea dublează, sub aspect tematic, preocupările preponderent academice şi erudite ale autoarei, venind pe fondul unei implicări responsabile.

Bonusuri:

Luminiţa Popa: Philip K. Dick şi moştenirea sa spirituală. (Ed. Limes, Cluj-Napoca-Floreşti) Debut, prima monografie exclusivă de la noi, dedicată faimosului autor american. Să ridice două degete cei care au auzit de ea. Deci, e bine să se ştie că această carte există.

Constantin Tonu: Deşertul în literatură (Ed. Limes, Cluj-Napoca-Floreşti) Sinteză academică de debut, foarte frumos scrisă şi gândită, consacrată imaginarului deşertic, propusă de către un tânăr intelectual excepţional şi studios, despre care vom mai auzi cu siguranţă. Autor, tipologic vorbind, discret, muncitor şi sensibil, care trebuie promovat, fiindcă nu face parte din categoria acelora care vociferează sau dau din coate pentru a se impune.

 

***

 

Doris MIRONESCU

Un an al poeziei

A fost un an al poeziei, zic eu, în mai mare măsură decât al prozei. Lucru cumva neobișnuit, de vreme ce, de obicei, mai curând prozatorii, grupați într-o falangă consistentă, țineau în spate anul literar, îi dădeau greutate. (Se rețin și acum cărți de Mihai Buzea, Mihai Radu, Lavinia Braniște, Diana Bădica, Doina Ruști.) Dar la poezie lucrurile stau și mai bine decât de obicei: au scos volume bune și foarte bune autori din toate generațiile: Angela Marcovici, Mariana Codruț, Radu Vancu, Livia Ștefan, Anastasia Gavrilovici, Jesica Baciu, Cătălina Bălan. Tocmai pentru că volumele de poezie sunt atât de bune, mi se pare important să o numesc pe preferata mea dintre toate, o poetă care se află la debut, dar un debut cu totul matur: Anastasia Gavrilovici, cu Industria liniștirii adulților, apărută la Casa de Editură Max Blecher. E o carte aflată pe muchia contemporaneității, lucru pe care-l apreciez cel mai mult, adică are o latură prospectivă și speculativă, de investigație a semnelor neliniștitoare ale viitorului, care din fericire nu se pierde în nici utopism politic, nici în acuzație revendicativă, nici în vizionarism descreierat. E o carte care se apleacă, vorba lui Blaga, peste margine și încearcă să-i spună cititorului ce vede. Dintr-un reflex sistematizator, lista de cinci cerută am s-o balansez după genurile clasice, adică două cărți de poezie, două de proză și una de critică:

Anastasia Gavrilovici, Industria liniștirii adulților, Casa de Editură Max Blecher;

Mariana Codruț, Pulsul nu poate fi minimalist, Editura Paralela 45;

Diana Bădica, Părinți, Ed. Polirom;

Lavinia Braniște, Sonia ridică mâna, Ed. Polirom;

Mircea Anghelescu, O istorie descriptivă a literaturii române. Epoca premodernă, Tracus Arte.

 

***

 

Mihai IOVĂNEL

Un an excelent

2019 a fost un an excelent pentru literatura română. Ordinea celor cinci cărți pe care le-am ales pentru acest top nu este valorică. Iar selecția este o configurație posibilă între multe altele.

Lavinia Braniște, Sonia ridică mâna, Polirom;

Medeea Iancu, Delacroix este tabu: Amendamentele lirice, frACTalia;

Elena Vlădăreanu, Minunata lume Disney, Nemira;

Diana Bădica, Părinți, Polirom;

Corina Sabău, Și se auzeau greierii, Humanitas;

Cartea anului este pentru mine Sonia ridică mâna de Lavinia Braniște dintr-un motiv simplu: romanul oferă o sinteză extraordinară a epocii noastre. Peste o vreme o să-mi aduc aminte de anii ăștia prin intermediul lui.

***

 

Simona SORA

O mostră de literatură extremă

T.O. Bobe, Cartea neisprăvirii, Editura Humanitas, 2019 – mostră unică, în peisajul autohton, de „literatură parascovenică“, cum o numește naratorul acestei cărți autoironice și antiliterare, un „neisprăvit“ din tagma lui Cortázar, Pessoa sau Melville care scrie o literatură extremă prin ale cărei crăpături poți „să te uiți dincolo, în camera de jucării a unui fel de rai“ și să vezi: o zebră care trece dinspre baie spre dormitor, un scaun verde cu o rață desenată pe el, o ușă vopsită în bleu, o pereche de bocanci Caterpillar. Și un domn Teo care nu suportă, cu orice risc, nici „literatura de tip «Bună seara, copii»“, nici păpușarii ei.

Ioana Nicolaie, Cartea Reghinei,  Editura Humanitas, 2019;

Ana-Maria Sandu, Mama îmi spune că am o viață frumoasă, Editura Polirom, 2019;

Vlad Drăgoi, Mica mea inimă de om singuratic, Editura Polirom, 2019;

Elena Vlădăreanu, Minunata lume disney, Editura Nemira, colecția Vorpal, 2019.

 

 ***

 

Mihnea BÂLICI 

Un an fertil pentru proză

O privire asupra lumii editoriale a anului 2019 arată că ierarhiile pieței de carte românească a ultimilor ani s-au păstrat. Este vorba, în primul rând, despre o ierarhie a editurilor locale și, în al doilea rând, despre o ierarhie a genurilor literare. În ce privește al doilea tip de ierarhie, nu ar trebui să mire pe nimeni că proza este principalul domeniu de interes al publicului de carte din România, în timp ce poezia rămâne, la urma urmei, o nișă, o piață mai mult sau mai puțin underground, asupra căreia se concentrează edituri sau colecții editoriale care își asumă acest statut exclusivist. Proza locală își menține poziția centrală, asemenea principalelor grupuri editoriale care o valorifică și promovează. Așadar, editurile dominante sunt Humanitas și Polirom. În afara acestui „centru” editorial, au rezistat și edituri care au avut un rol relevant în ultimul deceniu, fie că vorbim despre edituri interesate atât de ambele genuri literare (Tracus Arte, Paralela 45, Nemira), fie de unele centrate exclusiv pe poezie (Charmides, Casa de Editură Max Blecher). Este menționabil faptul că editura Curtea Veche, care în anii anteriori și-a făcut un nume pe rafturile de self-help și de dezvoltare personală ale librăriilor, a publicat în 2019 o serie de volume de literatură contemporană, propunându-se ca un pol literar alternativ prin promovarea unor autori precum Răzvan Andrei, Mihnea Mihalache-Fiastru, Adrian Sângeorzan sau Laurențiu Ion. Tot un pol literar alternativ s-a dovedit a fi și editura Fractalia, pentru care anul 2019 a însemnat o clarificare a direcției underground pe care dorește să mizeze: o dată, prin asumarea unei poziții ideologice de stânga; a doua oară, printr-o apropriere a teoriilor poststructuraliste, feministe, queer ș.a.m.d.; a treia oară, prin adoptarea unor formule literare experimentale și conceptuale. Menționabilă este și apariția de dată recentă a editurii OMG Publishing la Cluj-Napoca, în cadrul căreia se anunță a fi publicați unii dintre cei mai vizibili poeți nedebutanți ai ultimilor ani: Tudor Pop, Luca Ștefan Ouatu, Teona Galgoțiu, Elena Boldor și alții.

2019 a fost un an fertil pentru proză. Vectorii prozei contemporane s-au extins în numeroase direcții, de la realism (Părinții Dianei Bădică) la fantastic (Tonomatul lui Andrei Panțu), de la ecouri douămiiste (Kids are not okay, de Ionuț Chiva) la narațiuni calofile (Constantin, de Iulian Bocai), de la reportaj ficțional (Expres al lui Mihnea Mihalache-Fiastru) la autoficțiune pulp (Vlad Drăgoi cu Mica mea inimă de om singuratic), de la mize politice (Oana Uiorean cu Aporia (Dezbărații)) la unele mai degrabă estetice (Dan Coman cu aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată). În schimb, poezia contemporană românească nu s-a dovedit a fi la fel de diversificată. Acum câțiva ani, ideea de „postdouămiism” promitea ieșirea din paradigma douămiismului. S-a vorbit despre o sensibilitate postumanistă, despre un curent metamodernist, despre o direcție neocalofilistă. Noua paradigmă era promițătoare, însă discuția nu a durat mult timp. Figurile principale ale postdouămiismului nu au mai publicat de câțiva ani. În schimb, în ultimul timp a fost observabilă cealaltă fațetă a anilor 2010 în poezie, caracterizată de reluarea, recontextualizarea și reexplorarea formulelor și strategiilor douămiismului. Colecția Vorpal a editurii Nemira a publicat anul acesta două proiecte consistente a acestei zone poetice: volumul berlin al Kristei Szöcs și debutul Jes al Jesicăi Baciu.

Modificări profunde de peisaj nu au fost în 2019, dar au existat câteva proiecte remarcabile. În acest context, consider că cele mai bune cinci cărți de anul acesta sunt următoarele:

  1. Dan Sociu, Uau (Polirom)

  2. Lavinia Braniște, Sonia ridică mâna (Polirom)

  3. Mihnea Mihalache-Fiastru, Expres (Curtea Veche)

  4. Krista Szöcs, berlin (Nemira)

  5. Jesica Baciu, Jes (Nemira)

Primele două locuri sunt ocupate de nume deja consacrate ale literaturii românești extrem-contemporane. Sonia ridică mâna și Uau sunt volume care reiau formulele recognoscibile, deja emblematice ale autorilor: Lavinia Braniște operează, la fel ca în Interior zero, cu o proză realist-minimalistă, în timp ce Dan Sociu reactualizează autobiografismul douămiist, fondul mizerabilist și atitudinea cinică ale ultimelor sale proiecte. În același timp, ambele proiecte se așază cu lejeritate în vârful bibliografiilor celor doi scriitori: ancorate în interiorul acelorași categorii estetice cu care ne-au obișnuit Lavinia Braniște și Dan Sociu, Sonia… și Uau le depășesc, în moduri total diferite, tocmai prin ridicarea mizelor.

Pornind de la o structură minimalistă, romanul Sonia ridică mâna al Laviniei Braniște reușește să portretizeze mai mult decât viața intimă a personajului principal. Prin încercarea personajului Sonia de a reconstitui viața Zoiei Ceaușescu sub forma unui scenariu de film, sunt problematizate, laolaltă, ficțiunile despre perioada comunistă, posibilitatea înțelegerii trecutului istoric, relația României postcomuniste cu perioada predecembristă, prezentul capitalist bulversant, starea precariatului, discursul feminist. Cu un minim de mijloace este obținut un efect complex: viața personală a individului și realitatea socio-politică sunt suprapuse și așezate în interdependență.

Dar, deși romanul Laviniei Braniște este ofertant, afirm că volumul lui Dan Sociu este un proiect mai solid și mai puternic, de aici și așezarea lui pe primul loc. Uau apare tot ca o soluție la o criză literară de actualitate: cea a autobiografismului și a autenticismului de după epuizarea formulelor douămiiste în poezie. Valoarea vine dintr-un paradox straniu: prin concilierea teribilismului ezoteric (care apare deodată cu epifania și poza mesianică a personajului lui Sociu) cu luciditatea ironică și personalitatea inconfundabilă de la baza proiectului. Cumulând poeme de sine stătătoare, fragmente diaristice și episoade narative la „gradul zero al scriiturii”, efectul principal al volumului este cel de îndosariere a unui fenomen existențial de anvergură, a unei asceze spirituale. Miza autenticistă devine credibilă tocmai prin modul în care este temperată de atitudinea cinic-distantă, de conștiința convenției literare prin care este reprezentată și de ancorarea în cotidian/biografie. Criza socială a generației tranziției și simulacrele spiritualității care o însoțesc (excese, droguri, misticism) își găsesc în sfârșit o formă literară valabilă, coerentă.

Concluzia este că 2019 nu a fost un an al noutăților și al revoluțiilor literare. În schimb, poate fi considerat un an al nuanțărilor și al reabilitărilor unor formule mai vechi – al maturizării unor experimente care au marcat contemporaneitatea.

 

***

 

Mihai ENE

Anul literar 2019

Din punct de vedere literar, anul care tocmai se încheie a fost unul destul de ofertant, cu cărţi noi ale autorilor care ne-au obişnuit deja cu constanţa producţiilor proprii, cu debuturi promiţătoare, cu reveniri după tăceri îndelungate, cu traduceri din ce în ce mai variate, acoperind zone aproape virgine pentru spaţiul cultural românesc sau umplând goluri din tradiţia culturală, fără de care o cultură cu pretenţii nu poate fi completă. Deşi nu îmi plac topurile literare şi nu le consider decât o formă ludică de a ne apropia de ceea ce e relevant şi de a ne situa faţă de oferta culturală prin marcarea propriilor apetenţe şi interese, voi intra în joc şi voi oferi un astfel de tablou, sub rezerva imposibilităţii de a acoperi tot spaţiul editorial românesc şi a unei subiectivităţi greu de anulat. Ordinea este totuşi una aleatorie, nu valorică.

Proză:

Mircea Cărtărescu, Melancolia, Ed. Humanitas

Doina Ruşti, Homeric, Ed. Polirom

Lavinia Branişte, Sonia ridică mâna, Ed. Polirom

Cezar Paul-Bădescu, Frica de umbra mea, Ed. Polirom

Bogdan Răileanu, Teoria apropierii, Ed. Humanitas

Poezie:

Elena Vlădăreanu, minunata lume disney, Ed. Nemira

Medeea Iancu, Delacroix este tabu. Amendamentele lirice, Ed. frACTalia

Bogdan Ghiu, Cu Orice e posibil, Ed. Nemira

Antologia Un secol de poezie română scrisă de femei, vol. I, 1990-2019, alcătuită de Alina Purcaru şi Paula Erizanu, Ed. Cartier

Radu Vancu, Psalmi, Ed. Max Blecher

Eseu

Maria Bucur și Mihaela Miroiu, Nașterea cetățeniei democratice. Femeile și puterea în România modernă, Ed. Humanitas

Vintilă Mihăilescu, În căutarea corpului regăsit. O ego-analiză a spitalului, Ed. Polirom

Christian Ferencz-Flatz, Filmul ca situaţie socială. Eseuri fenomenologice, Ed. Tact

Vasile Ernu, Izgoniţii, Ed. Polirom

Adi Dohotaru, Socialiştii. O moştenire (1835-1921), Ed. Cartier

Traduceri

Martin Heidegger, Conceptele fundamentale ale metafizicii. Lume. Finitudine. Singurătate. Plictiseală, Ed. Humanitas, traducere de Paul Gabriel Sandu.

Catherine Nixey, Epoca întunecării. Cum a distrus creştinismul lumea clasică, Ed. Humanitas, traducere de Dionisie Constantin Pîrvuloiu

Ezra Pound, Opere, vol. II, ABC-ul lecturii. Ghid spre Culthură, Ed. Humanitas, traducere de Radu Vancu

Ernesto Cardenal, Noua ecologie şi alte poeme militante, Ed. Paralela 45, traducere de Anastasia Gavrilovici

Mathias Enard, Dorinţa, Ed. Nemira, traducere de Cristian Fulaş

O secţiune aparte aş rezerva debuturilor, atât în poezie, cât şi în proză:

Anastasia Gavrilovici, Industria liniştirii adulţilor, poezie, Ed. Max Blecher

Jesica Baciu, Jes, poezie, Ed. Nemira

Diana Bădica, Părinţi, roman, Ed. Polirom

Roxana Dumitrache, Papa Nicolau şi alte povestiri foarte, foarte scurte, Ed. Polirom

Andrei Panţu, Tonomatul, povestiri, Ed. Humanitas

***

 

Ovio OLARU

În mod inevitabil, topurile formulate cu această ocazie vor corespunde, cel puțin până într-un anume punct, cu listele nominalizaților la premiile pentru literatură tânără „Nepotu’ lui Thoreau”, decernate pe data de 11 decembrie și din al căror juriu am făcut parte. Dincolo de acest previzibil conflict, care a cauzat și răspunsul întârziat la această anchetă, sunt de părere că anul 2019 a fost unul foarte bun pentru literatura tânără și, nu în ultimul rând, pentru literatura feminină.

Astfel, atât debutante, cât și autoare canonice sub 40 de ani au publicat în 2019 volume foarte bune, chiar dacă nu în mod egal la toate categoriile menționate.

La poezie:

  1. Elena Vlădăreanu, Minunata lume Disney, volum apărut la editura Nemira: volum scris foarte bine, angajat și activist în sensul detabuizării sexismului, discriminării împotriva femeilor, violenței domestice șamd.

  2. Livia Ștefan, Thanato Hotel, Casa de editură Max Blecher, carte puternică, revizitând un nucleu douămiist dur și grunge.

  3. Krista Szöcs, Berlin, Nemira, evoluție simțitoare de la debutul ei din Cu genunchii la gură

Debut în poezie:

  1. Jesica Baciu, Jes, editura Nemira

  2. Anastasia Gavrilovici, Industria liniștirii adulților, Casa de editură Max Blecher

 

Proză:

  1. Iulian Bocai, Constantin, Polirom: mai mult nuvelă decât roman, volumul continuă scriitura nostalgică din Scurta și înduioșătoarea viață…, fără pretenții ultimative și fără stridențe. În Constantin se poate identifica exact tiparul autorilor foarte cultivați: la fel ca Bogdan Alexandru-Stănescu, Iulian Bocai are o foarte fină și poetică stăpânire a frazei.

  2. Lavinia Braniște, Sonia ridică mâna, Polirom: un roman impecabil despre o scriitoare aspirantă angajată să scrie un scenariu thriller despre Elena și Zoia Ceaușescu

  3. Diana Bădica, Părinți, Polirom

  4. Mihnea Mihalache-Fiastru, Expres, Curtea Veche Publishing

 

Proză debut

  1. Oana Uiorean, Aporia (Dezbărații), editura frACTalia: roman alegoric care angajează situația romilor de la Pata Rât în manieră poetizantă, excelent scris și curajos în abordarea frontală a problematicilor sociale: precarizare sistematică, rasism, lipsa accesului la educație etc.

  2. Cristina Vremeș, Trilogia sexului rătăcitor, Humanitas: tramă familială urmărind mai multe generații, asemănătoare celei din romanul Martei Petreu, Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului.

Lecturi cruciale mi se par, însă, și cele trei cărți de stânga apărute în 2019. Într-un climat politic din ce în ce mai conservator, atât social cât și economic, orice lectură care relativizează critic capitalul e binevenită.

  1. Alex Cistelecan, De la stânga la stânga. Lecturi critice în câmpul progresist, editura Tact.

  2. Costi Rogozanu, Epoca de mijloc, editura Tact.

  3. Adrian Dohotaru, Socialistii – O mostenire (1835-1921), editura Cartier.

 

***

 

Alex GOLDIȘ

Efervescenţa poeziei

Să săltăm de la început disclaimerele de tipul „n-am citit tot”, „sigur îmi vor scăpa destule volume din vedere”, „aceasta e doar o selecție personală”. Ele se subînțeleg.

La o privire de ansamblu, mai toate genurile au fost prolifice în 2019. Poezia probabil că a excelat, totuși, prin numărul ridicat de apariții notabile, care nu fac decât să infirme teoria lui Ion Simuț de acum câteva decenii: genul stârnește, încă, efervescență și există cel puțin două edituri (Casa de Editură Max Blecher și Nemira) pe mâna cărora mergi aproape la sigur. Charmides și Paralela 45 publică în continuare volume de calitate, iar proaspăta omg se anunță și ea interesată să intre în concurență…așadar, e de unde alege. Anul acesta am avut cărți noi de la Elena Vlădăreanu (minunata lume disney, Ed. Nemira) și Radu Vancu (Psalmi, Casa de Editură Max Blecher). Deși extrem de diferite ca formulă, ambele sunt concepute într-o convenție oarecum unitară: cea a revizitării, cu un sentimentalism scurtcircuitat de cinism a figurilor copilăriei, în primul caz, respectiv cea a supunerii structurii psalmului la proba imaginarului contemporan, în cel de-al doilea. De semnalat și comeback-ul, după aproape trei decenii, al lui Florin Iaru, cu Jos realitatea! (Ed. Paralela 45), un manifest al pierderii încrederii în poezie (comparabil cu Nimic-ul lui Cărtărescu din 2010) într-o epocă în care „tot ce se poate scrie e deja vîndut, ambalat, ștampilat”. Printre aparițiile notabile ale anului se cere trecut și cel mai recent volum al lui Ion Pop, Lista de așteptare (Ed. Limes), o nouă dispută pe viață și pe moarte între postura livrescă și persoana în carne și oase. Excelente, ca de obicei, sunt volumele semnate de Angela Marcovici (Marinescu), Soldat. Umbre ale trecutului pe câmpul de luptă, pe care poeta îl vrea citit împreună cu paginile de Jurnal scris în a treia parte a zilei (Ed. Fractalia), și cel al Marianei Codruț, pulsul nu poate fi minimalist (Ed. Paralala 45): o mostră de poezie serioasă, gravă, lipsită de retorică, cum rar s-a mai scris de la Mariana Marin încoace. Foarte bune sunt și volumele de debut ale Anastasiei Gavrilovici, Industria liniștirii adulților (Casa de Editură Max Blecher), cu un stil îndrăzneț, fără teama debutantului de a acroșa imagini și stări tari, și Jesica Baciu, Jes (Ed. Nemira), care mizează, invers, pe o poetică a discreției și a gesturilor întrerupte. De la Blister-ul din 2017 până la Vorbesc din nou pozitiv (Ed. Charmides), Gabriela Feceoru nu și-a schimbat formula, însă n-a pierdut nimic din cruzimea confesiunii.

Evenimentul anului în poezie îl reprezintă, însă, volumul lui Dan Sociu, uau (Ed. Polirom). Fragmentele publicate inițial în „Vatra” au stârnit un interes imens în mediul online și pe bună dreptate. Volumul îl recomandă pe Sociu drept cel mai în formă poet de azi, capabil să înfrângă susceptibilitățile cu privire la extenuarea posibilităților poeziei biografiste. Fără a părăsi flagrant formula care l-a consacrat, Sociu demonstrează, într-un tur de forță poetic care angajează socialul, politicul și religiosul deopotrivă, că biografismul și maximalismul nu sunt atât de incompatibile cum credeam cu toții.

N-a fost deloc un an rău nici în proză: au apărut volume noi semnate de Ionuț Chiva (Kids are not OK, Ed. Polirom), Cezar Paul Bădescu (Frica de umbra mea, Ed. Polirom), Doina Ruști (Homeric, Ed. Polirom) sau Mihai Radu (Contaminare, Ed. Polirom). Cu Melancolia (Ed. Humanitas), Mircea Cărtărescu recapitulează obsesii de imaginar cu care cititorii fideli sunt familiarizați. Aș face o mențiune pentru romanul Rugină al lui Valentin Covaciu (apărut la Casa Cărții de Știință), care recomandă un debutant notabil, neinteresat de story în sensul clasic al termenului, dar capabil să surprindă paradoxuri cotidiene.

Romanul care mi-a plăcut cel mai mult în 2019 vine, însă, de la Laviniei Braniște. Sonia ridică mâna (Ed. Polirom) reia vocea centrală din Cinci minute pe zi, Escapada sau Interior zero, a unei tinere femei nesigure, în permanent decalaj față de realitate, dar care o privește cu ochi critic. Specificitatea prozei Laviniei Braniște stă în ecuația complexă, niciodată soluționabilă până la capăt, dintre fragilitate și incisivitate. De data aceasta nu sunt deconstruite doar stereotipiile mediului corporate, ca în Interior zero, ci și ipocriziile cultural-identitare legate de revizitarea comunismului, cele ale familiei tradiționale etc., într-o excelentă proză de comportament și de idei. Nu știu dacă mai era nevoie (cărțile anterioare sunt și ele foarte bune), însă cel mai recent roman o plasează pe Lavinia Braniște în prim-planul prozatorilor, nu doar tineri, de azi.

În critică/teorie au apărut ediții noi ale unor cărți fundamentale: Istoria critică a literaturii române de Nicolae Manolescu (Ed. Cartea Românească), unde revizuirile nu sunt sistemice, ci vizează doar mici completări la fel de arbitrare ca unele comentarii din prima ediție. Literatura de după 2000 nu se vede nici acum de la altitudinea celor cinci secole inventariate. Consistente sunt, în schimb, revizuirile celei de-a treia ediții a Literaturii române sub comunism (Ed. Polirom), unde Eugen Negrici își reorganizează materialul, umple lacune semnificative și vine cu darea de seamă asupra poeziei, rămasă la realismul socialist, până la finalul anilor ʼ80.  Avem în sfârșit, într-un singur volum, o panoramă completă a fenomenului, care merită rediscutată ca întreg.

Rămânând în aceeași sferă, merită salutat efortul Lilianei Corobca de a coordona o Panoramă a comunismului în Moldova sovietică (Ed. Polirom), un tom de peste 900 de pagini. E o lucrare importantă, care poate încuraja demersuri comparatiste cu privire la ce s-a întâmplat și în celelalte state din blocul sovietic (România în special, evident). O remarcabilă cartografiere a fenomenului culturii sub comunism, de data aceasta pe cont propriu și din unghiul discursului despre teatru, îi aparține Mirunei Runcan. Teatru În Diorame. Discursul criticii teatrale în Comunism. Fluctuantul Dezgheţ 1956-1964 (Ed. Tracus Arte) e doar primul volum, care merge până în zorii „dezghețului”, dintr-un proiect amplu. Tot în zona teatrului, e salutar și demersul Ancăi Hațiegan de a excava, în Dimineața actrițelor (Editura Polirom), primele încercări de consacrare a femeilor în actorie. E o narațiune simptomatică cu privire la mentalitățile societății românești de secol XIX.

N-a fost un an rău nici pentru critica tânără: Camelia Dinu dedică un studiu lui Daniil Harms, Cazul Daniil Harms. Supraviețuirea avangardei ruse (Ed. Tracus Arte, 2019). Nu e vorba însă de o monografie clasică, întrucât autoarea practică ample contextualizări ale avangardei estice, interoghează relația scriitorului cu ideologia și influența lui asupra fenomenelor contemporane. De reținut și debutul lui Ștefan Firică, Autenticitatea, sensuri și nonsensuri. Teorii românești interbelice în contexte europene (Ed. Tracus Arte), pentru încercarea de încadra discursul despre autenticitate într-un circuit de referințe teoretice globale.

Un volum greu de încadrat – întrucât se află la frontiera dintre critică și eseu – e Dicționarul de locuri literare bucureștene alcătuit de Corina Ciocârlie și Andreea Răsuceanu (Ed. Humanitas). Fără a se revendica de la turnura geografică anunțată de studiile literare prin Bertrand Westphal (deși asemenea trimiteri n-ar fi dăunat demersului, ci l-ar fi legitimat suplimentar), cartea reprezintă o organizare pe străzi și locuri a imaginarului prozei românești, de la Ciocoii vechi și noi până la Fontana di Trevi a Gabrielei Adameșteanu. La capătul lecturii, Bucureștiul devine un spațiu electrizant, încărcat de sensuri și experiențe suprapuse. Cartea trebuie întâmpinată ca un eveniment atât pentru efortul geo-detectivistic imens, cât și pentru acuitatea (să zic și frumusețea?) interpretărilor. Fiecare capitol încearcă să extragă relevanța simbolică mai largă a locului respectiv, dincolo de ocurențele sale în cutare operă.

Un an deosebit și pentru eseistica de stânga. Volumul lui Costi Rogozanu, Epoca de mijloc (Editura Tact), reunește o parte din articolele din ultimii ani, unde jurnalistul face ce se pricepe mai bine: fluieră în catedrala mântuirii capitalismului românesc. E, apoi, volumul mult așteptat al lui Alex Cistelecan, De la stânga la stânga. Lecturi critice în câmpul progresist (Editura Tact), o radiografie ideologică a coagulării gândirii de stânga de după Revoluție. Priviți cu lupa marxismului și cu flerul disociativ al lui Cistelecan, puțini autori supraviețuiesc. Cartea e o mostră de discurs polemic rar practicat în câmpul ideilor românești, degrabă împăciuitoare. În prima cronică dedicată volumului, Veronica Lazăr o celebrează aplicându-i o corecție ritualică. Nu în ultimul rând, Vasile Ernu revine cu ultima parte a trilogiei marginalilor, Izgoniții (Polirom), un docu-fiction despre prigonirea evreilor în pogromul de la Chișinău din 1903. Ca de obicei, Ernu nu vede nicio incompatibilitate între plăcerea narațiunii și probleme complexe de ideologie, fapt care face ca eseul să se citească dintr-o suflare.

O mențiune cu totul specială merită consistentul volum de corespondență dintre Matei Călinescu și Ion Vianu. Follow-up-ul după Amintirile în dialog (de fapt, textele sunt mai vechi decât dialogul publicat în 1994) cuprinde scrisorile din exil ale celor doi scriitori dintre 1977 și 1992. Sunt schimburile, extrem de vii, ale unor „înțelepți” care vorbesc despre confortul de a fi scăpat din realitatea concentraționară a Estului, dar și despre dificultățile de adaptare la normele țărilor adoptive. Cartea e o radiografie necenzurată a vieții literare de sub comunism în ultimul deceniu și jumătate, dar și un exemplu tonic de prietenie peste decenii și oceane.

În fine, nu pot încheia această hartă personală a lecturilor din 2019 – nu i-aș zice bilanț –  fără a remarca raportul inegal dintre apariția unui număr considerabil de cărți bune (mai multe decât am inventariat aici) și cantitatea textelor de receptare. De oriunde ai lua-o, nu poți să nu constați că în ultimii ani câmpul cultural românesc produce mai mult decât poate comenta. Cu excepția câtorva nume care se exprimă constant (Mihai Iovănel, Bogdan Crețu, Doris Mironescu, Mihnea Bâlici sau Cosmin Ciotloș – în condițiile în care doar Iovănel deține o rubrică săptămânală), insuficiente pentru a acoperi toate aparițiile notabile, stăruitoare rămâne senzația unei producții sub-discutate. De-ar fi măcar citită.

***

 

Iulian BOLDEA

Un an bun

Fără să fie la fel de efervescent ca cel precedent, anul 2019 a fost, totuşi, unul în care au apărut câteva cărţi importante, de certă ţinută valorică. Poezia excelează cu cărţi precum Lista de așteptare, de Ion Pop, Cu Orice e posibil, de Bogdan Ghiu, pulsul nu poate fi minimalist, de Mariana Codruț, minunata lume disney, de Elena Vlădăreanu, sau Uau, de Dan Sociu. Proza de calitate e reprezentată de Mircea Cărtărescu (Melancolia), Doina Ruști (Homeric), Lavinia Braniște (Sonia ridică mâna), în timp ce critica literară s-a impus prin câteva apariţii precum O istorie descriptivă a literaturii române. Epoca premodernă, de Mircea Anghelescu, În căutarea corpului regăsit. O ego-analiză a spitalului, de Vintilă Mihăilescu, sau O noapte cu Molly Bloom. Romanul unei femei, de Mircea Mihăieş, carte relevantă prin pasiunea documentării şi vibraţia reconstituirii fascinante a unei biografii ficţionale. Să consemnăm apariţia cărţii Panorama comunismului în Moldova sovietică, coordonată de Liliana Corobca, carte provocatoare, dar şi util instrument de lucru pentru cei care îşi propun să înţeleagă acel timp tragic. De semnalat câteva debuturi: în poezie – Anastasia Gavrilovici, Industria liniștirii adulților şi în proză – Cristina Vremeș, Trilogia sexului rătăcitor şi Valentin Covaciu, Rugină. În concluzie, aş spune că 2019 a fost un an bun.

 

 

 

[Vatra, nr. 12/2019]

2 comentarii

  1. […] 2. Printre cărțile anului 2019, într-o anchetă realizată și publicată în revista Vatra în rândul criticilor, eseiştilor și scriitorilor români, se află volume precum ”Literatura română sub comunism”, de Eugen Negrici (Editura Polirom), ”Industria liniștirii adulților”, de Anastasia Gavrilovici (Casa de Editură Max Blecher) și ”Sonia ridică mâna”, de Lavinia Braniște (Editura Polirom). (Revista Vatra) […]

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.