Ovio OLARU – Disecții cu drujba

ofelia prodan numar de dresura

Pentru cititorii familiarizați cu piața editorială românească, schimbarea pe care a suferit-o editura Cartea Românească în ultimele luni nu a fost trecută cu vederea. Departe de a corela această schimbare de conducere (Cartea Românească a fuzionat cu editura Paralela 45) cu o diminuare calitativă a titlurilor scoase sub egida editurii, este foarte clar că a avut loc o mutație și că aceasta are consecințe vizibile pentru coagularea ierarhiilor literare recente. Cele mai aclamate și bine primite volume de poezie din 2017 au evitat editura, iar declasarea ei în favoarea altor edituri mai bine reprezentate în ceea ce privește poezia își va face cu siguranță simțită importanța în viitorii ani. Citește în continuare →

Ovio OLARU – Portocala mecanică ft. Lana del Rey

bogdan cosa ultraviolenta

După publicarea, în 2011, a romanului Poker, urmat de volumul de poezii O formă de adăpost primară şi de Poker. Black Glass, în 2013, Bogdan Coşa revine în 2017 cu Ultraviolenţă*. Ar fi o impunitate să vorbim despre succesul sau calitatea intrinsecă a primelor două romane din aşa-zisa trilogie Poker, la fel cum n-are rost să discutăm despre poezia autorului. Cu un titlu catchy, care trimite la Anthony Burgess şi Lana del Rey deopotrivă, romanul promite violenţă, perversitate, kitsch şi narcisism pop. Cei care se lasă influenţaţi de titlu, însă, vor fi dezamăgiţi. Citește în continuare →

Ovio OLARU – Un labirint de referinţe

tudor ganea miere

Aflat la al doilea volum, Tudor Ganea nu surprinde cu nimic. Dacă volumul Cazemata s-a bucurat de critici preponderent pozitive – fără să fie primit nici cu un entuziasm excesiv, nota bene –, Miere* nu produce nicio mutaţie semnificativă în raport cu debutul, ba chiar îl pune într-o lumină proastă. În Cazemata, autorul construia o mitologie lipoveană, cu amazoane, pescari şi alonje detectivistice. În acest al doilea roman, el intră pe un teren foarte uzitat. Vom vedea şi de ce. Citește în continuare →

Mihaela VANCEA – Poezia pasiv-agresivă

ovio olaru_proximab

Odată cu proxima B, Ovio Olaru* își păstrează stigmatul de „băiat rău” pe care i-l atribuie Claudiu Komartin în analiza volumului său de debut din 2014. De data aceasta, poetul vine cu noi experimente în sfera propriei poetici. Niciun poem nu este scris fără a releva un conținut interior sub asediu. Resursele lingvistice pe care Ovio Olaru le folosește provin în special din mediul astrofizicii și al tehnologiei. Cu ajutorul lor creează un limbaj comun, o punte de legătură între științele raționale și sentiment.

De altfel, miza lui este aceea de a deschide mai multe uși deodată pentru a lucra simultan cu informația pe care o preia din fiecare sferă: „caut un punct de convergență, ceva să unifice/ informațiile disparate care mă bombardează”. Matricea în care Ovio Olaru își creează poemele surprinde un schimb constant între materia externă și cea internă, o continuă cauzalitate între acestea. În poemele sale experiențele individuale fuzionează cu cele la scară largă, cele din realitatea concomitentă, dar îndepărtată: „oamenii au ajuns pe lună și eu n-am ajuns decât la baie/ îngrețoșat și extraterestru, singur ca tine, singur ca mama,/ singur ca ecoul împușcăturii tăind fiordul în două”. Citește în continuare →

Ovio OLARU – Cyborg brahman

andrei-dobos-spiro

Editura Charmides dublează din 2016 mizele. Un număr sporit de debuturi, unele din ele valoroase, altele riscante, și o serie de poeți deja consacrați sporesc în acești doi ani rafturile de poezie cu noi titluri. Volume precum Cerul senin, Tișița, Daddy issues, Disco 2000, Oana Văsieș – mi se vor ierta scăpările – precum și vizibilitatea sporită a editurii, care de câteva luni și-a deschis și o pagină proprie de facebook, dovedesc că planul editorial al editurii nu duce lipsă de poezie, și că o sincopă nu e previzibilă în viitorul proxim. Amintesc de editura Charmides în contextul în care, împreună cu Cartea Românească, ea pare a fi editura cea mai frecventabilă pentru poezie. Alex Văsieș, publicând anul acesta Instalația la Cartea Românească după o pauză de patru ani, a ales pentru al doilea proiect al său, Oana Văsieș, tocmai Charmides. Același lucru l-a făcut și Andrei Doboș, cu al său volum Spiro. Citește în continuare →

Ovio OLARU – Blocaj biografic

hutopila-tisita

În cazul celui de-al patrulea volum al lui Matei Hutopila, Tișița*, scenariul e unul tipic: unui debut puternic în formulă, în orice caz promițător sau notabil ca valoare literară indiferent de speranța unor volume viitoare, îi urmează ceva intermediar, menit să stabilizeze stilul și, eventual, să dea adevărata valoare a poetului. Dacă privim neoruralismul ca o formă radicalizată a douămiismului, mutând focarul de interes într-o zonă (și mai) marginală, e clar că volumul de debut al lui Matei Hutopila, copci (Casa de editură Max Blecher), cu amestecul lui de candoare și violență, nimerește drept la țintă. Tișița, însă, poate fi luat drept exemplu pentru cum unui debut aplaudat îi urmează ori o maturizare – înceată, dar sigură, uneori (Dósa), sau imediat evidentă (cazul Alex Văsieș) –, ori o retragere definitivă (SGB, Novac). Menționez că Hutopila e la al patrulea volum, deși singurele cu adevărat relevante pentru parcursul lui poetic sunt primul și cel mai recent apărut, având în vedere că în prezența lucrurilor. căldura soarelui în iarnă (Zidul de hârtie, 2013) și Bukowina ueber alles (aceeași editură, 2014), apărute în tiraje derizorii și de găsit acum doar în bibliotecile cunoscuților, nu s-au bucurat de recunoaștere critică consistentă.

Citește în continuare →

Ovio OLARU – 2005 revisited

khasis

Se spune că discuția despre douămiism în peisajul poetic actual e una cu rezonanță din ce în ce mai scăzută. Douămiismul în formula lui neoexpresionistă, viscerală, mizerabilistă, radicală, scabroasă etc și-a epuizat valoarea de șoc și-a devenit pentru mulți o emblemă a veleitarismului. Contextul social al perioadei de tranziție a dispărut, iar nucleul revoltat se păstrează din inerție. Sunt numeroși cei care consideră că douămiismul poetic nu presupune nimic mai mult decât banalitatea faptului cotidian, derapajul biografic și marketingul propriei ratări. Un melanj, așadar, ușor de falsificat, ceea ce face ca ducerea mai departe, chiar și în cheie potolită, a proiectului poetic milenarist să fie privită cu suspiciune.

Citește în continuare →