Ovio Olaru – Dadi Issues

sebastian sifft dadi

Poate suna surprinzător, însă editura Nemira a început să găzduiască cărți de poezie. Cosmina Moroșan, Elena Vlădăreanu, Mihai Ignat și Sebastian Sifft sunt nume care, alăturate în colecția Vorpal, au prezentat în 2017 și 2018 publicului volume foarte vizibile. Ultimul de pe această listă este Sebastian Sifft, care după ce în 2004 a câștigat premiul `Mihai Eminescu” pentru debut cu volumul Smintirea, a revenit în 2017 cu un nou volum de poeme, Dadi*. Citește în continuare →

Ovio Olaru – Teorie gonzo

schiop smecherie

Publicând în 2013 romanul Soldații (Polirom), foarte călduros receptat și devenit între timp un reper pentru romanul românesc postsocialist, Adrian Schiop pune pe masă în 2017 lucrarea de doctorat, Șmecherie și lume rea. Universul social al manelelor*. Trebuie plasat în context întreg demersul. Dacă vreți, această teză de doctorat face parte din roman sau poate fi considerată o anexă a lui. Protagonistul din Soldații era un doctorand care își scria teza despre manele în Ferentari. Patru ani după publicarea romanului, vede lumina tiparului și lucrarea doctorală a autorului, astfel încât e destul de greu să nu le corelăm, având în vedere convergența tematică a celor două cărți. Deși funcționează la fel de bine și independent, ele sunt strâns înrudite și dublate, la începutul lui 2018, de ecranizarea romanului, în care autorul/cercetătorul/protagonistul romanului joacă rolul principal. Citește în continuare →

Ovio Olaru – Un Bildungsroman fragmentar

copilaria-lui-kaspar-hauser-polirom-2017

Debutând în poezie la editura Cartea Românească în 2012, cu volumul Apoi, după bătălie, ne-am tras sufletul, urmând ca în 2014 să publice AnaBASis, Bogdan Alexandru Stănescu își asumă în Copilăria lui Kaspar Hauser* demersul unui roman. Și nu orice fel de roman: semn al maturității literare depline, puțini sunt acei scriitori care mai au curajul, în câmpul prozei românești a anului 2017, să construiască Bildungsroman. O discuție se impune încă de la această afirmație. Cosmin Borza, în ultimul număr al revistei Cultura (nr. 25/ 29 iunie 2017), argumenta faptul că „tentativa de a asambla așa-zisele capitole într-un singur univers imaginar, într-o narațiune-fluviu, ar atenta grav la valoarea volumului”. Criticul nu creditează, așadar, tocmai eticheta de roman a cărții, lăsându-se indus în eroare de ambiguitățile de pe coperta a patra, unde termenul de roman alternează cu cel de proză/proze scurte. Având în vedere faptul că cel puțin unul din textele cărții a fost publicat independent, preferarea acestei grile de interpretare e perfect de înțeles. Dacă a considera Copilăria lui Kaspar Hauser un roman înseamnă a o lectura împotriva intenționalității auctoriale, mea culpa. Argumentul meu este acela că, deși capitolele romanului funcționează la fel de bine și independent, elementele constituente ale narațiunii își generează propria suprastructură: același protagonist, același registru nostalgic, aceleași figuri de referință. Cu alte cuvinte, se leagă. Citește în continuare →

Țintă fixă: Florentin Popa, efrafa

florentin popa efrafa

Alex CIOROGAR

Dirty Metamodernism

Dezvoltările ce contribuie la consolidarea unei noi paradigme poetice ar putea fi sistematizate prin examinarea relațiilor pe care fiecare formulă o întreține în raport cu aspectele centrale ale metamodernismului. Căci, fără excepție, toate sistemele auctoriale recente par să articuleze problematicile actualității (tematicile post-umane și filtrele digitale, să zicem) cu câteva dintre codurile și convențiile principale din istoria liricii moderne. Așa cum douămiiștii au prelungit, de pildă, practica producției de manifeste, câțiva metamoderniști au reluat, fără niciun fel de încărcătură social-politică, retorica avangardei (Hutopila, Drăgoi, Buzu, Olaru). Florentin Popa rămâne, totuși, exemplul cel mai potrivit în acest sens. Atunci când îi definește poezia drept „un cocktail în același timp retro și avangardist”, Iovănel descrie, probabil involuntar, tocmai esența metamodernismului, unde renașterea interiorității afective devine o consecință directă a post-ironiei: „și te-ai întors încet și ai spus naturlich senzual ca într-o/ reclamă la detergent catedrale gotice reverberau de muzică de/ lift”. Citește în continuare →

Ovio OLARU – Disecții cu drujba

ofelia prodan numar de dresura

Pentru cititorii familiarizați cu piața editorială românească, schimbarea pe care a suferit-o editura Cartea Românească în ultimele luni nu a fost trecută cu vederea. Departe de a corela această schimbare de conducere (Cartea Românească a fuzionat cu editura Paralela 45) cu o diminuare calitativă a titlurilor scoase sub egida editurii, este foarte clar că a avut loc o mutație și că aceasta are consecințe vizibile pentru coagularea ierarhiilor literare recente. Cele mai aclamate și bine primite volume de poezie din 2017 au evitat editura, iar declasarea ei în favoarea altor edituri mai bine reprezentate în ceea ce privește poezia își va face cu siguranță simțită importanța în viitorii ani. Citește în continuare →

Ovio OLARU – Portocala mecanică ft. Lana del Rey

bogdan cosa ultraviolenta

După publicarea, în 2011, a romanului Poker, urmat de volumul de poezii O formă de adăpost primară şi de Poker. Black Glass, în 2013, Bogdan Coşa revine în 2017 cu Ultraviolenţă*. Ar fi o impunitate să vorbim despre succesul sau calitatea intrinsecă a primelor două romane din aşa-zisa trilogie Poker, la fel cum n-are rost să discutăm despre poezia autorului. Cu un titlu catchy, care trimite la Anthony Burgess şi Lana del Rey deopotrivă, romanul promite violenţă, perversitate, kitsch şi narcisism pop. Cei care se lasă influenţaţi de titlu, însă, vor fi dezamăgiţi. Citește în continuare →

Ovio OLARU – Un labirint de referinţe

tudor ganea miere

Aflat la al doilea volum, Tudor Ganea nu surprinde cu nimic. Dacă volumul Cazemata s-a bucurat de critici preponderent pozitive – fără să fie primit nici cu un entuziasm excesiv, nota bene –, Miere* nu produce nicio mutaţie semnificativă în raport cu debutul, ba chiar îl pune într-o lumină proastă. În Cazemata, autorul construia o mitologie lipoveană, cu amazoane, pescari şi alonje detectivistice. În acest al doilea roman, el intră pe un teren foarte uzitat. Vom vedea şi de ce. Citește în continuare →