Ion Pop

Despre ceapă

Nu pot să mă prefac  a nu şti

că un mare poet latino-american

a închinat cândva o  odă cepei,

Mulţi vor spune totuşi 

că e o legumă inestetică şi vulgară, –

un poem despre ea

ar împuţi , nu-i aşa,

o mare parte  din lirica românească.

Însă eu, de la o vreme

mă mulţumesc cu puţin.

Desigur, pe  un hermeneut serios

ţi l-ai putea închipui desfăcând cu grijă

foiţă cu foiţă, strat după strat ,

transparenţele bănuite  totuşi

că ar ascunde  penumbre şi ascunzişuri

de excitant întuneric al Sensului.

Dar îmi aduc aminte acum şi aici de tatăl meu care,

cândva, după câteva ore de cosit iarba sau grâul copt,

se aşeza asudat  pe o mejdă, la umbră de pruni,

şi, pe ştergarul curat, alb,

pus cu grijă-ntr-un coş de mama,

aşeza, lângă o albă felie de slănină,

câteva cepe la fel de luminoase.  

În felul lui, mânca şi el Sens,

ajungea destul de repede la Esenţă.

În faţă cu aceste convingătoare pilde,

mă gândesc şi eu, cu o înţeleaptă modestie,

ca, în loc de lespedea de marmură ori de ciment rece,

 să-mi fie sădite pe mormânt

câteva şiruri de cepe:

lănci fragede ori antene verzi

vibrând sub soarele sfânt.

Ar lumina, măcar vreme de-un anotimp

cu bulbii lor ca  nişte becuri scufundate

ceva din negurile de dedesubt.

De-aceea, zic: nu dispreţuiţi ceapa,

îngăduiţi-mi şi mie

să laud ceapa.

*

Viorel Mureșan

Biblică

I.

Octombrie dormea pe oglinzi

când mi-ai arătat din turla unei biserici

o frunză-n cădere

apoi am scos capul pe geam

să vedem mai bine copacul

era un plop și știam că

din crengile lui

când va veni bruma

vor curge o noapte întreagă

pe fața alungită a lunii-n fereastră

cei treizeci de arginți

II.

în plină amiază în peretele gros

al zilei

s-a ivit o spărtură

prin ea se vedea întunericul

mergând pe frânghie

avea ochii larg deschiși

și luminițele ochilor jucăușe

ca tremurul mâinilor la alcoolici

câtă speranță că nu va cădea

cu perdeaua lui neagră cusută pe umeri

cu drapelul acela de ciori

spart în câteva locuri

să putem la noapte

număra stelele

*

Dumitru Chioaru

De vorbă cu Poesia

S-a întors Poesia uimită

de capul meu cărunt –

pe unde ai umblat atîția ani?

prin biblioteci și muzee –

și ce ai aflat ?

am scris un raft de cărți

căutîndu-te –

tu ai uitat că poezia

e în altă parte ?

lucruri mărunte din viața

de zi cu zi

să le vezi și să le asculți

ca un îndrăgostit

 (a plecat lăsîndu-mă pe gînduri)

cobor în parcul gol din fața blocului

și ascult

cum cîntă o pasăre pe gardul viu

într-o limbă învățată

înainte de a ști

că m-am născut poet

și-mi vine iar să scriu

în limba ei

*

Kocsis Francisko

Vai, nu mai suntem…

Nu mai suntem de-acum la vârsta când

erai sub toate privirile un nud,

când te imaginau fără rochii

şi rivalii, şi ultimul zălud,

când numai eu ştiam pe drept

cum ţi s-au desenat pe trup nurii,

când doar eu auzeam murmurate

cuvinte cuvenite scripturii

de voluptate, fără jenă

depăşind limita măsurii –

vai, nu mai suntem acei tineri

râzând de ce spuneau augurii.

*

Mircea V. Ciobanu

gellu naum la târgul de carte

era târgul vechi

la etajele tehnice ale naționalului

ziduri de cărți

babilonie de cititori

terasa la motoare

deschisă comunicării directe cu cerul

agora spiritelor înalte

un babel pe invers

o altă tentativă de a ajunge în empireu

prin reconversia semnificațiilor disparate

zeul mergea printre tarabe printre cărți printre oameni

ca o fantomă ca un vis de tinerețe printre norii trecători

ca o himeră corporalizată din(tre) hieroglifele cărților

înalt ca o statuie de giacometti

chip sculptat oaspete de piatră

don quijote căzut dintr-o (altă) carte

pungi de cărți merinde pentru vacanță

discuții despre himerele lecturii

lume topită în lecturi toropită de călduri

lume diluată în tequila și risling jidvei

lume convertită în personaje

pe firmamentul suprarealist din deasupra chagalliană a orașului

doar el zeul alunecând printre fantomele prezentului

el singura realitate zgrunțuroasă ca o copertă cartonată

mare cât tot orizontul – na, că am dat-o pe comparații

pe citate – dar asta e limita poeziei

poetul se mișcă printre cărți cititoare

ca un cal erotic

ca un centaur siluind arborii poemului, da.

[Vatra, nr. 1-2/2023, pp. 30-34]