La 9 ianuarie 1955, într-un sat din Transilvania, mama a născut un copil cu două capete: un cap pe umărul drept și un cap pe umărul stâng și fiecare cap avea un ochi verde ca iarba și un ochi albastru ca marea.

Președintele Sfatului Popular și-a dus un capăt al creionului chimic la frunte în semn de gândire și i-a spus mamei să omoare „arătarea” și să o îngroape în grădina de legume ca să nu facă satul „de mândră minune și de rușine”. Dar mama, noaptea, a aprins lampa și a deșurubat cu grijă capul de pe umărul drept. În casă s-a auzit un scrâșnet, ca atunci când deșurubezi un șurub ruginit dintr-o placă de fier ruginită. L-a învelit într-un prosop de cânepă și l-a ascuns în lada ei de zestre între hainele cu care se îmbrăca duminica, iar gaura din umăr a înfundat-o cu un ștergar. Noaptea la lumina lămpii îl scotea de acolo și îi dădea și lui să sugă lapte din țâța ei dreaptă și se mira că laptele nu curge prin tubul gâtului pe podea. Dar apoi, privind capul în ochișori a văzut un trup de copil, cu țeastă rozalie, care dădea vesel din mânuțe și creștea în cap ca într-un leagăn mic.