Gheorghe Perian – Echinox la 50 de ani

Nu mă voi referi astăzi la generațiile și promoțiile „Echinox”-ului*. Am făcut-o cu alte ocazii, ultima oară în volumul aniversar ce va fi lansat mâine1. Astăzi vreau să vorbesc despre fenomenul echinoxist ca întreg, ca unitate, fără a insista pe diferențieri, periodizări, distincții ș.a.m.d. Intenția mea este să schițez o viziune de tip global, o viziune cuprinzătoare, pe deasupra deosebirilor ce există între cele câteva etape din istoria semicentenară a revistei. Veți spune că e riscant, veți spune că e dificil, pentru că 50 de ani sunt o durată lungă, cu multe evenimente și multe schimbări, și aveți dreptate. Voi porni însă de la câteva evidențe, de la lucruri simple, neproblematice, acceptabile pentru toată lumea, dar care ne pot conduce la ceea ce este până la urmă esențial, la ceea ce s-a numit, nu fără pretenție, „spiritul echinoxist”. Citește în continuare →

Claudiu Komartin – Poezia în 2018. 55 de cărți și antologii

Preliminarii. O recapitulare a lui 2017

Spun de la început că, în comparație cu 2017, anul care s-a încheiat a fost mai puțin spectaculos, însă a adâncit câteva tendințe și direcții. E oarecum firesc, 2017 fiind anul în care au publicat cărți de confirmare deplină, odată trecuți de 35 de ani (cu al patrulea, al cincilea sau chiar al șaselea volum) câțiva dintre cei mai buni și mai constanți poeți debutați în 2002-2003 (Elena Vlădăreanu, Teodor Dună, Dan Coman, Ștefan Manasia). Pe lângă aceștia, câțiva autori ceva mai tineri, dar care sunt după a treia carte în prima linie (Diana Geacăr și Vlad Moldovan), revenirea Anei Dragu, cea de-a patra carte semnată de Moni Stănilă, volumul foarte bine primit al Cosminei Moroșan (care practic a redebutat după unsprezece ani de la o primă carte adolescentină). Apoi, dintre cei care au început să-și facă un nume după 2010: Teodora Coman, Andrei Dósa, Vlad Drăgoi, Olga Ștefan, Florentin Popa, Mihók Tamás, Andrei Zbîrnea, Yigru Zeltil. De aceea, deși au scos cărți noi 80-iști și 90-iști cunoscuți: Liviu Ioan Stoiciu, Octavian Soviany, Radu Andriescu, Nicolae Coande, Dumitru Crudu sau Robert Șerban (la care putem adăuga un volum postum al lui Ion Stratan), anul a fost totuși dominat de cei de după 2000, care au ajuns, s-ar zice, la maturitate și sunt promoția cea mai productivă și mai dinamică a momentului (aflându-se, dacă e să fac o comparație, cam unde erau 80-iștii și 90-iștii în prima parte a anilor ’90). Citește în continuare →

Andreea Pop – Exigențe convulsive

Păsări în furtuna de nisip, cel mai recent câștigător al concursului de debut organizat de Casa de Editură Max Blecher, e, în linii mari, un elogiu adus spasmelor și bruiajelor afective. Vibrante, poemele Ioanei Vintilă îl desfășoară, de obicei, prin punctarea unor momente de scurtcircuit intern, pe care le survolează protocolar, cu maximă seriozitate. Intervențiile ei, clinice și animate de-o luciditate permanent activată, au ambiția arderilor totale, fără jumătăți de măsură. Citește în continuare →

Al. Cistelecan – Recidiva epopeică

Nu toți optzeciștii îmbătrînesc. Unii, dimpotrivă, în vreme ce mai toți ceilalți abia-și mai trag sufletul creativ ori s-au oprit – chiar dacă mai publică – acum cîțiva ani, doar acum intră în vervă decisivă. Cum fac, bunăoară, Liviu Antonesei și Traian Ștef. Intratul în vervă e ca intratul în horă: odată prins de ritm, numai un accident te mai poate opri. La Traian Ștef această intrare în verva creativă nu se vede atît în schimbarea ritmicii editoriale (a avut un debit destul de constant și un orar editorial regulat), cît în dispoziția euforică de fond a ultimelor volume. O euforie creativă care se verifică pînă și-n peisajele melancolice ori în peripețiile nostalgice, nu doar în declinațiile senzuale tot mai rafinate și sublimate-n arabescuri de tandrețe (cum se-ntîmpla fățiș în Poemul de dragoste,  dar se-ntîmpla transparent și-n celelalte volume – și nu doar în Femeia în roz). Citește în continuare →

Nina Corcinschi – Poezia din ziua a opta

Inima desenată pe cer – titlul noii cărţi a Margaretei Curtescu, apărute la Junimea, în 2018, vesteşte  de la bun început, o pledoarie pentru poezia ca şansă unică de ieşire în largul cerului, al infinitului metaforic din interioritatea preaplină a eului poetic. O „poezie invazivă” o numeşte Ion Holban, prefaţatorul cărţii şi, într-adevăr, e o poezie cu nervul deschis înăuntru. Nu ştiu să fi avut poezia Margaretei Curtescu de până acum accente expresioniste mai acutizate, iar eul liric – valuri interioare mai zbuciumate, care dau peste margini. Lirismului deopotrivă melancolic şi sanguinic din fibrele poeziei sale i se adaugă componenta aproape colerică. Citește în continuare →

Emilia Faur – Oglinda unei debandade vesele şi triste

După un debut care a dat bătăi de cap cititorului doritor să plaseze placheta Aerostat (Galaxia Gutenberg, 2011) în vreun gen literar, urmat apoi de o trecere la fel de indecisă la Scrisori (Tracus Arte, 2011) – ale căror file îţi alunecă la propriu printre degete –, Stelian Müller îşi adună firimiturile lăsate peste tot şi, odată cu volumul de proză S.*, face de-o pâine numai bună de molfăit între gingii. Citește în continuare →

Daiana Gârdan – Notițe la teoria literaturii

După studiile despre romanul românesc apărute în primul deceniu al anilor 2000, Carmen Mușat revine în peisajul criticii literare autohtone cu un volum dedicat de data aceasta traseului și limitelor teoriei literare. Apărut la editura Polirom în 2017, Frumoasa necunoscută. Literatura și paradoxurile teoriei* se autopropune drept un demers care „nu oferă răspunsuri și nu reia sintetic și pasiv, în genul manualelor, răspunsurile altora la întrebările pe care literatura le provoacă”, ci reprezintă o „pledoarie personală pentru capacitatea teoriei literare de a oferi căi de acces în lumile posibile ce iau naștere, prin intermediul limbajului, la intersecția vieții reale cu ficțiunea”. Personal și autobiografic este, așadar, unghiul din care Carmen Mușat pornește în acest excurs, care debutează, în argument, cu fraza „La început au fost poveștile pe care părinții sau bunica mi le spuneau, ori de câte ori îi rugam”, în încercarea de a răspunde, printr-un plonjeu în autobiografic, la întrebarea ce este literatura și de ce nu putem trăi fără ea. Citește în continuare →