Ioana Boștenaru – Mărturii pe eșafod

Laureat al Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia pe 2017, Aurel Pantea publică trei ani mai târziu Execuții*, rămânând unul dintre poeții echinoxiști cu o activitate însemnată, după aproape cinci decade. Individualizându-se în cadrul revistei clujene încă din debut, Aurel Pantea continuă să mizeze pe o tensiune interioară aparte a poemelor, valorificarea imaginarului care l-a consacrat reușind să ofere lectorilor și în volumul de față „cel mai negru lirism de la Bacovia încoace”, în termenii lui Al. Cistelecan.

Citește în continuare →

Senida Poenariu – Din și despre spaime

La doi ani după transpunereafreneziei Centenarului din spațiul românesc pe ritmuri noir prin volumul CenteNOIR, la Crime Scene Press apare volumul colectiv care poartă sugestivul titlu Pandemicon. Povestiri pentru sfârșitul lumii. Pandemicon1 nu este însă singurul volum care exploatează evenimentele curente. Aș mai menționa cartea Florinei Iliș, Pandemia veselă și tristă și antologia coordonată de Alexandra Rusu Izolare, în care semnează 20 de autori.

Citește în continuare →

Alex Goldiș – Proză de moravuri pandemice

Era aproape imposibil ca o ecuație atât de ofertantă din punct de vedere imaginar, precum realitatea pandemiei, să nu-și găsească tematizări și în creațiile artiștilor contemporani. Încă din primele luni ale lockdown-ului, trusturi de home cinema precum Netflix sau HBO au pus pe masă scenarii – realizate în genul scurt, cel mai adesea – care surprind, în tonalități umoristice sau dramatice, aspect inedite ale acestor experiențe. Doar că, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori când în istorie „viața bata filmul” sau „realitatea umilește imaginația”, majoritatea acestor ficțiuni riscă să păcătuiască prin redundanță, prin stereotipie, printr-o insuficientă transpunere artistică. Astfel încât creatorii de azi care își asumă proba de a merge cot la cot cu realitatea și de a o bate pe terenul ei propriu trebuie considerați de la bun început niște temerari.

Citește în continuare →

Senida Poenariu – Mircea Cărtărescu și etapele influenței (II)

Dacă până în prima parte a acestui eseu ne-am concentrat atenția asupra relației hipertextuale dintre Mircea Cărtărescu și Allen Ginsberg, în continuare propun să observăm și câteva mărci ale intertextualității practicate – ocurențe care au rol mai degrabă decorativ. În Măști de azur, poem construit predominant prin aluziile intertextuale, Muntele Rece mestecă „în crevase de șist / un Gary Snyder de plastilină”1, iar referințele la Howl sunt diverse și directe –„Cine mă vrea, cine mă cere / cine mă arde, cine / îmi umple urechile și rinichii și glandele salivare / cu urlet?” – poemul finalizându-se apoteotic cu versurile lui Corso din poemul Power dedicat lui Allen Ginsberg: „We are the imitation / of Power”.

Citește în continuare →

Claudiu Komartin – Un martor uitat

A trecut complet neobservată împlinirea, pe 3 februarie, a două decenii de la moartea Florenței Albu. Poeta și memorialista șaizecistă s-a născut în Floroaica (județul Călărași), pe 1 decembrie 1934. Fiică de țărani înstăriți, „chiaburi” (după terminologia preluată de la sovietici începând cu 1948), fiica lui Ion și a Mariei Albu are de suferit de pe urma etichetei incriminatoare: tatăl său este trimis la Canal, iar tânăra Florența trebuie să depășească piedicile pe care sistemul comunist i le așază-n cale: după absolvirea cursurilor liceale în București, la „Gheorghe Șincai” (1952), este exclusă din Uniunea Tineretului Muncitoresc și nu-și poate da examenul de intrare la Facultatea de Istorie. Lucrează la Fabrica Adesgo (ironic, la numai câțiva pași de liceul pe care îl terminase) ca „ucenică spre calificare”, însă reușește în cele din urmă să se înscrie la Facultatea de Filologie, urmând în paralel cursurile Institutului „Mihai Eminescu”, unde ajunge în primul an de după desființarea Școlii de Literatură. Absolventă în 1957, i se refuză debutul în volum și este, vreme de șase ani, șomeră (din cauza „originii sociale nesănătoase”), având sporadice colaborări gazetărești.

Citește în continuare →

Iulian Boldea – Între fragment şi sinteză

Critica lui Valeriu Cristea redă, în paginile sale empatice şi limpezi, un fel de bucurie de a citi cărţi, de a înţelege lumea complicată a literaturii, în măsura în care, la Valeriu Cristea, „un critic cu fibră de moralist, impresionează bucuria lecturii şi capacitatea de a surprinde nuanţele cu declarată intensitate emotivă, explorând viaţa sufletească” (Adrian Dinu Rachieru). Mai degrabă timid, retractil în fundamentul naturii sale adânci, Valeriu Cristea s-a remarcat şi ca un polemist pentru care critica este o formă de reacţie, de situare valorică, de asumare a unei atitudini, relevante fiind în acest sens, disputele cu Nicolae Manolescu. Asumându-şi simplitatea şi spontaneitatea ca forme de conduită hermeneutică, Valeriu Cristea este, cum zice chiar el, un „descifrator de subtilităţi”, sensurile operelor fiind desluşite cu tact, cu răbdare, cu ezitări, cu înaintări şi replieri, într-un demers ce evită stilul conclusiv şi mania certitudinilor degrabă dobândite. Scrupulos, combativ cu măsură, atent la text, la subtext, dar şi la context, fără să ignore miza etică a operei, dincolo de interesul strict estetic, Valeriu Cristea găseşte, de cele mai multe ori, tonul şi ritmul potrivit pentru a comenta proza lui Marin Preda, Sorin Titel, proza Gabrielei Adameşteanu sau a lui Mircea Nedelciu, dar şi eseurile lui N. Steinhardt, Lucian Raicu şi, nu în ultimul rând, pentru a explora universul abisal al prozei lui Dostoievski.

Citește în continuare →

Distant Reading – o nouă paradigmă de cercetare literară? (XII)

III. RECENZII

Ana ȚĂRANU

Orizonturi distante: (re)cartografieri ale literarului

În februarie 2000, Franco Moretti publica Conjectures on World Literature, propunând conceptul de distant reading ca alternativă metodologică la hermeneutica subiectivistă a close reading-ului, în contextul cartografierii intradisciplinare a unei „literaturi a lumii”. Conceptualizat inițial ca extensie a demersurilor de recalibrare a canonului literar ale anilor ’90, distant reading-ul s-a constituit ca indisociabil de prerogativa morală a recuperării non-canonicului din injusta obscuritate a „abatorului literaturii” (Moretti). Demersuri în acest sens, precum construcția de arhive digitale și analiza cantitativă a trecutului cultural, fuseseră avansate anterior în proiecte de sociologie literară și lingvistică ale anilor ’70 și ’80. Totuși, sub influența retoricii polemice a lui Moretti, a speculării hazardate a unei obiectivități pozitiviste și a momentului de vulnerabilitate epistemică pe care studiile literare îl traversau la începutul anilor 2000, distant reading-ul a devenit obiectul controversat al unei mitologizări nejustificate, conceput ca atac scientist și ezoteric asupra autonomiei disciplinare a studiilor literare.

Citește în continuare →

Andreea Pop – Imaginația eruptivă

Cam didactică împărțirea pe secvențe a debutului lui Vlad Sibechi din Meditațiile bătrânului despre libertate („La capăt de drum sau o altă formă de renunțare” / „Hic et nunc” / „Rădăcini” / „Dublul meu feminin”), dat fiind că volumul e unul aproape în întregime al construcțiilor elaborate. E drept, de la un ciclu la altul, se pot semnala anumite teme în jurul cărora poetul se învârte cu interes, atâta că o face mai mereu prin apelul la o imaginație debordantă, care îi lasă un spațiu larg de mișcare.

Citește în continuare →

Ioana Boștenaru – Nevinovații în zeghe

Ovidiu Genaru împlinea în 2017 cincizeci de ani în slujba poeziei. Trei ani mai târziu, poetul băcăuan publică la Junimea un nou volum de versuri, Cartea lui Mircea. Canal*, o altă dovadă a continuei adaptări a vervei sale poetice, îndreptate spre experiența carcerală de această dată, deși este sesizabilă, fără doar și poate, o coordonată pe care marșează adesea, „impactul emoțional”.

            Literatura temnițelor și a lagărelor comuniste a cunoscut o dezvoltare aparte după momentul 1989, așa cum era de așteptat. Încercările de a reda cât mai autentic trauma individului asuprit de regim, prin intermediul torționarilor dezumanizați au suscitat interesul lectorilor cu privire la  „adevăratele” fațete ale regimului atroce. Odată îngropat comunismul utopic, poezia sau romanele postcomuniste au răspuns preocupării pentru experiența ascunsă, cosmetizată decenii la rând.

Citește în continuare →

Teona Farmatu – Spații verzi telegrafiate

După debutul său din 2006 cu ochi roșii polaroid. acesta este un test și al doilea volum Nordul e o stare de spirit apărut în 2014, Gabi Eftimie publică anul acesta, la proaspăta editură clujeană OMG Publishing, Sputnik în grădină*. Fiind o colecție de poeme și de imagini complementare acestora, volumul mizează pe raporturile dintre om și spațiul natural, însă redimensionând influențele tehnologiei și ale industrialului, care, în fond, devin firești. În linii mari, poeta desprinde natura dintr-un spectru idealizat și o încorporează mișcărilor digitale, rezultând o poezie fragmentară, aproape telegrafică, însoțită de retorismul unor interogații sau a unor exclamații uneori cu o tonalitate sarcastică, alteori, mai degrabă melancolică. Departe de mizerabilismul anilor 2000, distanțată de un biografism excesiv și de violențele de limbaj, Gabi Eftimie își fundamentează recentul volum pe subtilități senzoriale.

Citește în continuare →