Andreea POP – Fantezismul organic

dav

Efuziunea sentimentală e cea mai evidentă notă a poeziei Elenei Mihalachi din Locuieşte-mă (Charmides, 2016). Registrul afectiv funcţionează aici în exces, suprasaturând versurile de exaltări aproape ritualice; în bună parte, el suprapune zona de „circulaţie” a poemelor la desenul amoros, care astfel derulează nostalgii romantico-suave şi piruete graţioase pe fondul unei senzualităţi luxuriante. Citește în continuare →

Poeme de Nicolae Popa, Leo Butnaru, Ion Dumbravă, Andreea Voicu și Alexandra Pârvan

Nicolae POPA

nicolae-popa

Mitrofan, plângăciosul

 

La Porţile Oraşului

 

Plângăciosule, nu mai vărsa lacrimi de proastă calitate.

Când te învăluie plânsul, când te sufocă lacrimile,

ridică-ţi fruntea şi îndreaptă-te spre Porţile Oraşului.

Treci pe lângă Biserica din Lemn,

pășește direct în direcția lacului,

scufundă-te şi plângi mai departe.

Nu-ţi face griji, nimeni nu va vedea

nicio lacrimă pe faţa ta. Toţi vor vedea

doar suprafaţa apei şi chipul Bunului Dumnezeu

oglindit în ea, mai zâmbitor ca niciodată.

Of, Mitrofane, Mitrofane, ia aminte:

Dumnezeu a făcut să fie pe pământ

mai multă apă, totuşi, decât lacrimi,

că de-ar fi procedat invers,

tu ai fi fost demult un înecat

adus de valuri la Porţile Oraşului

împreună cu ultimele scânduri ale Bisericii din Lemn.

Citește în continuare →