Iulian Boldea – De la concept la empatie şi viceversa

Faptul că a împlinit recent o vârstă frumoasă, intrând cronologic în categoria şaptezeciştilor, nu modifică prea mult percepţia noastră asupra criticului exigent, subtil şi bonom-ironic Al. Cistelecan. Cei care i-am stat în preajmă sau care ne bucurăm de generoasa lui prietenie nu putem să nu fim de acord cu aprecierile Profesorului nostru Ion Pop: „S-ar putea spune, însă, atâtea despre omul Al. Cistelecan, generos, cu o prietenoasă exigenţă faţă de cei care îi caută prezenţa vie sau scrisă. De mai bine de trei decenii mă bucur să îi pot fi aproape şi că îl simt alături. Cu spiritul lui sclipitor, cu omenia lui profundă, cu cărţile sale cu care am devenit prieten de multă vreme ca şi cu autorul lor atât de tânăr, dincolo de orice cifră convenţională de calendar.” (Iulian Boldea, Aurel Pantea, Al. Cistelecan sau bucuria exegezei, Editura Limes, Cluj, 2012).

Citește în continuare →

Ion Pop – 80

Al. CISTELECAN

Ferestrele deschise ale lui Ion Pop*

Două mari vârste poetice are (uneori simultan) Ion Pop: una blagiană și una bacoviană. Asta însă doar privind lucrurile dintr-un avion critic pilotat de Franco Moretti. La aterizare se vede numaidecât că prin prima vârstă abia dacă adie o boare blagiană iar din cea bacoviană au pătruns numai fiorii unei tematici ce trag după ea o scriitură mai denotativă, mai „realistă” a depresiilor (depresiunii) existențiale. Distanțele (care sunt, fără îndoială, și temperamentale) se văd imediat și în ceea ce s-ar putea numi dacă nu viziune, atunci baremi conduită poetică. E drept că în tinerețe și Ion Pop profesa o „laudă a semințelor” și a „celor ce-n veci” (și, într-un fel, o va profesa pe tot parcursul), dar în vreme ce Blaga se plimba printre mistere și călca pe rune, Ion Pop se plimbă printr-o lume ridicată pe un strat de simboluri și fiecare pas pe care-l face trezește o reverberație simbolică. Lumea lui reală e una invelată iar imanența e totdeauna transparentă, legată de un cod de simboluri care-i garantează geometria și, firește, durata. Oricât de delabrată, realitatea păstrează un potențial simbolic prin activarea căruia se salvează. (De aceea Ion Pop nu poate fi niciodată chiar bacovian: pentru că el e un  „salvator” al realelor, nu doar un reporter al apocalipsei).

Citește în continuare →