Sări la conţinut
Traian ȘTEF
Trădarea ficțiunii
După ce m-am lăsat
În voia ficţiunii
În glorie
În beatitudine
În vis de fericire
Ce a fost nu mai poate fi
Ce este
Nu rămîne decît
Un semn desfăcut
Bolborosit
Neîndurător
Pentru că ficțiunea
Nu are prezent
Nu are viitor
Nu are răspuns
Nu mai împarte cu mine plăcerile
Mărturisite
Citește în continuare →
Sergiu Radu RUBA
Acela Uite-l acolo!
Am dat în el cu pietre
l-am împroşcat cu bălegar
dar tot nu l-am clintit din loc.
Îl văd uneori aşa
ca acum
pe la apusul soarelui.
Citește în continuare →
Irina NECHIT
Adorm uşor Voi adormi şi mă voi trezi,
mă voi trezi de mai multe ori
prima dată la două
a doua oară la trei
a treia oară la patru,
după atâtea treziri
voi adormi buştean,
numai când dorm buştean
îi văd pe ai mei,
mama mă duce într-o curte
cu umbrar de viţă
dar umbrarul nu face umbră,
zice că acolo s-au mutat cu tata
Citește în continuare →
Vasile IGNA
Se uită tot timpul Dar nu pune întrebări
corzile vocii sale sunt acuzate
de uscăciune
de parcă universul întreg ar
fi dependent de ploaia lor
de vrajba dintre plus și minus.
Învîrte-l, Meștere, în jurul
axului său
și fă-l să vadă ceea ce
vede toată lumea.
Și fă-l să nu-i fie frică
de nebunie
spune-i că ea mișcă stelele
și lumea
că ea e mașina zburătoare
cu care se deplasează îngerii
și că nimic, dar nimic, din ceea ce
visează ei
Ioana DIACONESCU
Nevăzut Mi se frîng degetele precum ceara
Cînd scriu nu văd această frîngere
Cineva îmi ascunde în inimă
Misterul înserării fără stingere
Numai înfrîngeri şi cîştiguri
În sfîşierea damnată a dimineţii care nu se lasă alungată
Eu scriu şi nu contează că ziua se luptă cu amurgul
Îmi aruncă pe mîini
Mari pete de sînge amurgul reflectat mereu seamănă cu urma unei crime
„Mîinile pline sînge pe piept mi le-am şters”
Scriu uneori pe aer
Ca aerul mi se face memoria şi uit cu disperare
Ceea ce cred că n-aş putea să uit
Şi mi se ia discursul ca pedeapsă
Ca trădătoare a surorii mele albe
Pe care scriu de la începutul vieţii
Semne adesea de neînţeles
Infirmă fără ele aş fi ca trupul fără membre
Devenit invizibil
Cînd nimeni n-are milă
Ioan Radu VĂCĂRESCU
peste ani veți înțelege peste ani veţi înţelege dragii mei
măcar veţi bănui
cum stau în cer ca și pe pământ
fiinţele şi lucrurile lumii acesteia
ani nu mulţi dar destui încât să fiţi
prea obosiţi ca să luaţi totul de la capăt
sau poate că totuşi nu
și sunt eu acuma prea pesimist
zeii au îmbătrânit şi ei
iar unii au dispărut de mult
și-odată cu ei nevinovăția și frumusețea lumii acesteia
și lumilor celorlalte atîrnate
în crengile marelui arbore alb ca zăpada
Robert ȘERBAN
Cărțile vechi tot mai mulți oameni
își pun cărțile vechi
în plase rezistente
de la Lidl Carrefour Kaufland
și apoi le așază încet
lângă tomberoanele de gunoi
nu-i lasă inima să le arunce pur și simplu
dar nici să le mai țină în casă n-au cum
așa că le pregătesc un fel de culcuș
cu gândul că dacă au cu adevărat un destin
se vor descurca ele cumva
Citește în continuare →
Nicolae POPA
Mitrofan, plângăciosul
La Porţile Oraşului Plângăciosule, nu mai vărsa lacrimi de proastă calitate.
Când te învăluie plânsul, când te sufocă lacrimile,
ridică-ţi fruntea şi îndreaptă-te spre Porţile Oraşului.
Treci pe lângă Biserica din Lemn,
pășește direct în direcția lacului,
scufundă-te şi plângi mai departe.
Nu-ţi face griji, nimeni nu va vedea
nicio lacrimă pe faţa ta. Toţi vor vedea
doar suprafaţa apei şi chipul Bunului Dumnezeu
oglindit în ea, mai zâmbitor ca niciodată.
Of, Mitrofane, Mitrofane, ia aminte:
Dumnezeu a făcut să fie pe pământ
mai multă apă, totuşi, decât lacrimi,
că de-ar fi procedat invers,
tu ai fi fost demult un înecat
adus de valuri la Porţile Oraşului
împreună cu ultimele scânduri ale Bisericii din Lemn.
Citește în continuare →
Iulian BOLDEA
întotdeauna întotdeauna am crezut că drumurile nu duc nicăieri
că pietrele pe care calc au înţelesuri oarbe
că universul se recompune în fiecare dimineaţă
din cioburile universului de ieri
am crezut că metafizica e rodul unei înserări
sau al unui rest nenumit de uitare
am crezut că visul pipăie imposibilul mai temeinic
decât gândirea trează golită de irealele noastre trăiri
întotdeauna am crezut că durerile
ne aparţin prea puţin
nouă celor care le îndurăm
şi că viaţa trece pe lângă noi
penumbră sensibilă
a tot ceea ce am negat
vreodată
Citește în continuare →
Matei HUTOPILA
în sînul familiei
carpeta de perete închide un colț cît o lume
bunicul se ridică somnambul într-o rînă, începe a pupa perna
închid ochii și nu-i mai deschid pînă dimineață
Citește în continuare →
Navigare în articole
