Argument

Demersul artistic al lui Ion Vlasiu este un refuz de imobilizare a gândirii proprii și a expresiei într-un tipar prestabilit, fixarea în ceea ce deja a fost exprimat fiind resimțită ca un subterfugiu, în timp ce destinul creator al sculptorului, plasticianului și scriitorului e rodul asumării unor revelații succesive, autentice, exemplare, căutarea de sine implicând prezența unui itinerar inițiatic în lumea formelor, printr-un fel de „emoție a îndoielii”: „Când simt că știu ceva lipsește emoția îndoielii. Creația este un drum prin întuneric (…) Când ajungi la sfârșit în plină lumină, te oprești. E firesc să cauți alt întuneric”. În destinul artistic al lui Ion Vlasiu expresia artistică și cea literară sunt două modalități distincte care pornesc din aceleași obsesii și interogații acute: „La Ion Vlasiu, între cele două forme de exprimare – plastică și literară – se instituie un va et vient perpetuu cu toate că, teoretic vorbind, se optează pentru cea dintâi în acord cu fibra țărănească din ființa artistului” (Mircea Muthu).