
Dificil moment i s-a nimerit lui Soril Miavoe să publice din nou poezie, în volumul Dopuri de plută*. Atât de dificil, ținând cont de admirația sa față de metaforă, încât e maxim riscul să-i fie trecut prin filtrul opac al preconcepției. Nici că ar putea spera să fie primit, ba poate nici măcar privit, prin cel, mai crâncen și mirific, al progresismului științific, căutător cu jinduire de cea mai justă primenire, având bun de repudiat chiar și trecutul imediat, spunându-i cu acribie să plece din poezie, pentru a sfârși cu demnitate, să nu mai fie sursă pe Pământ de-atâta precaritate. Poetul vine abia cu al treilea volum de poezie tocmai când congenerii sunt deja clasați, mulți cu biblioteca doldora de volume personale, premii și altele din cele măgulitoare. Cu toate acestea, nu-i lipsesc reacțiile pozitive. S-au exprimat deja în acest sens despre Dopuri de plută nu doar reprezentanți optzeciști, ci și unii mai tineri, ba chiar din valul poetic cel mai recent. Și cred că nu fără temei.
Citește în continuare →