Literatura pe internet (IV)

(continuarea anchetei)

Cristina Pașcanu

1) Literatura este, desigur, una singură, însă transferul unei părți tot mai mari din ea pe internet a modificat mediul ei de ființare. Care credeți că ar fi plusurile aduse de această modificare a „fizionomiei” creației?

Spunea la un moment dat cineva că ,,internetul este un bazar” și pornind de la această idee trebuie să recunosc faptul că aflându-mă printre cei care promovează literatura pe internet, văd zilnic noi și noi cărți și văzând devin curioasă, iar în acest fel îmi doresc ,,dorința altora” ca să-l citez pe marele Rene Girard.  Această nouă fațetă a creației aduce cu sine o mai mare expunere. În vremea lui Flaubert, de exemplu, era destul de greu să ,,îți faci rost” de anumite opere. Spunea el într-o scrisoare adresată unui prieten: să binevoiască a-i face rost de cartea cuiva că-l va plăti în aur. Astăzi e cu mult mai simplu decât în trecut. Nu plătești în aur. Nu trebuie să te dai peste cap pentru a obține opera cuiva. Viața s-a simplificat, iar într-o oarecare măsură spațiul dintre cititor și operă s-a micșorat și el considerabil. Nu știu dacă această ușurătate nu a ciobit puțin relația omului cu arta făcând-o mult prea la îndemână, dar plusul, pozitivul aflat în noua fizionomie a creației este vizibilitatea. Cu cât e mai la îndemână, cu atât consumatorul de literatură ajunge la ea mai ușor.

Citește în continuare →

Țintă fixă: Florentin Popa, efrafa

florentin popa efrafa

Alex CIOROGAR

Dirty Metamodernism

Dezvoltările ce contribuie la consolidarea unei noi paradigme poetice ar putea fi sistematizate prin examinarea relațiilor pe care fiecare formulă o întreține în raport cu aspectele centrale ale metamodernismului. Căci, fără excepție, toate sistemele auctoriale recente par să articuleze problematicile actualității (tematicile post-umane și filtrele digitale, să zicem) cu câteva dintre codurile și convențiile principale din istoria liricii moderne. Așa cum douămiiștii au prelungit, de pildă, practica producției de manifeste, câțiva metamoderniști au reluat, fără niciun fel de încărcătură social-politică, retorica avangardei (Hutopila, Drăgoi, Buzu, Olaru). Florentin Popa rămâne, totuși, exemplul cel mai potrivit în acest sens. Atunci când îi definește poezia drept „un cocktail în același timp retro și avangardist”, Iovănel descrie, probabil involuntar, tocmai esența metamodernismului, unde renașterea interiorității afective devine o consecință directă a post-ironiei: „și te-ai întors încet și ai spus naturlich senzual ca într-o/ reclamă la detergent catedrale gotice reverberau de muzică de/ lift”. Citește în continuare →